Linkuri accesibilitate

Încă un membru al guvernului britanic a demisionat, în perspectiva preluării funcției de premier de către Boris Johnson


Un manifestant anti-Brexit la Londra

Încă un membru al guvernului conservator britanic a demisionat, în perspectiva victoriei lui Boris Johnson în cadrul alegerilor pentru conducerea partidului, care automat îi va aduce și funcția de premier. Este vorba de Alan Duncan, ministru de stat pentru Europa şi Americi. Joia trecută, a demisionat și secretarul de stat în Ministerul Culturii, Margot James. Și-au anunțat, de asemenea, intenția de a demisiona ministrul Finanțelor, Philip Hammond, ministrul Justiţiei, David Gauke, şi cel pentru Dezvoltare Internaţională, Rory Stewart. Toți se opun în primul rând faptului că Boris Johnson, fost ministru de Externe, a anunțat că va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, chiar și fără un acord privind Brexit-ul. Rezultatul alegerilor interne din partidul conservator sunt așteptate la sfârșitul acestei săptămâni.

XS
SM
MD
LG