Linkuri accesibilitate

Apărătorii drepturilor animalelor cer judecarea diaconului Ghenadie Văluță pentru maltratarea unui câine


Imagine generică

Diaconul ortodox Ghenadie Văluță, un cunoscut activist ani-gay din Chișinău, a fost filmat chinuind un câine, pe care l-a legat din urma mașinii și l-a târât pe drum, apărătorii drepturilor animalelor cerând judecarea făptașului. În imagini apărute pe rețelele de socializare, cățelul zace pe drum, cu labele din față sângerând, fiind legat cu un lanț de mașina diaconului. Într-un video pe Facebook, filmat aparent de o persoană care l-a oprit pe Văluță, acesta afirmă că animalul ar fi mușcat un copil, iar el ar fi încercat să-l scoată din sat. „M-am comportat omenește, nu l-am otrăvit sau ucis”, a spus Văluță.

Cunoscut pentru organizarea manifestărilor împotriva minorităților sexuale, diaconul a fost „oprit de a săvârși cele sfinte” în 2015 de către Mitropolia Moldovei din cauza „instigării la vrajbă, ură, clevetire” între alte acțiuni. Diaconul care găzduiește o emisiune la postul NTV Moldova apropiat președintelui Igor Dodon a mai consternat opinia publică recent, când și-a făcut poze selfie alături de o bătrână muribundă și le-a publicat pe rețelele de socializare online. Potrivit Codului Penal, cruzimea față de animale se pedepsește cu amendă, muncă neremunerată în folosul comunității, sau cu închisoare de până la 1 an, iar în caz de sadism pedeapsa poate ajunge la trei ani de închisoare.

XS
SM
MD
LG