Linkuri accesibilitate

Consens politic? Liderii alianței PSRM-ACUM au prezentat proiectul de reformă a justiției


Curtea Supremă de Justiție ar urma să aibă competențe mai limitate şi mai puțini magistrați

Ministrul justiției, Olesea Stamate, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă reforma justiției propusă de guvern și care prevede, între altele, o Curtea Supremă de Justiție mai „eficientă” prin reducerea prerogativelor ei, limitarea competențelor Procuraturii Anticorupție la combaterea marii corupții și reformarea modului de desemnarea a procurorului general. Toate aceste modificări ar urma să fie însoțite de o evaluare, printr-o comisie externă, independentă, a judecătorilor și procurorilor.

Președintele Igor Dodon, prezent la conferința de presă, a precizat să ideea reformei este ca evaluarea independentă să pornească „de sus în jos”. În calitate de președinte, dar și de lider informal al Partidului Socialiștilor, Dodon a mai spus că există consens politic „ca să mergem toți împreună cu această reformă” și a subliniat că Parlamentul trebuie să deschidă dezbaterile pe aceste proiecte de legi de la începutul sesiunii sale.

În viziunea Blocului ACUM, prezentată la aceeași conferință de presă de premierul Maia Sandu, prioritate ar trebui să aibă schimbările din Procuratură, în primul rând modul de alegere a procurorului-şef.

Reforma justiției este cea mai importantă, a declarat premierul, care a subliniat că nici sistemul judecătoresc, nici Procuratura nu au dovedit ca ar vrea să se „curețe” din interior. „Mai întâi trebuie să curățam sistemul judecătoresc și Procuratura - a spus Maia Sandu - înainte ca acestea să poată fi cu adevărat independente”.

Referitor la schimbarea sistemului de alegere a procurorului general, președintele Igor Dodon a subliniat, și în numele Partidului Socialiștilor, că partenerii de coaliție sunt de acord că trebuie introdus un filtru suplimentar în alegerea candidaților la funcție, prin înființarea unei comisii care să pregătească o lista scurtă pentru Consiliul Superior al Procurorilor. Blocul ACUM vrea însă ca aceasta comisie să fie la Ministerul Justiției, președintele Dodon şi socialiștii vor ca din comisie să facă parte și reprezentanți al Parlamentului și Președinției, pentru a nu lăsa Guvernului „monopolul” asupra numirii candidaților, implicit a procurorului general, a explicat președintele Igor Dodon.

O alta divergență este legată de calificările necesare pentru a candida la funcția de procuror general. Andrei Năstase, liderul Platformei DA, a adăugat că nu a renunțat nici la ideea unui procuror general european, care „ar putea primi cetățenia R. Moldova prin decret prezidențial”.

Toate propunerile legate de reformele din sistemul judecătoresc și Procuratură vor fi supuse dezbaterii publice. Aceste dezbateri vor fi organizate atât de Parlament, cât și de Guvern, prin Ministerul Justiției. Nu este clar dacă în paralel.

Guvernul, prin ministrul justiției Olesea Stamate, a propus reducerea competențelor Curții Supreme de Justiție la „unificarea practicii judiciare” și reducerea numărului de judecători de la 33 la 17. Totodată, Consiliul Superior al Magistraților ar urma să aibă încă trei membri, doi propuși de Guvern și unul de Președinție. Toți judecătorii, începând cu actualii membri ai CSJ, vor fi evaluați de o comisiei externă, independentă, formată din 18 membri, inclusiv șase experți europeni. Același sistem de evaluare se va aplica și în cazul procurorilor.

XS
SM
MD
LG