Linkuri accesibilitate

Volodimir Zelenski despre anexarea Crimeii: a fost ca răpirea unui copil, căruia ulterior i se fabrică un nou certificat de naștere


Monumentul Independenței, de la Kiev, Ucraina.

În discursul ținut cu ocazia Zilei Independenței, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea, în 2014, de către Rusia este „ca răpirea unui copil, căruia ulterior i se fabrică un nou certificat de naștere”.

Vorbind în fața a mii de persoane, Zelenski a promis totodată că regiunile separatiste din estul țării vor fi readuse sub administrația Kievului. Anul acesta s-a renunțat la parada militară, iar președintele Zelenski a anunțat încă din iulie că în schimb se va aloca un buget de aproape 12 milioane de dolari pentru prime destinate militarilor.

Cu toate acestea, sâmbătă, o serie de unități militare au defilat la Kiev într-un așa-numit „Marș al demnității”. Ucraina și-a proclamat independența pe 24 august 1991, la câteva luni înainte de destrămarea Uniunii Sovietice.

XS
SM
MD
LG