Linkuri accesibilitate

„Deschid dulapul și caut ceva roșu. Azi protestăm”


Alina Andronache

Jurnal săptămânal la Europa Liberă, cu Alina Andronache.

Alina Andronache: Născută pe 12 februarie 1988 în orașul Soroca. Licențiată în politologie, militantă pentru egalitate de gen și activistă. Ultimii ani își dedică cercetării, analizei și lobării inițiativelor legislative menite să asigure oportunități și șanse egale femeilor și bărbaților în toate sferele vieții publice și private. În prezent activează la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare ca specialistă în Relații cu Publicul (PR) și Advocacy. Este autoarea mai multor studii analitice în domeniu și a Vlogului unei Mame Feministe.

Luni

Aud cum sună alarma...O sting...Mă bucur de câteva minute de liniște. Apoi încerc să mă ridic din pat. În acest weekend organismul a cedat și am stat culcată în pat bolnavă. Noroc de părinți, care mereu ne ajută atunci când avem nevoie. Sunt ca serviciul 112, suni și știi exact că te vor ajuta, că au o soluție. Copiii sunt tare agitați și nerăbdători deoarece azi vine tata. Ion se întoarce acasă dintr-o deplasare ce a durat aproape 3 săptămâni. Cum au deschis ochii s-au așezat la masă și încep a plănui ce surprize să-i pregătească tatei. Dumitru propune să facem desene, să decoreze casa, Andrei zice să facem mai întâi ordine peste tot.

Ei azi rămân acasă, nu merg la grădiniță și nici la școală... mă îmbrățișează și îmi urează o zi bună. Andrei se asigură că am luat pastilele cu mine și sunt îmbrăcată bine. Ajung cu întârziere la Adunarea Generală a Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte. Ies de acolo mai devreme, fug repede să felicit o prietenă și cel mai important să ajung la aeroport. Vreau să-i fac surpriză lui Ion. O dată ajunsă acolo văd că sunt două curse Londra - Chișinău cu o diferență de aterizare de o oră. Încep să mă agit. A aterizat...Privesc cu emoții și tresar de fiecare dată când se deschid ușile. Au trecut 30 min, mă gândesc unde este, oare nu ne-am intersectat. Într-un final a ajuns, nu este surprins, râde și spune că a știut că voi fi acolo, a intuit. În grabă mergem spre casă. Putem să ne bucurăm unul de altul cât suntem în taxi, apoi eu merg la școală la o ședință cu profesoara lui Andrei, iar el merge să-i ia pe toți trei copii de acasă, iar pe băieți să-i ducă la antrenamentul de fotbal. Toți obosiți, epuizați... îmi doream mult să stăm toți acasă, dar respectăm cu strictețe programul. Uneori universul îți îndeplinește dorințele atunci când nici nu te aștepți. Ajungem la fotbal, totul este în beznă din cauza unei pane de curent. Antrenamentele se anulează, mergem să petrecem timpul împreună. Veselie Mare. Ne culcăm devreme. Mâine urmează o nouă zi.

Marți

Sună alarma. În fiecare dimineață eu mă trezesc prima. Mă ridic din pat și îi privesc pe toți cum dorm. Atât de dulce. În fiecare seară ne culcăm în doi în pat, dar ne trezim în 5. După ce sunt gata, răsuflu adânc și îi trezesc pe toți. Începe maratonul. La noi diminețile sunt foarte zgomotoase, agitate și contra cronometru. Așa e într-o familie mare. După ce lăsăm copiii la grădiniță și la școală, discutăm cu Ion câteva minute, apoi fiecare își urmează programul. După ce ajung în birou, îmi fac o cafea, mă așez la masă, verific programul și încep să-mi fixez pe foaie sarcinile pe care trebuie să le realizez până seară. Lista e lungă: emailuri, apeluri, scrisori, documente etc. Nu mă pot concentra la lucru, de fapt e o stare de a mea din ultimul timp. În Moldova, persoanele pentru care activismul e un mod de viață nu întotdeauna sunt apreciate. Nu vorbesc de merite, diplome sau alt gen de aprecieri. Vorbesc despre atitudinea societății. Câteodată simt de parcă aș vrea să dărâm un perete de beton cu capul. Deși, apar crăpături și fisuri în perete, capul doare mai tare. Ultimele zile gândurile îmi sunt și la toate femeile care mi-au scris în privat, la toate femeile care mi-au povestit despre viața pe care o duc, despre formele de violență de care suferă. Ies din oficiu mai devreme, la 16:00 trebuie să ajung la recepția organizată de Șeful Adjunct al misiunii Statelor Unite ale Americii în Moldova în cinstea unor lideri/re care luptă împotriva violenței asupra femeilor și fetelor. Nu stau mult, trebuie să ajung acasă, azi cina e pe seama mea. Ajung acasă prima, ai mei încă nu sunt. Ion îi aduce pe toți pe rând acasă, iar la 19:30 ne adunăm toți împreună la cină. Acel moment în care fiecare povestește cum a trecut ziua, ce l-a marcat în această zi...vorbim toți, râdem… Ador acest moment. Aș vrea uneori să opresc timpul pe loc.

Miercuri


Mă trezesc… azi e zi importantă. Deschid dulapul și caut ceva roșu. Azi protestăm. Protest în roșu. Cerem Ratificarea Convenției de la Istanbul. În weekend am primit mai multe mesaje din teritoriu că se mobilizează „unii” și vor să ceară de la autorități să nu ratifice convenția de la Istanbul. Au apărut și primele sperieturi și falsuri despre convenție. Autoritățile tărăgănează….Toate aceste evenimente nu îmi dau pace în ultimul timp să dorm și să-mi trăiesc zilele liniștit. Discutăm cu colegii într-un chat comun despre ultimele detalii înainte de protest. După ce ducem copiii la școală și la grădiniță, merg repede să dau analizele, să cumpăr panglică roșie și să ajung în fața Guvernului. Lumea se adună, vin îmbrăcați în roșu. Am speranța că vom fi mulți. Cine poate fi indiferent atunci când e vorba de violență? Protestul a fost superb, iar cei de la Occupy Guguță știu să dea importanță oricărei acțiuni. Am făcut gălăgie. Vedeam cum ies la ferestre și ne privesc. Noi nu suntem mulți, o mână de oameni, dar o mână bună de oameni. Fiecare bătaie de tobă o simt în suflet. Sincer, îmi tremurau mâinile și picioarele, eram încordată. Nu de frică, dar de emoții. Acel sentiment când știi că ai o responsabilitate, când știi că atât de multă lume suferă, când știi că trebuie să te implici și să schimbi unele lucruri, dar….dar nu ai toate pârghiile necesare. Mă liniștesc când îl privesc pe Ion, a ajuns și el la protest...și mă bucur. După protest ne îmbrățișăm, discutăm câteva minute și iarăși fiecare fuge la programul său. Fug spre oficiu, am o oră la dispoziție să rezolv câteva probleme urgente, iar apoi să merg la clubul de presă cu tematica: „Femeile pe listele electorale: cum le percepe societatea?”.

Deși mai am un eveniment, decid să nu merg. Nu mi-am revenit și mă simt rău. Fug acasă, pe drum îmi aduc aminte că azi noapte trebuie să vină Moș Nicolae. Mai nu am uitat...mă simt vinovată. Totuși am reușit să cumpăr dulciurile așteptate. Ajung acasă, o îmbrac pe Ioana și mergem să ne plimbăm. Ion e cu băieții la fotbal. Cina o luăm la părinții lui Ion.

Ciubotele spălate așteaptă să fie umplute cu dulciuri, eu aștept să adoarmă copiii.

În sfârșit sunt în pat, epuizată...Mâine e o nouă zi.

Joi

Primul se trezește Dumitru, e nerăbdător să vadă ce a adus Moș Nicolae. Totuși nu merge singur, a decis că trebuie să mergem toți împreună. Cu entuziasm ne trezește pe toți. Ioana e gata să refuze cadoul numai să mai doarmă, așa și strigă…. Băieții au găsit cadourile, sunt încântați.

Iar eu fericită, fericită că am reușit să-i cumpăr și lui Ion un cadou.

Azi merg doar jumătate de zi în oficiu să lucrez, mă simt rău. Monitorizarea alegerilor locale generale 2019 ne-a epuizat pe toți. În drum spre casă, în troleu scriu un comentariu pentru un articol al unui portal de știri despre un calendar al unui agent economic cu caracter sexist dedicat sărbătorilor. Ajung înapoi acasă la amiază, am vrut să o adorm pe Ioana dar nu am reușit, Ion deja a adormit-o. De când a venit Ion, este pentru prima oară când suntem ziua acasă amândoi și putem să mai discutăm. Am decis împreună că merg după băieți la grădiniță și la școală eu. Îl iau pe Dumitru, mergem la frizerie, apoi mergem după Andrei. Pe drum purtăm discuții serioase. Două subiecte avem în ultimul timp pe agendă: de ce sărbătorim Crăciunul pe vechi și tot ce e legat de dragoste. Da, prima dragoste….savurez orice detaliu care mi-l povestește Andrei, emoțiile, dezamăgirile etc. Știu că nu va fi la nesfârșit această deschidere de a discuta orice. Ajungem acasă, Ion pleacă cu Andrei la fotbal, noi mergem cu Dumitru la cursuri de pregătire pentru școală.

19:30 suntem toți acasă, cina este gata. Ne adunăm toți la masă. Discutăm despre programul de mâine și evenimentele ce au loc - matineele. Găsim 5 minute de răgaz cu Ion să bem un pahar de vin și să gustăm dulciuri. Pe fon gălăgie mare, ne privim unul pe altul și râdem.

Vineri

Trezirea! Azi avem evenimente importante. Ioana de dimineață încearcă să ne convingă să se îmbrace de acasă în rochie de sărbătoare. Nu cedează și insistă să fie așa cum vrea ea. Ies prima din casă cu băieții să încălzim motorul mașinii. Ion a reușit să negocieze, în rezultat Ioana iese fără rochie, însă cu coronița în cap peste căciulă. Toți fericiți. Ajungem la grădiniță, Ion o îmbracă pe Ioana de matineu. Matineul a fost fără prezența părinților în sală.

Săptămâna asta am lucrat mai mult în afara oficiului, respectiv recuperez în weekend și seara după ce adorm copiii, așa că între matinee am reușit să lucrez puțin. Apoi împreună cu Ion, Andrei și Ioana mergem să luăm bradul și decorațiunile din garaj. Iar după asta am mers toți 4 să-l susținem pe Dumitru la matineu. Are emoții, dar în venele lui curge sânge de artist. Toată lumea aplaudă. Urmează o seară plină de emoții, fericire, zâmbete, muzică și pizza. Azi decorăm casa pentru sărbători. Mâine eu cu Ion după foarte mult timp decidem să petrecem timp doar în doi. Avem bilete la concert și o masă rezervată la restaurant.

A mai trecută o săptămână…

XS
SM
MD
LG