Nepoţii ultimului împărat german, Wilhelm al II-lea (1859-1941), cer restituirea proprietăţilor dinastiei de Hohenzollern. Revendicările au fost formulate deja în 2013 şi au în vedere nenumărate obiecte de artă, despăgubiri financiare şi, culmea, dreptul de a domicilia în castelul Cecilienhof, din Potsdam.
Acest castel a intrat în istorie, pentru că aici a avut loc între 17 iulie şi 2 august 1945 „reuniunea celor trei”: premierul britanic Clement Attlee, preşedintele american Harry S. Truman şi liderul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin. La această reuniune, cunoscută sub denumirea „conferinţa de la Potsdam”, s-au stabilit, între altele, zonele de influenţe asupra Germaniei postbelice. Astăzi, în castelul de la Cecilienhof (vezi fotografiile) se află un mic memorial, un hotel şi un restaurant.
Cearta între moştenitorii împăratului şi Germania, respectiv landul federal răsăritean Brandenburg, cu capitala la Potsdam, a reizbucnit în această vară. Urmaşii dinastiei de Hohenzollern ameninţă statul german cu procese, încercînd pe cale juridică să-şi recapete o parte din bunurile confiscate după ce, în noiembrie 1918, s-a proclamat republica.
„Cine împărtăşeşte principii republicane“, a declarat istoricul Stephan Malinowski într-un interviu, „poate privi toată această hărmălaie doar cu un amestec de repulsie, dezgust şi ridicol“. Familia formulează solicitări maximale, în speranţa, că o parte din ceea ce cere, i se va restitui.
Fostul preşedinte al parlamentului federal şi critic al regimului din Germania răsăriteană, social-democratul Wolfgang Thierse, este şi mai tranşant, calificînd pretenţiile urmaşilor dinastiei imperiale, drept o „obrăznicie“.
După abdicarea lui Wilhelm al II-lea, în 1918, guvernul de atunci a confiscat bunurile. În acelaşi timp, familia imperială a avut dreptul să-şi ia două vagoane umplute cu obiecte de valoare, plecînd cu ele în exil, în Olanda.
După venirea la putere a lui Hitler, în 1933, o parte a familiei din dinastia Hohenzollern a colaborat cu naziştii, precum explică istoricul Malinowski.
Acest fapt, reliefează fostul preşedinte al Bundestagului, nu îndreptăţeşte pe urmaşii împăratului să mai aibă pretenţii:
„Joacă un rol faptul că în anul 1994 s-a stabilit încă o dată că cei care au colaborat cu naziştii nu pot avea pretenţii. Asta s-a stabilit deja în 1945 şi s-a reiterat în tratatul de unificare, deci joacă un rol în litigiile privind reglementările legate de proprietăţi.”
Opoziţia antinazistă a familiei imperiale, consideră Malinowski, nu este nimic altceva decît un mit. Prinţul moştenitor, punctează istoricul, l-a sprijinit pe Hitler deja în 1932.
