Linkuri accesibilitate

Prezența românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale a ajuns la peste 50.000 (VIDEO)


Alegerea președintelui României la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:19 0:00

Alegerea președintelui României la Chișinău

Prezența românilor din diaspora la votul pentru alegerile prezidenţiale din România în secțiile deschise în străinătate a ajuns la peste 50.000, potrivit site-ului romania.europalibera.org. La aceștia se adaugă cei peste 25.000 care au votat prin corespondență.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, vineri, la Târgu Jiu, că va contesta măsura Autorității Electorale Permanente, care a trimis celor care votează prin corespondență plicuri cu buletinele de vot pentru ambele tururi de scrutin, scrie Mediafax. Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că 2.000 de oameni din străinătate au votat deja prin corespondență și pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce instituția a trimis deodată buletinele de vot pentru ambele tururi.

În cazul în care cei care și-au exprimat deja dreptul de vot pentru turul doi, dar nu au votat cu unul dintre candidații care vor trece de turul întâi, buletinele de vot vor fi declarate nule, au mai anunțat reprezentanții AEP.

În alegerile prezidențiale din Romania candidează actualul preşedinte Klaus Iohannis, lidera PSD – Viorica Dăncilă, liderul alianței USR-Plus – Dan Barna, Mircea Diaconu de la ALDE și Pro Romania, Teodor Paleologu de la Partidul Mișcarea Populară, Kelemen Hunor de la UDMR, Ramona Ioana Bruynssels de la partidul Umanist, Cătălin Ivan, fost europarlamentar PSD, Alexandru Cumpănașu, Viorel Cataramă, actorul Bogdan Stanoevici, John Ion Banu, Ninel Peia, Sebastian Constantin Popescu.

XS
SM
MD
LG