Linkuri accesibilitate

Militarii ruși din stânga Nistrului au organizat o „zi a țintașului” pentru tinerii din regiunea transnistreană


Militari din zona separatistă transnistreană
Militari din zona separatistă transnistreană

Militarii ruși din cadrul Grupului operativ de trupe ruse, staționat în stânga Nistrului, au organizat o „zi a țintașului” pentru tinerii din regiunea transnistreană care participă la o așa-numită „tabără patriotică” cu denumirea sugestivă „Steaua roșie”. Militarii ruși i-au învățat pe tineri să tragă la țintă din arme pneumatice și de calibru mic, precum și din pistoale.

Un comunicat al districtului vestic al armatei Federaţiei Ruse anunță că cei mai buni tineri țintași au primit diplome și cadouri cu simbolurile Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse. Comunicatul mai subliniază că pe perioada taberei patriotice militarii ruși organizează și alte instruiri pentru tinerii din regiunea transnistreană. În cadrul taberei, tinerii sunt îmbrăcați în uniforme care le imită pe cele militare, învață să mărșăluiască și cântă cântece patriotice, textul cărora sugerează că tinerii sunt mereu gata „să intre în luptă pentru patria lor”.

În ultimii ani în Rusia a apărut un fenomen inedit de implicare a copiilor și tinerilor în activități de așa-numită educație patriotică și militară. În școli sunt introduse cursuri obligatorii de instruire militară, autoritățile investesc sute de milioane de dolari pentru construirea de parcuri militare pentru adolescenți, iar așa-numitele trupe ale „armatei de tineri” participă la parada militară de 9 mai din capitala rusă.

XS
SM
MD
LG