Linkuri accesibilitate

O altă aniversare de 15 august: 250 de ani de la nașterea lui Napoleon


Napoleon în cabinetul său de lucru, pictură realizată în 1812 de pictorul francez Jacques-Louis David.

Cu atâta pioșenie afișată de Sfânta Maria, puțini au în memorie faptul că 15 august este și aniversarea lui Napoleon, ziua sa de naștere: născut pe 15 august 1769 la Ajaccio, în Corsica, certificatul lui de botez era scris în italiană. Astăzi sunt 250 de ani de la nașterea lui.

Pentru ce mai e Napoleon relevant azi? Pentru codul său de legi, desigur, pe care se bazează majoritatea sistemelor juridice ale continentului, prin opoziție cu cel anglo-saxon, dar și prin felul în care figura lui se decupează încă, simbolic, pe fundalul Brexitului, în momentul în care revine în discuție ambiguitatea Marii Britanii în raport cu continentul.

O ambiguitate morală viciază însă personalitatea însăși a lui Napoleon și întreaga lui moștenire. Sigur, armatele lui Napoleon au impus Codul Civil în întreaga Europă. Dar, în același timp, asta s-a făcut prin înspăimântătoare masacre, iar statul construit de Napoleon pe ruinele Revoluției a fost un stat autoritar și centralizat, care l-a continuat pe cel al Franței regale și s-a prelungit și în Franța republicană.

Sigur, trambulina pentru Napoleon a fost Revoluția, 1789... Căderea Bastiliei (unde fusese închis în acel moment și Marchizul de Sade) a declanșat o răsturnare totală a paradigmei culturale și politice europene. Mulțimea a devenit, începând din acel moment, politizată și politizabilă. S-a văzut că problema cu mișcările sociale este că îi modifică pe cei care participă la ele. Unii coboară în stradă să strige un slogan, jurând să evite violențele, și deodată aruncă o bucată de caldarâm! Manipularea gloatei a devenit o știință politică în sine.

S-a dovedit o eroare fatală, așadar, să lași gloata să prindă gust. O știa tânărul ofițer Napoleon, când a asistat la asaltul palatului Tuileries de către răzvrătiții Parisului, în 1792. Napoleon ar fi dat cu tunul în ei, însă regele Ludovic al XVI-lea, încă ținut de Revoluție într-o cușcă aurită, a obiectat că sunt acolo, în mulțime, femei si copii, așa că a trebuit să se umilească purtând boneta frigiană în fața lor. Napoleon a exclamat atunci disprețuitor: -- "Che coglione!"

Personajul Napoleon nu s-a dat înapoi de la nici un paradox. Pentru a perpetua moștenirea Revoluției, s-a proclamat Împărat. Anunțând în permanență că aduce pacea, a lansat distrugătoare războaie în Spania și Rusia, cu sute de mii de morți și regiuni întregi ruinate pentru vreme îndelungată. Clamând dreptatea și democrația, și-a plasat familia și apropiații în cele mai înalte posturi pe întregul continent.

Sigur, campania din Egipt a deschis porțile studierii orientalismului și a avut ca punct culminant, mult mai târziu, după moartea lui Napoleon, descifrarea hieroglifelor egiptene de către Champollion. În același timp, însă, Napoleon a restabilit sclavia în teritoriile coloniale ale Franței.

Până și revenirea sa la putere, evadând din insula Elba, în 1815, pentru a fi învins 100 de zile mai târziu la Waterloo, este un episod parcă scos dintr-un roman de Alexandre Dumas.

Era de altfel apropriat ca după o viață atât de ieșită din comun Napoleon să moară de un cancer la stomac, cum pare a fi varianta cea mai plauzibilă, pe o insuliță pierdută în Atlantic. O moarte banală pentru un om ieșit din comun, care a modificat pentru totdeauna fața continentului și civilizația occidentală.

În Principatele Române, Codul Civil al lui Napoleon a fost introdus de Cuza și Kogălniceanu, în 1864, și a rămas în vigoare, cu modificări și adăugiri, până astăzi.

Ah, iar printre alte realizări, a mai și impus numerotarea imobilelor din Paris. Nu doar din spirit de ordine, dar și pentru a facilita cadastrul și strângerea impozitelor. Eficacitatea administrativă deghizată sub pretenția binelui colectiv – încă o moștenire napoleoniană.

XS
SM
MD
LG