Linkuri accesibilitate

Deputatul Igor Munteanu despre măsurile necesare pentru anularea contractului de concesionare a aeroportului


Deputatul blocului ACUM Igor Munteanu, președinte al Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019), spune că există acțiuni care trebuie întreprinse pentru a fi posibilă declararea nulității contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit lui, în primul rând, trebuie să existe o bună cooperare între instituțiile statului. Procuratura trebuie să constituie un grup de procurori care să identifice fraudele care s-au comis pe parcursul pregătirii contractului și pe parcursul concesionării aeroportului. Igor Munteanu a făcut aceste declarații în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, informează agenția IPN. Munteanu crede că

Guvernul trebuie să inițieze o chemare în judecată și această acțiune trebuie să aibă drept scop declararea nulității contractului de concesionare.

Pe de altă parte, deputatul Blocului ACUM Sergiu Litvinenco, președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, susține că Guvernul este hotărât să anuleze sau să rezilieze contractul care prevede darea în concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău și să întoarcă bunul în proprietatea statului. Potrivit lui, actualmente, Ministerul Justiției analizează prevederile contractuale și caută o soluție pentru această situație. Declarația a fost făcută la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

IPN reamintește că NR Investments Ltd, o firmă de investiții imobiliare, fondată în 2007, a confirmat procurarea a 95% din compania Avia Invest, concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Contractul a fost ratificat pe 19 august de către reprezentații Avia Invest și unicul beneficiar al firmei NR Investments, Nat Rothschild.

XS
SM
MD
LG