Linkuri accesibilitate

Aleksandr Lukașenka: „N-am plănuit niciodată să aderăm la vreun alt stat, inclusiv la Rusia”


Aleksandr Lukașenka
Aleksandr Lukașenka

Președintele belarus Aleksandr Lukașenka a reafirmat angajamentul țării sale față de parteneriatul strategic cu Rusia, dar a spus că nu se fac planuri pentru unirea cu Rusia. Lukașenka a vorbit astăzi în parlamentul nou ales de la Minsk, înainte de o întâlnire pe care o va avea cu omologul său rus Vladimir Putin, duminică, pentru a lua în discuție aprofundarea Uniunii Rusia – Belarus conform unei înțelegeri încheiate în anii 1990, dar rămasă preponderent pe hârtie. „N-am plănuit niciodată să aderăm la vreun alt stat inclusiv la Rusia, care este un stat fratern”, a spus Lukașenka. În ultimele luni, el și președintele rus au avut câteva runde de negocieri. Lukașenka a spus mereu că parteneriatul între cele două țări trebuie să se construiască pe picior de egalitate. Mulți cetățeni belaruși se tem însă că integrarea mai profundă cu Rusia va duce la pierderea suveranității.

XS
SM
MD
LG