Linkuri accesibilitate

Eliberarea ex-premierului Vlad Filat: speculații și implicații politice (Cotidianul/ Deschide/ ZdG)


„Dodon și Moscova au nevoie de neutralizarea Occidentului și, în particular a României, în R. Moldova” (V.Chirilă / Ziarulnational.md)

Ce efecte ar putea avea pentru politica moldovenească eliberarea ex-premierului Vlad Filat – a încercat să afle redacţia cotidianul.md. Analistul politic Anatol Țăranu crede că Filat nu are perspective politice și nu doar. „Problema e de altă natură – că eliberarea condiționată a lui Vlad Filat păstrează sentința aplicată, iar sentința a fost dată în cadrul unui proces trucat, nedrept, a unui proces consumat în condiții de secretomanie. Eliberarea lui Filat nu înseamnă că justiția moldovenească e pe cale dreaptă”, crede Țăranu. Un alt analist Ion Tăbîrţă consideră că e greu de spus care ar fi substratul politic al eliberării lui Filat. „Vor fi diferite interpretări - că opoziţia din blocul ACUM ar fi jucat un rol în acest sens, că Filat este omul rușilor și fiind socialiștii la guvernare este această decizie”. Analistul nu exclude că fostul premier ar putea avea ambiții politice, dar că îi va fi greu să revină în prim-planul scenei politice.


Eliberarea lui Filat poate avea impact de ordin politic, consideră politologul Dionis Cenuşă, citat de TVR Moldova. El observă că socialiştii deja au lansat suspiciuni despre presupusa implicare a Guvernului Maiei Sandu, deși nu exista nicio proba, iar ex-avocații lui Filat spun ca meritele sunt ale lor si ale CEDO. „Dacă mesajul socialiștilor va prinde rădăcini, acesta poate compromite mesajul anti-oligarhic al opoziţiei, al blocului ACUM… Revenirea lui Filat în viața publică poate servi pentru scopuri de manipulare, făcând conexiuni între Filat şi Sandu, ca parte din pregătirile pentru anul electoral 2020… Totodată aflarea lui Filat în libertate va distorsiona atenția publicului de la ceea (nu) face guvernarea sub conducerea socialiștilor”, comentează Dionis Cenuşă.

Prin decizia de eliberare condiționată înainte de termen, instanța de judecată ar fi anulat pedepsele complementare pe care le-a primit ex-premierul Vlad Filat, inclusiv interdicția de a ocupa anumite funcții publice timp de cinci ani, susţine fosta ministră a justiţiei Olesea Stamate, citată de deschide.md. „Nu înțeleg de ce se eliberează de pedepsele complementare. Faptul că reduci pedeapsa principală, cu ce justifică eliberarea de pedepse complementare? Acei cinci ani care se referă la ocuparea funcției publice încep după eliberarea din penitenciar”, a spus Olesea Stamate. În articol se precizează că teoretic Filat ar putea candida pentru funcția de președinte al R. Moldova în anul 2020.

Unimedia.info publică reacţia deputatului, Alexadru Slusari, care a condus comisia privind investigarea furtului miliardului şi care dezaprobă eliberarea ex-premierului Vlad Filat. „În calitate de președinte al comisiei de anchetă nu sunt de acord cu această decizie. Materialele cu care am făcut cunoștință denotă foarte clar că în anul 2013 Filat a facilitat procesul pierderii controlului de către stat la BEM. Chiar pe alocuri a jucat un rol decisiv. În 2014 el n-a întreprins nimic pentru a stopa procesul devalizării sistemului bancar, plus a beneficiat de mai multe credite de la BEM, care nu au fost rambursate. Faptul că Plahotniuc l-a atras în această schemă, l-a făcut un țap ispășitor și l-a sacrificat la un moment potrivit, nu micșorează culpa lui”, a declarat, între altele, Alexandru Slusari.


Ziarul de Gardă l-a întrebat pe şeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, dacă acuzatorii vor cere aplicarea unei măsuri preventive pe numele lui Filat în cel de-al doilea dosar în care este cercetat ex-premierul. „Până acum nu era prevăzută vreo măsură preventivă, pentru că își ispășea pedeapsa și era un non sens aplicarea unei alte măsuri. O să discut cu procurorul de caz, care participă în instanța de judecată, și vom decide împreună, la următoarea ședință”, a explicat Viorel Morari. În articol se precizează că în cel de-al doilea dosar penal Filat este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Fostul premier pledează nevinovat.

Expertul în probleme de politică externă Victor Chirilă comentează pe ziarulnational.md mesajul lui Igor Dodon de Ziua României Mari în care şeful statului s-a declarat frate cu românii de peste Prut. „Nu este surprinzătoare nici tăcerea Moscovei și a aprigilor stataliști și moldoveniști de la Chișinău, pentru care înfrățirea cu românii este o blasfemie ce echivalează cu trădarea lor. Dimpotrivă, tăcerea lor miroase a conjurație, este un „carte blanche” acordat lui Dodon pentru a se menține la putere cu orice preț”, consideră expertul. „Fără realegerea lui Dodon în calitate de șef al statului, tot eșafodajul politic construit cu migală în ultimele șase luni și consolidat odată cu demiterea Guvernului Sandu se va duce de râpă sau, mai curând, va fi preluat de forțele politice concurente. Pentru a evita o atare nedorită evoluție, Dodon și Moscova au nevoie de neutralizarea Occidentului și, în particular a României, în R. Moldova. Aici rezidă explicația „politicii externe echilibrate” anunțată de Dodon, aceasta este miza „frăției” sale cu românii”, conchide Victor Chirilă.

Directorul executiv al asociaţiei Promo-LEX Ion Manole pune la îndoială „argumentele economice” invocate de premierul Ion Chicu, privind necesitatea de a deschide în R. Moldova mai multe aeroporturi. Discuțiile la subiectul aeroporturilor sunt artificiale și lipsite de transparență și consultări, afirmă Manole citat de realitatea.md. „În condițiile în care populația continuă să părăsească activ R. Moldova, ideile privind deschiderea unor noi aeroporturi nu au la bază niciun fel de argumente civile sau economice”, notează expertul. „Moldova e o țară unică. Pe un teritoriu atât de mic, avem trei armate - cea națională constituțională, cea rusă, care staționează ilegal și nu plătește nimic statului, și cea ilegală a regimului separatist de la Tiraspol… Trei armate nu pot folosi doar un singur aeroport?, se întreabă Ion Manole precizând că astfel de situații provoacă îngrijorări și accentuează instabilitatea, atât din R. Moldova, cât și a țării pe plan internațional.

XS
SM
MD
LG