Linkuri accesibilitate

Acuzat de implicare în concesionarea aeroportului și falimentarea Băncii de Economii, Valeriu Lazăr amenință să-și apere numele în tribunal


Fosta Bancă de economii

Fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr spune că ar putea merge în instanță pentru a-și apăra onoarea și demnitatea, deoarece actuala putere nu ar respecta „prezumția nevinovăției” când îl acuză în legătură cu concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și cu devalizarea Băncii de Economii, relatează Agora.md.

Valeriu Lazăr a fost ministru al economiei și vicepremier între anii 2005-2006, 2009-2010, 2010-2014.

La o conferință de presă, Lazăr a criticat faptul că nu a fost audiat de Comisia parlamentară de anchetă privind concesionarea Aeroportului, dar și de acuzațiile precum că semnarea contractului de concesionare a trădat interesele de securitate națională. Referitor la Banca de Economii, Lazăr a susținut că a fost implicat numai în decizia de a se ceda pachetul de capital deținut de stat, ceea ce s-ar fi făcut în urma unei decizii parlamentare.

Joi, 12 septembrie, s-a anunțat că statul, prin Agenția Proprietății Publice, a dat în judecată compania Avia Invest, în scopul de a obține în tribunal anularea contractului de concesionare a Aeroportului Chișinău.

XS
SM
MD
LG