Linkuri accesibilitate

Expulzarea profesorilor turci în 2018, o „ordinară răpire de persoane”


Mișcarea Occupy Guguță protestând de Ziua Independenței. 27 august 2019
Mișcarea Occupy Guguță protestând de Ziua Independenței. 27 august 2019

Este conlcuzia lui Chiril Moțpan, președintele comisiei parlamentare de anchetă.

La aproape un an de la expulzarea a șase profesori turci de la liceele Orizont în Turcia, unde au fost acuzați de terorism, în R. Moldova se înmulțesc indiciile că decizia autorităților de la Chișinău în acel caz a fost greșită. Așa reiese și din concluziile preliminare ale anchetei făcute de o comisie parlamentară. Informațiile au fost prezentate de șeful comisiei, deputatul Chiril Moțpan, la o conferință de presă.

Alla Ceapai: concluziile comisiei parlamentare de anchetă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:07 0:00
Link direct


Un element nou pe care l-a stabilit comisia parlamentară de profil e că fostul spicher al parlamentului, democratul Andrian Candu, nu avea cum să nu fi fost informat despre operațiunea în urma căreia au fost expulzați profesorii turci. Legea privind combaterea terorismului, adoptată în 2017, stabileşte că întreaga activitate de prevenire şi combatere a terorismului este coordonată de către Preşedintele parlamentului, funcţie deţinută de Candu în momentul desfășurării operațiunii în cauză, a precizat Chiril Moţpan. Preşedintele comisiei parlamentare consideră că Andrian Candu a fost cel care a supervizat operaţiunea.

Pe 6 septembrie 2018, a avut loc o ordinară răpire de persoane, acţiune penală săvârşită cu încuviințarea unor demnitari de stat şi cu participarea structurilor statului


„Nu ştiu la ce concluzie vor ajunge organele de urmărire penală, dar se pare, din punctul meu de vedere, că pe 6 septembrie 2018, a avut loc o ordinară răpire de persoane, acţiune penală săvârşită cu încuviințarea unor demnitari de stat şi cu participarea structurilor statului.”

Chiril Moţpan a precizat că a încercat, dar fără succes, să-l invite pe Andrian Candu la audieri în cadrul comisiei.


Potrivit lui Moţpan, fostul director al Serviciului de Informații şi Securitate Vasile Botnari s-ar face responsabil de expulzarea abuzivă a cetățenilor turci. Cei şapte profesori au fost escortaţi spre Turcia prin Aeroportul Internaţional Chişinău fiind însoţiţi de ofiţeri SIS la bordul aeronavei, în lipsa unui ordin de deplasare peste hotarele R. Moldova. În operaţiune au fost implicaţi angajaţi ai Biroului Migraţie şi Azil, ai poliţiei de frontieră, ai inspectoratului naţional de patrulare, reprezentanţi ai Ambasadei Turciei şi cei ai companiei Avia Invest concesionara aerogării, a precizat Moţpan:

„Operaţiunea a fost realizată cu un şir de încălcări. A fost ignorată procedura de înștiințare a cetăţenilor turci privind deciziile de îndepărtare de pe teritoriul R. Moldova. Le-a fost îngrădit dreptul la apărare şi contestare în judecată de deciziei Biroului Migraţie şi Azil în termen de 30 de zile cum prevede legislaţia. Au fost încălcate prevederile legii privind procedura de îndepărtare a cetățenilor străini. Nu li s-a permis să-şi ia actele de identificare necesare pentru părăsirea R. Moldova. Nu au fost epuizate căile naţionale de recurs.”


Comisia parlamentară de profil a mai ajuns la concluzia că în cazul celor şapte profesori expulzaţi pe motiv că ar reprezenta un pericol pentru securitatea națională, riscurile au fost supraevaluate. Datele acumulate despre ei relevau de fapt o probabilitate redusă de implicare în acţiuni cu impact asupra securităţii statului.

Chiril Moţpan a mai afirmat că Vasile Botnari a spus în cadrul audierilor, care s-au desfăşurat cu uşile închise, că îşi asumă toată responsabilitatea pentru acțiunile instituției pe care o conducea în acea perioadă:

„De ce oare? Să nu fi ştiut domnul Vasile Botnari că ignorarea prevederilor legale este pasibilă de răspundere penală? Să fi fost atât de iresponsabil încât nu a putut aprecia consecinţele unei asemenea decizii? Sau totuşi a fost impus de anumiţi factori de decizie?”


Chiril Moţpan nu exclude şi implicarea fostului lider PD, Vlad Plahotniuc.

Prim-ministra Maia Sandu a declarat miercuri că există probe care arată că decizii abuzive de expulzare a cetăţenilor turci au fost luate de către fostul director al SIS, Vasile Botnari și de către adjunctul său, Alexandru Baltag și că ei trebuie să răspundă pentru aceasta.


Procurorii moldoveni au anunţat la începutul lunii august că au pornit o cauză penală în cazul celor şapte cetăţeni turci. Dosarul a fost pornit pe faptul excesului de putere sau depăşirii atribuţiilor de serviciu, comis de angajaţi ai Biroului Migraţie şi Azil şi ai SIS. CEDO a condamnat R. Moldova în acest caz constatând încălcarea drepturilor cetăţenilor turci. Curtea a dispus achitarea a câte 25 de mii de euro fiecărui reclamant, cu titlu de prejudicii morale. Potrivit concluziilor Curţii, privarea de libertare a reclamanţilor în septembrie 2018 nu a fost nici legală şi nici necesară.


Apărători ai drepturilor omului apreciază eforturile noii guvernară de a face lumină în acest caz, dar consideră aceste acţiuni extrem de întârziate, dat fiind că cinci din cei şapte cetăţeni turci expulzaţi anul trecut, la cererea Ankarei, au fost condamnaţi deja, în Turcia, la închisoare.

Previous Next

XS
SM
MD
LG