Linkuri accesibilitate

Iohannis: parteneriatul strategic cu SUA este „un pilon esențial al politicii externe a României”


Klaus Iohannis în Cabinetul Oval de la Casa Albă, Washington, 20 august 2019
Klaus Iohannis în Cabinetul Oval de la Casa Albă, Washington, 20 august 2019

Președintele Romaniei, Klaus Iohannis, a spus marți că a discutat săptămâna trecută la Washington cu președintele Donald Trump despre „o prezență militară consistentă a SUA în România”.

„Trebuie să acționăm și pe viitor pentru consolidarea dialogului politic bilateral, a cooperării militare și de securitate, pentru creșterea prezenței investiționale strategice a SUA în România, mai ales în sectorul energetic, pentru creșterea schimburilor comerciale și întărirea coordonării în privința evoluțiilor regionale și globale”, a spus președintele Iohannis la reuniunea cu diplomatii romani. În opinia sa, parteneriatul strategic cu SUA este „un pilon esențial al politicii externe a României”.

Șeful statului român a mai spus că a discutat cu liderul de la Casa Albă și despre dezvoltarea cooperării bilaterale în dimensiunea economică și investițională, informează site-urile de știri din România.

În același discurs, Klaus Johannis a criticat pozițiile premierului Viorica Dăncilă despre mutarea ambasadei României în Israel, fără însă a o numi, pozitie care, în opinia șefului statului român, a dus la pierderea pentru România a unei poziții de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

XS
SM
MD
LG