Linkuri accesibilitate

Spania: situația se mai calmează în Catalonia după ce vineri au fost rănite peste 180 de persoane


Barcelona, vineri, 18 octombrie 2019.
Barcelona, vineri, 18 octombrie 2019.

După ciocniri violente care au făcut vineri peste 180 de răniţi, situația s-a mai calmat sâmbătă în Catalonia, în cea de-a şasea zi de protest împotriva condamnării unor lideri separatişti pentru rolul jucat în tentativa de secesiune din 2017. Liderul separatist al executivului catalan, Quim Torra, a cerut deschiderea de „negocieri fără condiţii" pentru a găsi o rezolvare a conflictului, dar a fost refuzat de guvernul socialist al lui Pedro Sanchez, care se află la trei săptămâni de alegeri parlamentare repetate din 10 noiembrie.

Vineri seară, la Barcelona a avut loc o manifestaţie paşnică la care au participat peste 500 de mii de oameni. Manifestația s-a încheiat însă cu ciocniri violente între forţele de ordine și grupări radicale, ciocniri soldate cu 152 de răniţi.

În total, 182 de persoane au fost rănite vineri în regiune, cel mai grav bilanţ de la începutul protestelor provocate de condamnarea, luni, la pedepse între 9 şi 13 ani de închisoare a nouă lideri separatişti.

XS
SM
MD
LG