Un articol care atrage atenția pe blogurile Adevărul este cel semnat de Vlad Epurescu. Autorul susține că premierul moldovean Maia Sandu a urmărit de la bun început un plan de transformare a țarii dintr-un stat dependent de gazul rusesc într-un furnizor de energie pentru alte state din zona europeană.
Planul ar cuprinde trei pași: primul, renegocierea contractului cu Gazprom la un preț mult mai acceptabil. Scopul – și financiar, dar mai ales de „îmblânzire” a relației cu Moscova. Pasul unu este aproape îndeplinit, președintele Igor Dodon a anunțat că a ajuns la o soluție cu partenerii ruși. Pasul al doilea presupune găsirea unor suse alternative la gazul rusesc și la cel din România.
La București, Maia Sandu a evocat posibilitatea de a importa gaze pe flux invers din conducta T1. Argumentul său este că conducta Iași-Ungheni nu are o capacitate suficientă.
Ba are, spune Vlad Epurescu. Poate acoperi nevoile Republicii Moldova, dar fără Transnistria. Și aici ar fi problema. Maia Sandu vrea să se asigure de gaze și pentru Transnistria, întrucât de acolo primește Moldova electricitate. Transnistria are mari datorii către Gazprom, deci nici nu ar avea voie să schimbe furnizorul. Și așa se ajunge la pasul al treilea – Moldova, furnizor de gaze pentru Transnistria. „Republica Moldova va fi tot timpul alimentată de Rusia la comun cu Transnistria deoarece Gazprom nu va fi niciodată interesat de separarea contractelor de furnizare între malul stâng şi malul drept al Nistrului”.
Toate acestea au fost pregătite, scrie Vlad Epurescu, de încheierea alianței cu Partidul Socialiștilor pro-ruși și de întâlnirea-cheie cu Dimitri Kozak („Una dintre primele interacţiuni diplomatice de calibru ale Maiei Sandu”, spune analistul).
Securitatea energetică a Republicii Moldova ar putea fi întărită de asemenea prin depozitarea de gaze naturale în Ucraina, pe care Chișinăul să le achiziţioneze mai devreme, la un preţ mai mic, pentru cazul că va exista o întrerupere a livărilor de gaze ruseşti.
Presa discută în fine și despre alegerile prezidențiale din România, programate pentru duminică 10 noiembrie. Într-un interviu acordat Magdei Grădinaru la ziare.com, politologul Alexandru Gussi îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de evitarea abilă a oricărei confruntări directe cu contracandidații săi în campanie. Este o reușită politică, dar și un motiv de îngrijorare, pentru că poate fi considerată o „formă de imunitate mediatică” acordată sefului statului „virtual reales”.
Alexandru Gussi comentează și campania dusă de candidatul de care, se spune, s-ar teme cel mai mult Klaus Iohannis, Dan Barna – și asta pentru că amândoi vizează același electorat de centru-dreapta. Principalul reproș pe care i-l aduce Gussi este Barna „a făcut uitata Alianța USR-PLUS în favoarea USR”. PLUS a fost lăsat în umbră, de asemenea liderul PLUS, Dacian Cioloș, iar Dan Barna și-a făcut mai degrabă o „campanie publicitară” decât una electorală.
În editorialul revistei 22, Andrei Cornea arată de ce ar fi necesară intrarea lui Barna în turul doi al prezidențialelor: pentru a stimula apetitul de reformare al liberalilor. Fără USR „în coaste”, cum se spune, liberalii ar putea negocia la infinit, până la compromis și diluare, măsurile cele mai delicate. Și în vederea parlamentarelor de anul viitor ar fi o pierdere un al doilea tur fără Dan Barna : ar putea apărea fricțiuni în USR și între USR și PLUS și astfel s-ar pierde bruma de unificare pe dreapta eșichierului politic.
