De ce problema asigurării, de la 1 ianuarie 2020, a Republicii Moldova cu energie electrică și gaze naturale a ajuns să fie examinată de Consiliul Suprem de Securitate și pe ce se bazează asigurările președintelui Igor Dodon că problema este ca și cum rezolvată? Punctul de vedere al expertului în energetică de la Institutul „Viitorul” Victor Parlicov.
Victor Parlicov: „În primul rând, evident că toate lucrurile referitoare la alimentarea cu resurse energetice țin de securitatea statului, sunt un element-cheie al securității statului și din cauza asta dl Dodon, având atribuții în domeniul respectiv, sigur că este și normal să abordeze aceste subiecte și dacă ele prezintă sau se întrevăd unele riscuri să fie discutate la Consiliul Suprem de Securitate. Altceva e că negocierile cu privire la furnizarea gazelor, cu privire la toate aceste elemente nu le duce în mod direct dl Dodon sau cel puțin instituțional nu țin de președinție, dar țin de atribuțiile altor instituții, inclusiv ale Ministerului Economiei, ale companiilor din sector Moldova-Gaz, Moldova-Transgaz, dar asta nu înseamnă că dl Dodon nu poate să abordeze aceste subiecte, pentru că ele într-adevăr țin de securitate.”
Europa Liberă: Dar este examinarea chestiunii respective la Consiliul Suprem de Securitate și un indiciu că situația e într-adevăr incertă și gravă, astfel încât șeful statului să ajungă să se implice magistral în soluționarea ei?
Victor Parlicov: „Personal consider că riscul în privința sistării furnizării gazelor este minim, practic este aproape de zero. Eu știu că noi am avut perioade și am avut situații în istoria Republicii Moldova când asta a fost o problemă care s-a materializat real în 2009, a fost și în 2000, dacă nu greșesc, dar în contextul discuțiilor din 2019 eu nu cred că este un risc foarte-foarte înalt, mai ales că, urmărind ce eforturi au depus toate părțile implicate în discuții, eu văd că toată lumea își dorește să evite o asemenea situație. Vorbesc atât de instituțiile din partea Republicii Moldova - compania Moldova-Gaz și compania Moldova-Transgaz -, cât și de partenerii externi – Federația Rusă și Gazprom -, vorbesc și de Ucraina, și de Uniunea Europeană. Deci, eu nu văd vreun actor care să dorească declanșarea unei crize de la 1 ianuarie 2020, dimpotrivă toată lumea depune toate eforturile posibile ca o asemenea criză să fie evitată.”
Europa Liberă: Și vorbind de asigurarea cu gaze, Igor Dodon a menționat două, citez aici, scenarii, cum le-a numit: „tranzitul prin Ucraina și reversul prin coridorul transbalcanic”. Iată așa cum stau lucrurile acum, garantează aceste scenarii că de la 1 ianuarie cetățenii Republicii Moldova vor primi gaze în continuare?
Victor Parlicov: „Eu cred că da. Vreau să fie clar că atunci când discutăm despre Republica Moldova, discuțiile despre asigurarea furnizării gazelor sau securitatea furnizării gazelor de la 1 ianuarie 2020 în Republica Moldova trebuie privite în contextul discuțiilor mai largi dintre Uniunea Europeană, Ucraina și Federația Rusă pe subiectul alimentării fiabile cu gaze a Uniunii Europene, a Europei și care vor fi coridoarele de tranzit. Este cunoscut faptul că Gazprom a încercat să depună în continuare eforturi pentru a minimaliza dependența de tranzitul prin Ucraina și posibilitatea de a livra practic volumele integrale necesare de gaze înspre Uniunea Europeană, ocolind Ucraina, implicit ocolind tranzitul prin Republica Moldova. Acum, ca să vorbim foarte clar. Toată lumea este conștientă de faptul că, de la 1 ianuarie 2020, Gazprom nu va putea asigura volumele necesare de gaze pentru Uniunea Europeană, evitând Ucraina. Deci nu există posibilitate tehnică de a livra volumele necesare de gaze ocolind Ucraina. Cert este, după părerea mea, că un contract va exista între Gazprom și Naftogaz sau noua companie creată în Ucraina, operatorul sistemului de transport pentru a transporta gazele. Ca să vă spun care-i principalul subiect care se discută la aceste negocieri, el nu ține de faptul că trebuie să existe tranzit sau nu trebuie să existe tranzit, toată lumea este conștientă că tranzitul trebuie să existe și va exista. Discuția care se poartă este asupra termenului pe care va fi încheiat contractul. Ucraina insistă ca să fie încheiat un contract pe un termen de cel puțin 10 ani, cu asumarea obligațiilor din partea Gazprom de a tranzita volume mari de gaze prin Ucraina, ca ei să aibă resurse pentru a întreține și a dezvolta sistemul de transport ucrainean. Gazprom, care în paralel duce lucrul pentru a diversifica rutele de transportare a gazelor spre Uniunea Europeană, ocolind Ucraina, vorbesc de Nord Stream 2, vorbesc de gazoductele de pe teritoriul Uniunii Europene deja nu pe mare, dar nemijlocit pe sol, bunăoară în Uniunea Europeană prin Opal, gazoductul din Germania etc., ele trebuie finalizate, fiindcă încă nu sunt gata, dar este conștient de asta și el înțelege că acum nu poate evita Ucraina, dar nu ar vrea să-și asume un contract pe 10 ani, ci ar vrea să-și asume un contract pe un an-doi, să finalizeze toate lucrările necesare, ca după asta să negocieze cu Ucraina de pe o poziție mai fortificată și să scadă volumele prin Ucraina sau, eventual, să poată renunța complet la ele. Din informația pe care o am nu este posibil de evitat complet Ucraina, deocamdată asta nu este fezabil, dar Gazprom vrea să-și consolideze pozițiile de negocieri ca după un an-doi când finalizează infrastructura aferentă Nord Stream 2 și Turkish Stream să poată minimaliza volumele tranzitate prin Ucraina.”
Europa Liberă: Dar faptul că Naftogaz, compania ucraineană încearcă să preia pe cale juridică controlul asupra activelor Gazprom-ului din Republica Moldova, după ce a câștigat procesul concernului rus în Arbitrajul de la Stockholm, cum ar putea influența evoluția lucrurilor?
Victor Parlicov: „Toate aceste lucruri trebuie privite anume în acest context. Adică există o relație tensionată între Gazprom și Naftogaz, între Rusia și Ucraina, fiindcă Ucraina urmărește să preia activele Gazprom nu doar pe teritoriul Republicii Moldova, dar și pe teritoriul altor țări. S-a încercat blocarea activelor Gazprom și în Luxemburg, și în Olanda, și în alte țări. Deci, Ucraina încearcă să valorifice acea decizie a Curții de Arbitraj de la Stockholm care i-a dat posibilitate să încaseze de la Gazprom peste două miliarde, mai exact 2,56 miliarde de dolari.”
Europa Liberă: Ați spus anterior că „posibilitatea tehnică de asigurare a pompării gazelor în regim revers dinspre Turcia înspre Republica Moldova prin gazoductul transbalcanic este o opțiune care ne-ar permite să avem pârghii de negocieri puternice și noi în raport cu Gazprom-ul”, inclusiv pentru decuplarea de regiunea transnistreană în problema gazelor. Ar avea însă Gazprom-ul un cuvânt de spus în această privință, fiindcă de ce ar accepta această opțiune care ar face, de fapt, Republica Moldova un negociator mai puternic?
Victor Parlicov: „Atunci când e vorba de contractul de furnizare a gazelor figurează două părți - Moldova-Gaz și Gazprom –, de aceea Gazprom nu poate condiționa că „uite, noi vă dăm gaz, dar vi-l dăm numai așa”. Dacă noi avem posibilitatea tehnică de a cumpăra gazul prin regim revers prin gazoductul transbalcanic, putem să solicităm acest lucru de la Gazprom: „Vă rugăm frumos să ne livrați gazul la hotar anume aici, nu în cealaltă parte”. E foarte bună întrebarea și în acest context vreau să menționez că unul din motivele de optimism pe care le am în privința securității furnizării gazelor după 1 ianuarie 2020 este faptul că am văzut că inclusiv Gazprom a depus eforturi majore, în special pe teritoriul Bulgariei, pentru a finaliza toate lucrările necesare ca să fie posibilă furnizarea gazelor în regim revers prin gazoductul transbalcanic. Acolo, pe teritoriul Bulgariei, era o limită de capacitate pe care Gazprom-ul în regim de urgență împreună cu colegii din Bulgaria au rezolvat-o.”
Europa Liberă: Când și în ce condiții Republica Moldova ar reuși în sfârșit să nu mai fie sub pericolul de a rămâne fără gaze naturale și fără energie electrică? Ce trebuie să se întâmple pentru apropierea unui asemenea viitor fericit și luminos?
Victor Parlicov: „Vreau să vă spun că la nivelul actual condițiile minime pentru a rezolva problema securității furnizării sunt deja realizate și noi deja suntem într-o situație mult mai bună. Din octombrie-noiembrie 2019 când există posibilitatea tehnică de a furniza gaze în regim revers prin gazoductul transbalcanic în volume suficiente pentru a asigura consumul Republicii Moldova și sudului regiunii Odesa, deja situația noastră este mult mai bună decât acum un an sau jumătate de an. Și dacă țineți minte, eu nu o singură dată de prin 2014-2015 când se vorbea despre gazoductul Iași-Ungheni, după asta Ungheni-Chișinău și toată infrastructura aferentă, eu spuneam că acesta este un proiect mult mai scump și mult mai puțin relevant, mult mai complicat, mai puțin eficient economic decât organizarea reversului prin gazoductul transbalcanic. Și iată asta s-a și întâmplat. În situația când toate părțile au înțeles că poate surveni o criză, în regim de urgență, timp de jumătate de an, poate puțin mai mult de jumătate de an s-a rezolvat problema reversului prin gazoductul transbalcanic.”
Europa Liberă: Dar Dvs. spuneați că acest gazoduct, cel transbalcanic, ar reprezenta o soluție durabilă, dar cu condiția ca Ucraina și Republica Moldova să facă în el investiții majore. S-au făcut aceste investiții și la etapa aceasta în ce condiții se poate miza pe acest gazoduct?
Victor Parlicov: „Investițiile care trebuiau făcute pe gazoductul transbalcanic erau mult mai mici, poate chiar de zeci de ori mai mici, decât investițiile care vor fi făcute pentru a valorifica interconectorul Iași-Ungheni. Pentru a valorifica gazoductul Iași-Ungheni, în care s-au investit vreo 20 de milioane de euro, trebuie investite încă peste 250 de milioane de euro pentru construcția infrastructurii necesare pe partea stângă și partea dreaptă a Prutului, inclusiv gazoductul Ungheni-Chișinău, inclusiv pe teritoriul României gazoductul Onești-Gherăești-Lețcani, inclusiv stație de comprimare a gazului pe teritoriul României. Deci e o infrastructură mult mai robustă, care trebuie întreținută și cere investiții comparativ cu micile modernizări care au avut loc în ultima jumătate de an pe gazoductul transbalcanic în toată țările, fiindcă s-a investit și în Bulgaria, s-a investit și în România, ce-i drept mai puțin, și s-a investit și în Ucraina și în Republica Moldova.”
