S-a născut în 2 iunie 1957, la Mașcăuți, raionul Criuleni. A studiat la facultatea de istorie a Universității de Stat din Chișinău. Între 1981-1990 a activat în învățământul public. A fost ales deputat în parlamentul Republicii Moldova (1990-1994), după care s-a încadrat în serviciul militar prin contract în cadrul armatei moșdovenești, unde a îndeplinit diferite funcții în ministerul Apărării și în mai multe unitățimilitare, fiind avansat până la gradul de locotenent-colonel. După trecerea în rezervă, a plecat la muncă în orașul Parma, Italia. Ee implicat în viața diasporei și în desfășurarea alegerilor din Republica Moldova. Este un adept al cursului de integrare europeană și a lreunirii Republicii Moldova cu Patria-mamă România. Este cavaler al Ordinului Republicii.
Luni
Am avut o noapte albă. Nu zic nu – am ațipit de câteva ori, însă, mai mult, mi-am frământat mintea cu gânduri istovitoare despre alegerile pierdute ale primarului Chișinăului, perspectivele guvernului Sandu și soarta fărâmei noastre de neam.
Era încă beznă adâncă, când m-am gândit la domnul Victor Pușcaș, personalitate cunoscută în republica noastră, care m-a atacat în seara din ajun, până după miezul nopții, pe pagina mea de Facebook (Cartea din față – așa îmi place mie să traduc în română).
Domnia sa a făcut niște comentarii incredibil de bătăioase la o ripostă a mea despre scrisoarea adresată lui Igor Dodon de către o studentă moldoveancă din Belgia, permițându-și să eticheteze moldovenii din diasporă într-un mod inacceptabil.
Și dacă am înțeles că somnul nu se mai prinde de mine, am deschis calculatorul să văd ce a mai adăugat fostul mei coleg din Parlamentul Independenței. Și mare mi-a fost mirarea să constat că comentariile domnului Victor Pușcaș au fost șterse și, astfel, au dispărut și replicile de la sub-comentarii.
Cred că motivul retragerii ne-cavalerești a fost replica unei prietene din Italia, care, văzând atitudinea disprețuitoare a unui judecător-pensionar față de moldovenii din străinătate, l-a întrebat verde în ochi să spună ce pensie are domnia sa?
Am mai pățit și alte dăți când unii „prieteni” au dat năvală pe pagina mea, dar dacă primeau riposta cuvenită, ștergeau putina în cel mai rușinos mod. Însă, totuși, în cazul dat, au rămas careva urme. Salvarea se datorează metodei mele de lucru pe rețelele de socializare. Căci atunci când am în față un adversar puternic și discuția are un caracter principial, eu copiez comentariul oponentului și-l trec în programul Word pentru a pregăti răspunsul. Așa că am posibilitate să redau mai jos începutul duelului verbal cu pricina:
„Victor Pușcaș: Adevăraţii moldoveni se regăsesc în patria lor - Republica Moldova. Socot că este un fapt ruşinos, să fii gasterbaiter în alte state ale lumii şi totodată să dictezi cum trebuie să se compoarte cetăţenii statului moldovenesc (prin „cetățeni” se avea în vedere președintele Dodon – nota mea).
Mihail Druță: Exagerați, domnule Victor Pușcaș, exagerați zdravăn când divizați poporul în cetățenii adevărați de acasă și gastarbaiteri, adică, cetățeni neadevărați. Eu știu prea bine cine primea gratis apartamente în anii 70-80 ai secolului trecut. La fel știu că în 1991 majoritatea moldovenilor de la orașe trăiau pe la cămine. De aceea, eu cunosc cauzele plecării peste hotare a unui milion de moldoveni. Și v-o spun verde în ochi - e rușinos să-i desconsiderați, socotindu-i cetățeni neadevărați. E foarte rușinos comentariul Dumneavoastră. Îmi pare rău că am ajuns să vă adresez aceste cuvinte.
Victor Pușcaș: Nu vă ruşinaţi d-le M.Druţă Găsiţi-vă locul în rîndul persoanelor care permanent discreditează statul moldovenesc - Republica Moldova.”
Desigur, aceste acuzații nefondate au primit replica cuvenită din partea mea, precum se va vedea și într-una din zilele următoare.
Eu nu înțeleg deloc ce s-a întâmplat cu fostul meu coleg parlamentar. În 1990-1994, ocupând înalta funcție de vice-președinte al Parlamentului și fiind mâna dreaptă a Președintelui Mircea Snegur, Victor Pușcaș a contribuit în mod activ la promovarea cursului spre obținerea suveranității și independenței republicii noastre.
Am colaborat cu domnia sa în anumite probleme, îndeosebi în cele cu caracter militar și de securitate. În 1990, în cadrul consultărilor cu „Centrul” privind repartizarea competențelor în cadrul ipoteticului nou Acord Unional, domnul Pușcaș m-a inclus în componența delegației, în calitate de responsabil pentru blocul de chestiuni privind apărarea și securitatea, pentru a pleca la Moscova la negocieri. Îmi amintesc cât de mult s-a bucurat domnia sa când, cu ocazia participării la o conferință parlamentară la București, m-am întors la Chișinău cu un pachet valoros de documente și analize privind curțile constituționale ale altor state, care, ulterior, au servit drept material prețios pentru elaborarea Legii cu privire la Curtea Constituțională a Republicii Moldova.
După încetarea activității parlamentare, drumurile noastre s-au despărțit – eu m-am încadrat în serviciul militar prin contract, iar domnia a îndeplinit funcții importante în stat, inclusiv ministru pentru relații cu parlamentul, judecător și președinte al Curții Constituționale.
De-a lungul anilor ne-am întâlnit ocazional, în particular, cu prilejul Zilei Independenței. Relațiile dintre noi s-au schimbat brusc după apropierea domnului Pușcaș de actualul președinte, Igor Dodon.
De aici și duelurile noastre fără de compromis pe Facebook. Și nu pot pricepe cum poate un fost vice-președinte de parlament, președinte al Curții Supreme de Justiție, președinte al Curții Constituționale să se lase influențat de mintea comuno-socialistului Igor Dodon și să denigreze un milion de moldoveni plecați peste hotare din cauza sărăciei economice și mizeriei politice de acasă?
Pe parcursul zilei, am postat pe pagina mea de Facebook o notiță cu titlul matematic „11:00 11 XI” despre Tratatul de Armistițiu între Imperiul German și puterile Antantei care a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest. Pentru a memora oceanul de date istorice, ucenicii lui Herodot recurg deseori la formule matematice. În cazul dat, cifrele din titlu arată că prima conflagrație mondială a secolului XX s-a încheiat la ora 11, ziua a 11-a, luna a XI-a a anului 1918.
Însă atenția cea mai mare am acordat-o impactului politic de care depinde soarta Guvernului Sandu – angajarea răspunderii guvernamentale pentru o lege privind preselectarea candidaților la funcția de procuror general al republicii și moțiunea de cenzură a partidului socialiștilor împotriva Guvernului.
Am urmărit știrile la Jurnal TV, care au inclus un reportaj consistent despre manifestația concetățenilor noștri de la Milano, Italia, în susținerea Guvernului Sandu. În ajun au protestat diasporenii de la Padova. Diaspora se ridică din nou la proteste.
În cadrul unei emisiuni la TV 8, președintele fracțiunii parlamentare a Partidului democrat, Dumitru Diacov, a vorbit mult și pe ocolite, fără să exprime clar poziția democraților față de moțiunea de cenzură a fracțiunii PSRM împotriva Guvernului Sandu. Chipurile, fracțiunea democraților este unită organizatoric, dar există păreri diverse față de criza politică în derulare și, de aceea, încă nu au decis dacă vor susține, sau vor respinge moțiunea de cenzură a socialiștilor. Totuși, urmărindu-l pe fruntașul democraților moldoveni de-a lungul anilor, am înțeles că soarta Guvernului Sandu atârnă de un fir de păr.
Spre seară, m-a sunat la telefon soția mea de la Parma pentru a-mi aminti că trebuie să clarific la Moldova-gaz niște confuzii legate de facturile de plată pentru consum, să merg la Centrul comercial „Atrium” de lângă hotelul Cosmos pentru a prelua trei lustre comandate mai bine de o lună în urmă. (Sărmana nevastă, de-ar ști ea cât de mult mă interesează facturile pentru gaz și lustrele pentru apartament în aceste zile tulburi de la Chișinău!) Și mi-a mai spus că la Parma a venit vremea ploioasă de toamnă. Nepoatele întreabă când se va întoarce bunelul să le ducă cu mașina la școală. Întreabă de „Meno” (Bunelul) și nepoțelul de doi anișori.
Seara, târziu, am vizionat, în reluare, Briefingul de presă susținut de doamna Prim-ministru Maia Sandu, care a înaintat o propunere în vederea depășirii stării de impas politic și anume: legea privind asumarea angajării Guvernului va fi trimisă spre expertizare Comisiei de la Veneția, iar lista candidaților preselectași va fi prezentată spre examinare Consiliului Superior al Procuraturii doar după primirea avizului Comisiei.
E un compromis rezonabil, o bună mișcare politică a doamnei Prim-ministru. Întrebarea e cum vor răspunde oare Dodon cu socialiștii?
Marți
M-am trezit foarte devreme cu gândul la ședința Parlamentului la care urma să fie dezbătută moțiunea fracțiunii socialiste împotriva Guvernului Sandu. Totodată, în ajun, s-au făcut apeluri către cetățeni să se adune la o Manifestație de protest împotriva moțiunii socialiste și întru susținerea Guvernului Sandu. Având în vedere protestul similar din vinerea săptămânii trecute, dar și alte manifestații în masă care se reduc doar la exprimarea indignării prin discursuri răspicate și scandarea de slogane, m-am gândit că ar fi bine să pregătesc un proiect de rezoluție pentru a fi adoptat la Manifestația de protest. Pe la ora 8:30, proiectul era elaborat. Am luat rapid micul dejun și m-am îndreptat spre centrul orașului.
În drum, mi-am dat seama că nu am luat pastila pentru tensiune arterială, însă nu mai era timp să mă întorc acasă. În troleu, continuam să analizez în minte textul proiectului de document, constatând anumite fragmente sau propoziții care ar trebui redactate.
La ora 10:00, în fața Parlamentului se adunase încă puțină lume. L-am întâlnit pe deputatul din Parlamentul Independenței, profesorul Vasile Șoimaru, pe care l-am rugat să examineze proiectul rezoluției. Aceiași rugăminte am adresat-o și unor foști miniștri, precum și unor analiști politici, jurnaliști și altor persoane.
Notându-mi propunerile și obiecțiile lor, am căutat în împrejurime un calculator și o imprimantă și, în scurt timp, am revenit în fața Parlamentului, unde manifestația de protest era deja în toi. Cineva a avut grijă să aducă un amplificator de sunet și, astfel, protestatarii ascultau în direct mersul dezbaterilor din Parlament. A fost o ședință parlamentară de pomină. Doamna Prim-ministru Maia Sandu, membrii Guvernului și deputații fracțiunilor Partidului acțiune și solidaritate (PAS) și Platformei demnitate și adevăr (PPDA) au susținut discursuri memorabile, au dat replici tăioase, însă soarta Guvernului era decisă. Era evident că președintele Igor Dodon împreună cu deputații socialiști au căzut la învoială cu fracțiunea Partidului democrat cu mult înainte de ședința Parlamentului. Prea asemănătoare erau discursurile și acuzațiile lor împotriva Guvernului Sandu.
Între timp, eu am făcut mai multe fotografii pentru postările mele ulterioare de pe Facebook. Pe fețele oamenilor se citea mânie față de trădătorii socialiști, care au rupt mișelește alianța de guvernare, dar și mare îngrijorare pentru ziua de mâine a așchiei noastre de pământ, tot mai depopulat de pe zi pe zi. În timpul protestului, m-am întâlnit cu drag cu camarazii mei din Parlamentul Independenței, Vasile Soimaru, menționat ceva mai sus, Pintilie Pirvan, Vasile Zgardan și Constantin Culea, cu ex-ministrul telecomunicațiilor în Guvernul Druc, domnul Timofei Andros, ex-ministrul liberal al ecologiei și actualul lider al Uniunii Salvați Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, liderul ODIP, Vlad Bilețchi, ex-candidatul Blocului ACUM în Circumscripția 17 – Nisporeni, Ion Terguță, mulți alți politicieni, jurnaliști și simpli cunoscuți și prieteni. M-au bucurat nespus de mult zecile de mâini ridicate, când a fost rostit cuvântul Diaspora.
Când glasul posac al speakerei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a anunțat numărul de 63 de voturi date pentru demiterea Guvernului Sandu, mulțimea de lume a explodat într-un val de indignare care a trecut în scandări furtunoase și îndelungate: „Jos trădătorii!!! Jos mafia!!!”, dar și de susținere a șefei Guvernului demis: „Maia Sandu!!! Maia Sandu!!!” Multe femei plângeau și nu puțini bărbați aveau maxilarele încleștate.
Membrii Guvernului demis și deputații pro-europeni au ieșit să mulțumească protestatarilor pentru susținerea morală, atât de necesară în clipele de cumpănă. Apoi a fost dat citire - fie și post-factum – Rezoluției Manifestației de protest, adoptată cu unanimitate de voturi de protestatari. După partea de constatare generală a situației interne din Republica Moldova, urmau șapte puncte prin care era condamnată trădarea politică săvârșită de președintele socialist Igor Dodon și partidul său de buzunar, se făcea apel către partidele patriotice și pro-europene, fie parlamentare, fie extraparlamentare, să dea dovadă de maturitate politică și să întemeieze un Bloc al Unității Naționale (BUN) și erau solicitate Misiunea Uniunii Europene și ambasadele statelor străine acreditate la Chișinău să întreprindă măsuri diplomatice de rigoare pentru salvarea procesului democratic în Republica Moldova. (Am postat textul integral al Rezoluției, în redacție finală, pe pagina mea de Facebook, în aceiași zi de 12 noiembrie, ora 15:17).
Tot în aceiași zi, am publicat alte câteva postări cu același subiect, în particular, postarea cu 17 imagini-foto privind Manifestația de protest, întitulată „Petru Rareș: Vom fi cum am fost și mai mult decât atât!”, precum și postările „Camarazii mei scumpi din Parlamentul Independenței”, „Chipuri de oameni la Protestul împotriva ciumei socialiste”, „2 sate, 2 partide și Parlamentul”.
După înfrângerea suferită în data de 3 noiembrie și demisia Guvernului Sandu, mi-am găsit refugiul în cântecul „Niciodată toamna…”, scris pe versurile lui Tudor Arghezi și interpretat de vocea îngerească a lui Tudor Gheorghe. Chiar am distribuit acest cântec divin pe Facebook, adăugând un mic text, întitulat „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă / sufletului nostru iubitor de moarte…”.
Am încheiat ziua urmărind știrile TV, postările și comentariile pe Facebook, la care, într-un târziu, am renunțat din cauza unei teribile dureri de cap. Și doar vocea lui Tudor Gheorghe m-a ajutat să adorm.
Miercuri
Când am luat și eu calea străinătății, am luat cu mine neapărat Sfânta Scriptură, Letopisețul Țării Moldovei și alte cărți valoroase privind istoria zbuciumată a neamului nostru. Cred că puțini istorici de la Chișinău au în bibliotecile lor atâtea cărți despre epoca lui Ștefan cel Mare, câte am eu în biblioteca mea „de campanie” din orașul italian Parma. Și deseori sunt surprins de paralelele istorice din vremurile demult apuse și zilele noastre tulburi și rușinoase. Aș aminti aici doar îndemnul indirect adresat lui Andrei Năstase, după dezastrul suferit în bătălia pentru capitală, să ia pildă de la Sfântul nostru Voievod, care, după glorioasa înfrângere de la Valea Albă (Războieni) din ziua de vineri, 26 iulie 1476, a rostit cuvinte de învățătură pentru eternitate: „Eu, împreună cu curtea mea, am făcut ce-am putut, şi s-a întâmplat cum am spus mai sus, care lucru socotesc că a fost voia lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcatele mele; şi lăudat să fie numele Lui”. („Extras din Scrisoarea lui Ștefan cel Mare adresată Dogelui și Senatului Veneției de Ioan Țamblac la 8 mai 1477).
A doua zi după căderea Guvernului Sandu, nu mă lăsau în pace unele întrebări istovitoare: De ce protestul popular din fața Parlamentului nu a adunat liderii partidelor unioniste, împreună cu zeci de mii de membri de partid, simpatizanți și alegători? De ce, în ochii lor, supărările personale și aversiunile dintre formațiunile unioniste și partidele pro-europene prevalează, fatal, asupra intereselor naționale? Eu cred că intuiesc lămurirea acestui fenomen politic regretabil. Încă în cadrul parlamentarelor din iarnă, am întreprins unele acțiuni pentru a preîntâmpina transformarea unor nedumeriri și neînțelegeri personale într-un conflict politic fratricid ce pune sub semn de întrebare supraviețuirea ființei noastre de neam. Va veni, poate, timpul potrivit pentru deschiderea parantezelor privind acest subiect spinos, însă, la o zi după înfrângerea Guvernului Sandu, în fața forțelor conjugate și net superioare ale socialiștilor și democraților, eu m-am limitat la publicarea unei postări întitulate „Glasul Sfântului Voievod de la Putna și căderea guvernelor de la Chișinău”, în care am citat un alt pasagiu din Scrisoarea menționată a lui Ștefan cel Mare: „După ce într-adevăr vrăjmaşul a plecat, am rămas lipsit de orice ajutor din partea creştinilor; pentru că ei nu numai că nu m-au ajutat, dar au fost între dânşii unii care poate au simţit plăcere pentru paguba făcută mie şi ţării mele de către păgâni”. Apoi am scris succint despre împrejurările demiterii la Chișinău, în aceiași zi de 12 noiembrie, a două guverne proeuropene: în 1999 – Guvernul Sturza și exact peste 10 ani – în 2019 – Guvernul Sandu. Și numaidecât am pomenit de aceiași bucurie, la distanță de un deceniu, a unor „creștin-democrați” și alte semințe de păgâni autohtoni, precum și a unor politicieni din stofă aleasă, ultra-patrioți, liberali cu gusturi subțiri și democrați cu păcate grele. Cu alte cuvinte, am bătut șeaua, sperând că calul/caii vor avea puțină simțire omenească și vor vedea ce viitor este sortit fărâmei noastre de neam. Și chiar vreau să te îndemn, stimate cititor al acestor rânduri, să treci cu ochii tăi peste textul postării mele despre suferințele străbunilor noștri domnitori și nesăbuința politicienilor de astăzi.
Când lucram asupra textului, a telefonat soția și s-a interesat despre factura pentru gaz și lustrele pentru apartament, punându-mi și unele întrebări privind mobila comandată pentru apartament la Salonul de mobilă Borș Creator. Erau ultimele lucruri din lume, care mă preocupau în acel moment. Cred că i-am răspuns tăios. Căci nepoliticos e puțin spus. Am telefonat-o peste careva timp și mi-am cerut scuze. Și soția, cu inima ei bună și răbdătoare, m-a iertat. Eu i-am promis că mă voi îndrepta, iar ea a înțeles că voi rămâne și în continuare cum am fost până acum.
În ziua de 13 noiembrie, s-au împlinit exact trei ani de la marea trădare a Diasporei în cadrul prezidențialelor 2016, când zeci de mii de alegători de peste hotare au fost privați de dreptul la vot din cauza numărului insuficient de secții de votare și buletine de vot. De câte ori mă uit la fotografiile-document din fața Secției de votare de la Parma, îmi apar înaintea ochilor zeci și zeci de mămici cu prunci în brațe, nădăjduind că votul lor le va ajuta să se întoarcă acasă și să-și crească copilașii pe pământul de baștină. Din nefericire, lucrurile au mers din rău în mai rău. Deși nu posed date statistice oficiale, sunt convins că, în prezent, se nasc mai mulți copii moldoveni peste hotare decât acasă. Și, fiind copleșit de aceste amintiri și gânduri, am publicat pe pagina mea o postare întitulată „Remember 13 noiembrie 2016”.
Către miezul zilei, m-am deplasat la sediul Radioului Europa Liberă din centrul orașului pentru a acorda un interviu despre situația politică din republică și problemele Diasporei. Nu m-am simțit bine în fața microfonului din studio și nu cred că am vorbit coerent și concis. Ba mai mult, sub povara emoțiilor de la protestul din ajun am vorbit cu un glas strident, pe un ton ridicat. Insatisfacția mea de pe urma propriului interviu a fost mare, și i-am spus despre aceasta doamnei redactoare Valentina Ursu.
La ieșirea din studio, m-am pomenit față în față cu doamna prim-ministru Maia Sandu. Am salutat-o respectuos, rostind și câteva cuvinte potrivite în asemenea situații neordinare.
La orele 17:00, m-am întâlnit în holul unui hotel din centrul orașului cu președintele Asociației „George Marshall” din Republica Moldova, colonel (r) Andrei Covrig, și reprezentantul Centrului Marshall pentru studii de securitate din orașul Garmisch, Germania, domnul Marc Johnson. Am discutat împreună despre Seminarul de securitate preconizat să se desfășoare a doua zi, cu participarea absolvenților moldoveni ai Centrului Marshall. Desigur, ne-am lăsat furați de amintiri despre studiile noastre de mulți ani în urmă, când noi eram mai tineri, situația de securitate în Europa – mai bună, iar perspectivele europene ale Republicii Moldova – mai credibile.
Ajuns acasă, am privit interviul doamnei Maia Sandu pentru Radio Europa Liberă. Un interviu de nota 10: dicție perfectă, expunere coerență, luciditate politică, analiza concisă a problemelor, gândire rapidă etc. Impresionat de interviul doamnei prim-ministru, am scris prin Messenger doamnei Valentina Ursu să stopeze categoric interviul meu, evident nereușit. Până la urmă, am căzut de acord că, a doua zi, voi merge din nou La Europa Liberă pentru a face o altă încercare.
Joi
Am început ziua cu lucrul pe pagina mea de Facebook. Am distribuit un apel al fostului prim-ministru, Iurie Leancă, adresat în ajun Partidului democrat și Blocului ACUM pentru a depăși interesele egoiste de partid și a găsi limbă comună în numele intereselor naționale. Ce s-ar spune despre păcatele reale și imaginare ale politicianului și diplomatului Iurie Leancă, însă apelul în cauză merită toată atenția adresaților și, de aceea, nu trebuie ignorat. În temeiul acestor raționamente, am citat un pasagiu din apelul menționat, într-o postare pe care am întitulat-o: „Rugămintea lui Iurie Leancă”.
Pe la orele 10:00, m-am dus să preiau lustrele de la Centrul comercial „Atrium”. Ajuns acasă, am comunicat soției că am început să mă reeduc și drept dovadă am deschis o cutie și i-am demonstrat o lustră, găsind și cuvinte potrivite pentru a o încânta de frumusețea livingului și bucătăriei din apartamentul nostru, după instalarea lustrelor aduse personal de mine de la „Atrium”. Soția s-a bucurat de schimbările pozitive în comportamentul meu familiar. Iar eu, după asemenea realizare strălucită, eram, pur și simplu, fericit.
Începând cu 13:00, am participat la Seminarul de securitate, cu participarea absolvenților Centrului Marshall, care s-a desfășurat în casa Centrală a Armatei. Rândurile ce urmează constituie un succint reportaj privind acest subiect.
„După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Europa zăcea în ruine. Refacerea bătrânului continent a fost posibilă datorită Planului Marshall, numit astfel în onoarea secretarului de stat american George Marshall care a propus un vast program de asistență economică destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului.
După prăbușirea comunismului și încheierea războiului rece, în orașul bavarez Garmisch, a fost creat un Centru pentru studii de securitate și relații internaționale, în cadrul căruia urmau să studieze parlamentari, diplomați și militari din țările Europei de Est și fostele republici sovietice. Și este simbolic că Centrul a fost numit în onoarea lui George Marshall.
Și eu sunt orgolios că am făcut parte din prima promoție din anul 1994 a Centrului Marshall. Astăzi, am avut oportunitatea să particip la lucrările unui seminar în probleme de securitate organizat, la Chișinău, de către Asociația absolvenților moldoveni din Republica Moldova în colaborare cu Centrul Marshall din Republica Federală a Germaniei.
Mulțumesc președintelui Asociației, domnului colonel (r) Andrei Covrig, pentru invitație la seminar și oportunitatea de a-mi împrospăta cunoștințele în domeniul politicii de securitate și să revăd cu drag mulți colegi și prieteni”.
Pe parcursul Seminarului, am aflat că Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului socialist Chicu, completat preponderent cu consilierii președintelui Dodon.
După seminar, am mers din nou la Europa Liberă pentru a repeta interviul. Sper că de data aceasta să fie bunicel. Aștept cu nerăbdare să fie dat publicității.
Ajungând acasă, seara, am pregătit rapid o postare întitulată „Un Guvern onest și harnic și un Guvern păcătos și efemer”. Desigur, în text, am adus argumentele de rigoare privind aceste calificative contrare ale Guvernului demis Sandu și Guvernului instalat Chicu, căci despre acestea este vorba. Și au început să vină comentariile, unul după altul. Și totul bine și frumos, vorba lui Ion Druță, până și-a făcut apariția un musafir deosebit – amicul meu din lumea virtuală și judecătorul din lumea reală, Victor Pușcaș, care a început să atace umila mea persoană din mers, cum s-ar zice în tactica militară. Însă mi-au sărit în ajutor bunii mei prieteni din Diasporă. Și atunci, stimabilul domn Victor Pușcaș s-a înfuriat și ne-a numit pe toți „cuib de viespi”. Dar nici diasporenii nu sunt cheie de biserică și i-au răspuns cu vârf și îndesat. Și dacă s-a pomenit bravul judecător în fața capitulației iminente, a procedat potrivit tacticii sale preferate – a dat bir cu fugiții. Cu alte cuvinte, a șters comentariile sale, iar odată cu acestea, au dispărut și replicile de la sub-comentarii. Însă, între timp, am mai prins și noi la minte și, astfel, am salvat în timp util o parte din perlele politice ale stimabilului judecător, care, când a înțeles cum e treaba, a revenit să-și mai încerce o dată norocul. Așa că, dragul meu cititor, îți propun să te delectezi puțin:
„Victor Pușcaș: Domnule M.Druţă! Ceea ce scriţi este privit de majoritatea moldovenilor cu indignare. Vă propun să terminaţi cu provocările. Minoritatea pe care o reprezentaţi promovează numai destabilizare. Majoritatea moldovenilor îşi doreşte dezvoltare şi stabilitate. Ar fi bine să explicaţi compatrioţilor noştri ce înseamnă diasporă şi ce înseamnă gastarbaiteri. Altfel se crează impresia că şi în acest domeniu nu azi sau poate mîne se va forma un grup de persoane care promovează interese contrare suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Tatiana Nogailîc (Roma): Cum indrazniti D.ule sa scrieti asa ceva? Cati ani ati muncit in calitate de gastarbaiter si de cati ani va aflati in Diaspora?
Victor Puşcaș: Doamnă Nogailic nu vă înfuriaţi dar încercaţi să găsiţi expklicaţii pentru ai detrona pe cei care vă duc în eroare.
(Aluzie evidentă la umila mea persoană, care sunt un simplu muncitor. Deci, de unde vrea să mă detroneze domnul judecător Victor Pușcaș? Aici, am fost impus să intervin și eu.)
Mihail Druță: Victor Puşcaş Mă bucur că ați apărut din nou pe această pagină. Chiar vă duceam dorul. Căci câteva zile în urmă, tot ați probozit moldovenii din Diasporă, pe care îi considerați cetățeni neadevărați, însă când doamna Maria Efros-Moraru v-a întrebat ce pensie ridicați - o întrebare nevinovată, de altfel, Dumneavoastră ați șters iute comentariile și ați dat bir cu fugiții. Cam rușinoasă faptă pentru un fost judecător al Curții Constituționale!
(Desigur, și-au expus părerea sinceră mai mulți prieteni de pe pagina mea.)
Victor Puşcaș: Dragii mei, dacă nu doriţi să discutaţi la un nivel civilizat şi fără atacuri la persoană, peste o oră eu voi şterge comentarile întroduse de mine. Paremi-se periculos să atingi roiul de viespi.
Tatiana Nogailic: Victor Puşcaş care vespe, eu va invit la dialog, civilizat, privat, numarul personal v-am lasat. Nu fiti las, ramaneti cu noi sa mai discuta d.ule judecator. Vine iarna, doresc sa trimit niste saci cu ajutoare in tara, nu doriti sa va implicati, sunteti la pensie, aici batranii la pensie fac VOLUNTARIAT si mai implica niste eurosa pentru cei cu nevoi.. Ex profesor, rector sunteti? Fiti exemplu pentru noi pacatosii ...
Mihail Druță: Victor Puşcaş Detronați trebuie cei care au organizat referendumuri găgăuzești împotriva integrării europene a moldovenilor, cei care vor să federalizeze așchia noastră de pământ, cei care vor să legalizeze staționarea trupelor străine pe teritoriul național, cei care au vândut la mezat avuția națională, cei care au fost complici la furtul miliardelor și jefuirea sistemului bancar, cei care se plimbă teleleu-tănase pe banii poporului, cei care batjocoresc limba de stat la tribuna ONU, cei care cântă imnuri străine în beciurile de la Condrița... Mai pe scurt, detronați trebuie trădătorii de neam și de țară! M-am exprimat clar, stimabile judecător, slujnic al trădătorului Dodon?
Mihail Druță: Victor Puşcaş Puteți insulta ca la ușa cortului cât vă poftește inima, dar să știți că cu fiecare insultă o să vă afundați în smoală tot mai adânc.
Victor Puşcaş: Domnule Mihail Druţă! Ce să faci. Unii devin sfinţi, alţii demoni. Unii vor nimeri în rai, alţii în iad. Aşa este viaţa pe care şi-o alege însuşi omul.
Mihail Druță: Victor Puşcaş Lepădați-vă de vânzătorii de neam și țară! Lepădați-vă de satana roșie cât nu e târziu! Treceți de partea poporului furat, batjocorit și umilit, treceți de partea pribegilor prin țări străine în căutarea supraviețuirii și poate că veți cunoaște o altă viață, curată, onestă și plină de fericire.
Vineri
Dimineața, m-am deplasat la Salonul de mobilă Creator Iurie Borș pentru a clarifica ultimele chestiuni privind producerea mobilei pentru biroul meu de lucru din apartament, în care visez să trăiesc și să lucrez cât mai curând posibil. Eu cred că Iurie Borș a pus pe roate o afacere la nivelul standardelor mondiale. Salonul este competitiv cu saloanele similare din Europa. Personalul este foarte politicos cu clienții. Poate că doar prețurile sunt prea mari pentru salariile din Moldova. Însă mi s-a lămurit că prețurile sunt dictate de legea pieței.
Întorcându-mă la Botanica, am trecut prin fața Parlamentului și a Monumentului Sfântului nostru Voievod Ștefan cel Mare. În clipe numărate, ochii cugetului meu au văzut întreaga istorie a neamului nostru, cu urcări slăvite, dar și cu căderi grele.
Grele sunt și cele două înfrângeri suferite în această ultimă lună de toamnă. Însă eu cred mai mult ca niciodată că bunul Dumnezeu ne va da să mai gustăm încă din dulceața izbânzilor. Și, în timp ce descifrez notițele făcute pe parcursul săptămânii curente și scriu aceste rânduri, convingerea mea că anul 2020 va fi un an bun pentru noi se întărește tot mai mult.