Linkuri accesibilitate

Federica Mogherini la Chișinău anunță un acord de finanțare pentru programele de dezvoltare sustenabilă locală și supremația legii


Federica Mogherini

Uniunea Europeană este gata să sprijine și mai mult Republica Moldova decât a făcut-o până acum. Cu excepția asistenței macrofinanciare, unde prima tranșă va ajunge în următoarele săptămâni, a fost semnat un acord de finanțare pentru programele de dezvoltare sustenabilă locală și supremația legii, în valoare de 40 de milioane de euro a anunțat astazi la Chisinau înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, într-o conferință de presă la Chișinău.

Potrivit oficialului european, programele pentru care s-au semnat acordul se vor axa pe dezvoltarea locală pentru regiuni, măsuri de contracarare a corupției, lupta împotriva violenței bazate pe gen și programele Erasmus. Alte programe vor fi finanțate în continuare în 2019. Acestea se vor axa pe sprijinirea societăților civile și ÎMM-urilor.

Federica Mogherini a mai spus că poziția UE rămâne neschimbată în ceea ce ține de sprijinul continuu al suveranității și integrității teritoriale a Moldovei, cu statut special pentru Transnistria în cadrul frontierelor recunoscute internațional ale țării.

Șefa guvernului de la Chișinău Maia Sandu a spus că Moldova este gata să-și respecte angajamentele față de UE, pentru a duce la îmbunătățirea standardelor de viață ale cetățenilor.

XS
SM
MD
LG