Vasile Botnaru a discutat cu regizorul Dragoș Turea, al cărui film documentar de lung metraj „Grădina sovietică”, despre planurile lui Nikita Hrușciov referitoare la RSS Moldovenească, a fost selectat pentru Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, din 16-23 august.
Europa Liberă: Dragoș Turea prezintă un film la Festivalul de la Sarajevo. Înțeleg că o selecție deja este o notă înaltă de apreciere.
Dragoș Turea: „Este o premieră, e o premieră mondială a filmului Grădina Sovietică, la care lucrez mai bine de 10 ani. În 25 de ediții ale Festivalului de la Sarajevo nu a fost niciodată prezent un fim din Republica Moldova. Noi participăm în competiție la categoria documentar și sunt 16 proiecte, 16 filme, care vor concura pentru Inima de Aur a festivalului.”
Europa Liberă: Cu cine vă bateți?
Dragoș Turea: „Chiar mă simt onorat să fiu printre toți cei care participă la Festival. Sunt diverse țări: România, Serbia, Croația, Bosnia și alte țări. Criteriile de selecție nu au fost după țările din care provin subiectele, ci subiectele în sine, istoriile care...”
Europa Liberă: Românii sunt în dificultate, ei au propriul film și au participațiune la filmul d-tale. Am văzut cine, ce-ul românesc, cum îl construiesc...
Dragoș Turea: „Trebuie să le mulțumesc colegilor din România, care au susținut ultimii trei ani intens filmul. Deci am aplicat și la Concursul de susținere a producțiilor cinematografice în România, la București, și am obținut un punctaj, ne-am clasat și pentru finanțare din partea Guvernului român. Anume acest subiect, care este unul autentic, este un subiect unic pentru Moldova, care stârnește un mare interes dincolo de hotarele țării, dar, sunt convins, și aici. Vom încerca să povestim istoria...”
Este un subiect autentic, un subiect unic pentru Moldova...
Europa Liberă: Trebuie să recunosc că, înainte de a veni d-ta, eu am stat cu gura căscată până la jumătate, m-ai prins exact la jumătate de film. Cred că fără să exagerez voi spune că ai dat lovitura, ai zgândărit un subiect foarte sensibil. În două cuvinte am să încerc să spun, e o crimă să spui în două cuvinte despre un film de o oră și jumătate sau cât e...
Dragoș Turea: „Da, are 76 de minute, aproape o oră și un sfert.”
Europa Liberă: Un film de 76 de minute nu am cum să-l spun, dar voi spune doar atât: Dragoș vorbește despre agricultura experimentală din Moldova sovietică...
Dragoș Turea: „Este grădina sovietică...”
Europa Liberă: Grădina sovietică, Moldova era ca un strugure de poamă și în interiorul acestei grădini se făceau experimente cu expunere la izotopi a unor culturi agricole într-un mod, după mine, absolut iresponsabil, pentru că, înainte de a se ști efectele asupra organismelor umane, se urmărea un scop sovietic sută la sută – să se mărească productivitatea culturilor agricole. Și Dragoș deapănă acest fir...”
Dragoș Turea: „Trebuie să fac o mică precizare. Inițial a fost un experiment, dar el a trecut la o scară foarte largă, deci nu existau culturi...”
Toți savanții aceștia s-au jertfit, s-au sacrificat de dragul unei iluzii sovietice...
Europa Liberă: Adică era industrial?
Dragoș Turea: „Era industrial, nu existau culturi care să nu fi fost iradiate înainte de plantare. Mă refer aici la semințele de porumb, de dovleac, de floarea-soarelui, toate semințele care urmau să fie plantate în câmp erau tratate cu radiație, scopul fiind de a mări recolta. Toți oamenii care au participat și cei pe care i-ați văzut în film au decedat, cu părere de rău – și Cazangi, și Crasnobaiev, și Cotună, și toți savanții aceștia care s-au jertfit, s-au sacrificat de dragul unei iluzii sovietice, unui...”
Europa Liberă: Utopie?
Dragoș Turea: „Utopie comunistă. Deci, cum să zic? Era indicația partidului care era foarte clară, simplă – trebuie să mărim productivitatea, avem scopul de a face 250 de milioane de tone pe an. Asta era cifra. Cifra era importantă, nu viețile oamenilor care s-au sacrificat. De la cei care au supraviețuit, sigur, am reușit să captez aceste confesiuni unice.”
Europa Liberă: Doi savanți din laborator filmați, care nu dau senzația că ei au făcut ceva dăunător. Ei spun cu o oareșicare mândrie că au realizat aceste experimente.
Dragoș Turea: „Da, cumva asta și era o naivitate a poporului nostru poate sau purtând această placardă că noi suntem grădina sovietică și ne mândrim că doar la noi aici se fac experimente nucleare și noi creăm tot ce dorim cu ajutorul radiației. Prețul e foarte înalt, deci pe lângă soarta oamenilor care au decedat de tineri în laboratoare – un lucru care niciodată nu va putea fi demonstrat, să zic că o să fie făcută o anchetă oficială sau să fie cineva implicat care poate are misiunea de a desfășura anchete, că eu sunt doar regizor, știu să documentez bine și să povestesc istorii, însă nu sunt abilitat să fac o anchetă –, e greu de evaluat impactul.”
Europa Liberă: Eu înțeleg că d-ta umbli nu ca anchetator, umbli ca regizor la impactul moral. Ce mi-a dat mie în cap să compar cu Semipalatinskul, unde populației din jurul acestui poligon de lansare a rachetelor chiar i se plătesc despăgubiri simbolice pentru faptul că ei, de fapt, știu că mor, sunt expuși radiației, dar primesc te miri ce, niște bani. Și în sensul acesta îi comparabilă situația. Iată mă întorc la întrebarea asta: cum ai trăit 10 ani, uitându-te la acest fenomen, când oamenii erau umiliți, de fapt, de dragul cifrei astea de 250 de milioane, îi interesa mărimea harbuzului pe savanți, și nu mărimea ficatului?
Dragoș Turea: „E un sentiment dualist, aș vrea să zic. Aveam și o satisfacție pe când acumulam acest material, dar, totodată, nu-i foarte plăcut acest sentiment să vezi cum oamenii nu pot să răspundă la această întrebare, dacă a meritat până la urmă, dacă merită...”
Europa Liberă: Dar într-un moment dat ești Indiana Jones, când te duci pe cont propriu, fără nicio protecție, cauți acolo nivelul de radiație. Am impresia că ești și un pic de aventurier, ești un pic de Stalker, nu?
Dragoș Turea: „Sigur, sigur, noi am riscat foarte mult. Chiar după ani în șir cât am făcut solicitări să obținem acces la depozitul de deșeuri radioactive, unde se păstrează aceste deșeuri și acum urmează să le păstrăm 60 de mii de ani, dacă înțelegeți ce înseamnă această cifră, că istoria civilizației are 5 mii de ani sau cât pe care o cunoaștem noi cât de cât și poporul nostru moldovenesc, autoritățile din mână în mână pentru 60 de mii de ani trebuie să transmită aceste cutiuțe ca să fie securizate mereu. Și acum ne punem întrebarea: cât de important este să păstrăm și informația care se pierde în timp? Chiar și acest experiment, în 50 de ani noi deja am pierdut tot, nu mai cunoaște nimeni, poate un procent foarte mic de oameni care mai cunosc din rude, din cei apropiați.”
Aceste deșeuri nucleare acum urmează să le păstrăm 60 de mii de ani...
Europa Liberă: Dar la un moment dat s-ar putea pierde informația și despre unde-s îngropate ele, unde se păstrează?
Dragoș Turea: „Sigur, sigur, sunt foarte multe chestii. Cât este de important să păstrăm informația? Aici e cea mai mare dilemă și cât de mult se investește din partea autorităților ca să protejăm cumva și să transmitem generațiilor care vor veni, care vor avea de administrat aceste deșeuri, informația la ce au fost folosite și vreau să vă zic că este un pericol foarte mare ce ține de aceste surse, izotopi radioactivi, dacă pune ochiul cineva pe ele.”
Europa Liberă: Unora li s-ar putea crea impresia că este un film în șirul antinostalgic – și noi avem o rubrică „Antinostalgia”, încercăm să-i tratăm pe oameni de nostalgii gratuite post-sovietice –, unii au să zică: „Aaa, uite, încă unul spune cât era de rău în Uniunea Sovietică”. Ești pregătit de asemenea reacții?
Dragoș Turea: „Sigur, noi o să avem critică și mereu critica există. Eu sper să fie o critică constructivă, care ne-ar ajuta, dar suntem gata. De-a lungul anilor, vă dați seama, 10 ani de zile bătând la diferite uși cu: „Dați-mi voie, vă rog, să filmez, fiindcă este important”, deci de unul singur, așa, a fost foarte complicat și eu deja puțin m-am obișnuit cu această reacție: „Secret de stat”, mai ales când vorbim despre acești oameni care s-au jertfit, când vine vorba de sacrificiul uman, devine un subiect strict interzis, deși eu sunt absolut convins că lucrul pe care l-am făcut eu cu echipa de aici, din Moldova, și din România va fi foarte prețuit și în viitor, după ce noi ne vom stinge.”
Europa Liberă: Dragoș, dar d-ta ai avut anumite nostalgii, pentru că ai trăit niște ani în Uniunea Sovietică și dacă după acest film te-ai tratat definitiv de niște nostalgii?
Dragoș Turea: „Sigur. Noi toți suntem nostalgici. Eu n-aș vrea să vin aici așa, foarte critic față de acea perioadă, pentru că e o perioadă pe care am trăit-o și trebuie să ne-o asumăm, eu cred, dar sunt anumite elemente care vor stârni nostalgie și la spectator și acesta a fost și scopul meu. Nu vreau să zic că-i bun sau rău, doar că ele sunt în film foarte des prezente și mai degrabă eu aș vrea cu acest film să stimulez substanța cenușie a spectatorului și aceste 76 de minute cu care sperăm să intrăm pe marile ecrane, că, de fapt, acesta e scopul nostru – să intrăm în cinematografie – puțin să deconecteze oamenii de la realitățile de astăzi și să se pună pe gânduri.”
Europa Liberă: Ceea ce pot spune cu certitudine celor care vor fi având asemenea reacții, le voi spune că nu este propagandă, de aceea am zis dacă te-ai tratat de eventuale nostalgii. Acum, oamenii care se uită la genul acesta de filme spun așa: „Da’ cu ce-i mai bună vremea de azi?”, când te uiți în ce vremi trăim astăzi, când vedem secvențe cu porturile pline de deșeuri de plastic și insula aia celebră deja din ocean care s-a compactat. Iată, vremea de azi, oare, e mai bună? Oamenii de azi sunt mai responsabili?
Dragoș Turea: „Cred că nivelul de inconștiență a crescut și informația este și mai blocată decât pe timpuri.”
Cred că nivelul de inconștiență a crescut și informația este și mai blocată decât pe timpuri...
Europa Liberă: De ce oamenii sunt atât de iresponsabili? În Parlamentul nou, de exemplu, nu există ecologiști, Green place-ul în general e marginalizat, întotdeauna sunt lucruri mai importante decât ecologia. Cum se explică asta?
Dragoș Turea: „Probabil este mereu aceeași istorie. Sunt niște interese de moment care sunt mai presus decât consecințele de lungă durată, să le zic așa. Clar că ar trebui tinerii lăsați mai mult să intervină în politică, în instituțiile de stat...”
Europa Liberă: Crezi că tinerii sunt mai sensibili?
Dragoș Turea: „S-ar putea, unii din ei. Trebuie să fie selectați. Din ceea ce am văzut eu, sunt mulți băieți foarte capabili și talentați, doar că ei s-ar putea să fie mai timizi în anumite acțiuni, dar îmi pun speranța că totuși lucrurile se schimbă și se vor schimba, dar e un schimb așa, mai firesc, care posibil să dureze mai mult timp.”
