Bilanțul anului cu jurnalistul Andrei Cibotaru, autorul între altele a „Ghidului cu 50 de vinuri bune”. În opinia sa, embargourile rusești, cel puțin pentru vinuri, a provocat tragedii dar au avut și efecte pozitive de lungă durată.
Europa Liberă: După șocurile suportate din cauza embargourilor, industria vinului și-a revenit sau nu?
Andrei Cibotaru: „În principiu și-a revenit, deci nu mai este criza asta în care am fost nu doar în 2006, și în 2013 au mai urmat undele șocurilor, dar acum în linii generale se poate de spus că poate nu în totalitate ne apropiem de cifra cea înaltă de exporturi, dar cel puțin ne apropiem pe o temelie mult mai bună.”
Europa Liberă: Adică nu se mai cară cu polobocul, se cară cu sticla?
Andrei Cibotaru: „Sunt mai mulți factori. În primul rând, calitatea nu mai este acea periculoasă care era atunci, deci acum avem o altă calitate a vinurilor…”
Europa Liberă: Adică, Onișcenko, parțial, a avut dreptate?
Andrei Cibotaru: „Este dificil să spui că a fost o decizie corectă, pentru că până la urmă au fost tragedii, au fost falimente, au fost chiar familii și sorți umane distruse în urma acestor embargouri, dar ca întotdeauna există și o parte a monedei care a adus ceva bun în acest context - o altă calitate, o diversificare a piețelor, o diversificare a riscurilor. Producătorii acum sunt mai mulți, sunt mai diverși, mai mici, medii, mari, deci nu mai ținem ouăle într-un singur coș.”
Europa Liberă: Noi vorbim totuși despre anul 2019, dintr-o perspectivă foarte specifică de care te ocupi dumneata. Și iată, cel mai recent ghid pentru 2019 cu 50 de vinuri bune, nu le zici cele mai bune, zici vinuri bune, de care nu ți-e rușine să dai, de exemplu, cadouri sub pomul de Crăciun. Cum alegi dumneata aceste 50 de vinuri?
Andrei Cibotaru: „Noi avem mai mult de 50 de producători, care, la rândul lor, au fiecare zeci sau uneori chiar sute de tipuri de vinuri și să aduni un clasament cu 50 de vinuri dintre cele mai bune este un lucru ingrat, aș spune eu.”
Europa Liberă: Și riscant.
Andrei Cibotaru: „Și riscant.”
Europa Liberă: Îți faci dușmani, sigur?
Andrei Cibotaru: „Da, și de asta din start am spus că nu ar fi corect. Evident că topurile, cunoaște-ți din meseria Dvs., topurile întotdeauna atrag atenția, e mai simplu de dezghiocat 10, 50, 100, iar când ai de ales între 1000 sau un milion și trebuie tu să faci munca și studiul acesta și de asta am spus că nu este atât un clasament neapărat al calității, cu mențiunea că niciun vin care e inclus aici nu poate fi numit, nu are defecte sau nu are neajunsuri, dar este mai degrabă un imbold pentru consumatori ca cel puțin să încerce 50 aceste vinuri ca pe urmă să fie provocat să descopere alte și alte vinuri ca, până la urmă, să-și facă el un clasament propriu. Din start întotdeauna am spus că este un clasament subiectiv, pentru că să atingi obiectivitatea maximă în acest domeniu este aproape imposibil. Și o spun nu în calitate de autor al acestui ghid, dar în calitate de jurat la mai multe concursuri internaționale: la Berliner Wine Trophy, la Mondial de Bruxelles, Asia Wine Trophy, peste tot într-o anumită formă există o doză de subiectivism, pentru că aprecierea, da, este subiectivă, dar când fac astfel de topuri, evident că mă bazez pe anumite criterii obiective. Da, vinurile trebuie să nu conțină defecte. Probabil, cu o doză de modestie pot să spun că îmi permit mai degrabă decât un consumator de rând să facă asta, pentru că am ocazia să degust și mai multe vinuri. Am degustat, fac acum statistica, anul trecut 1500, în acest an mă ridic la 2000 de vinuri degustate.”
Europa Liberă: Arăți bine pentru cifra asta...
Andrei Cibotaru: „Da, este o meserie. Noi degustăm, nu facem beție cu aceste vinuri, le degustăm profesionist, iar asta înseamnă că în majoritatea cazurilor le scuipăm, le deversăm. Deseori aud întrebarea asta și de la prietenii mei, dar de două ori pe an noi facem controale medicale la cele mai bune clinici din Chișinău, pentru că, într-adevăr, este o meserie cu anumite riscuri.”
Europa Liberă: Cu ficatul expus...
Andrei Cibotaru: „Da, ficatul este, slavă Domnului, într-o formă bună, așa mi-au spus medicii de două ori la rând. Mai degrabă decât cu ficatul, degustătorii au riscul de a contracta boli gastrointestinale, pentru că vinul este un mediu acid, dantura are de suferit. Mă rog, există și riscul unei anumite dependențe alcoolice în cazul vinurilor, pentru că, chiar dacă este un produs alimentar, conține un anumit procent de alcool, dar vreau să vă spun că, spre deosebire de alte băuturi cu conținut de alcool, bunăoară, bere sau băuturi spirtoase, vinul provoacă o dependență alcoolică mai mică decât acele tipuri de băuturi...”
Europa Liberă: Dar nu poți deveni alcoolic bând vin și fiind dependent de votcă și bere, nu? Dacă ești dependent, numai de vin ești?
Andrei Cibotaru: „Dacă îți educi corect cultura consumului de vin, vei renunța cu timpul la votcă sau bere, dacă nu definitiv, cel puțin, atunci în cu totul alte formule și cu totul alte scopuri. Eu cred că votcă n-am mai consumat de cel puțin cinci ani de zile de când degust vinuri. Probabil fac excepție uneori când avem produse artizanale, rachiu, trandafirate, tot felul de băuturi din astea...”
Europa Liberă: Licori...
Andrei Cibotaru: „Licori, da, le încercăm mai mult în scop științific. Ca să fac o mențiune până la urmă cu consumul și dependența alcoolică – nu o spun eu, mă refer aici la nenumărate studii științifice care vorbesc despre dependența de alcool. Sunt multe cărți la tema respectivă. Ultima, destul de voluminoasă, pe care am citit-o se numește Dieta cu vin și rezumatul ei spune, bine, nu se poate de generalizat, fiindcă fiecare individ este diferit, cineva suferă de anumite boli, cineva are o anumită dietă, metabolismul e predispus într-un fel sau altul, dar în general, în cazul unui consum rațional, corect de vinuri, vinul este mai degrabă benefic decât dăunător pentru sănătate. Dar pentru asta, evident, trebuie să respectăm o anumită dietă și anumite proporții.”
Europa Liberă: O dovedesc Italia, Franța, Spania... Astăzi, totuși vreau să facem un bilanț al anului și pornim de la acest Almanah-catalog de 50 de vinuri. Eu pot să fiu sigur că, de exemplu, un vin pe care l-ai prezentat dumneata, dacă mă duc la un magazin alimentar și iau de pe raft un vin din acesta prezentat nu va fi casat, nu va avea dopul putred ș.a.m.d.?
Andrei Cibotaru: „La momentul degustării vinurilor, vă spuneam, toate nu aveau niciun defect, dop de oxidare sau altfel de tipuri, dar întotdeauna facem o menține că este foarte importantă păstrarea corectă a vinului. Vinul este un produs aparte.”
Europa Liberă: Dar d-ta le luai de pe raft sau de la producător?
Andrei Cibotaru: „Da, da, de pe raft. Este stereotipul acesta în Moldova că pentru profesioniști, pentru cunoscători la concursuri, la jurați li se dă un vin, iar la îmbuteliere, în piața mare merge alt vin. Probabil mai sunt uneori abateri în cazul unor foarte mari producători și se urmărește cu totul alt scop decât cel de a amăgi consumatorul, dar în linii generale ca să înțelegi cum are loc îmbutelierea unui vin, este aproape imposibil să îmbuteliezi două sticle de vin, să le dai la un concurs, după care să îmbuteliezi alt vin de o altă calitate, cu aceeași calitate, cu același lot ș.a.m.d. Asta presupune pe lângă riscurile etice și niște riscuri legale foarte mari, întrucât controlul în acest domeniu este destul de strict și cred că puțini producători ar risca. Un mare producător de la noi, care are probabil cele mai multe medalii câștigate peste hotare, îmi spunea următoarele: „Ca să participi la un concurs, doar înscrierea vinului costă 300-400 de euro pentru o mostră”. Ei trimit câte 10-15 mostre. După care costurile de transport, costurile publicitare, de marketing etc. Deci să investești atâția bani în promovarea, în publicitatea unui produs ca apoi să dai un produs rău, care cineva într-o secundă îți poate demonstra că vinul respectiv nu-i de calitate și ți-ai omorât toată imaginea. Și pentru ce atunci să mai faci investiția asta?”
Europa Liberă: Dar invers, dacă câștigi un concurs, ce-ți dă chestia asta? O medalie pe etichetă?
Andrei Cibotaru: „Da, la noi lumea mai puțin este deprinsă cu ajutorul acesta de marketing cum este medalia câștigată la un concurs. În general, peste hotare vinurile cu medalii sunt mai apreciate, se crede că ele au trecut filtrul unor experți, degustători autorizați.”
Europa Liberă: Și producătorul are dreptul imediat să pună și alt preț?
Andrei Cibotaru: „Da. Evident, prețul este la latitudinea producătorului, în schimb producătorul nu are dreptul să aplice medalia pe alt lot decât strict pe lotul care a fost trimis la concurs. Dacă, să zicem, producătorul X din Moldova a obținut medalie de aur pentru Feteasca Neagră din roada anului 2018, din lotul pe care el l-a declarat, el nu are dreptul să aplice medalia asta pe Feteasca Neagră produs cu un an mai devreme.”
Europa Liberă: Și cine controlează chestia asta?
Andrei Cibotaru: „Controlează înșiși organizatorii concursurilor. Poate în Moldova încă n-am avut astfel de cazuri, dar peste hotare au fost cazuri destul de răsunătoare în care, de exemplu, organizatorii Concursului Mondial din Bruxelles au depistat un producător din Franța care a făcut un mișmaș la lotul îmbutelierii, nu la componență, nu la ani, anume alt lot. Și tehnologii de la companiile mari fac în principiu loturile să fie asemănătoare, dar organizatorii sunt atât de exigenți, pentru că, uite, ai obținut medalia...”
Europa Liberă: Asta-i o pedanterie, să zicem, justificată, dar în afară de faptul că un producător ține la obraz și la reputație, totuși există cineva care să verifice? Să vă spun povestea whisky-ului. Pretind că mă pricep și ce cumpărăm noi, de exemplu, la întoarcere de la duty-free sau la un duty-free din Viena e cerul și pământul cu whisky-ul care cu aceeași etichetă se vinde la Alcomarket și nimănui nu-i pasă. Probabil, pentru că un consumator de pe Albișoara habar nu are cum trebuie să fie whisky-ul. Problema asta cine s-o rezolve? Sigur că până nu moare unul din vina whisky-ului acesta contrafăcut, probabil nu are cine să se alerteze, dar totuși.
Andrei Cibotaru: „Cred că este într-adevăr o problemă aici, dar nu putem să pasăm mingea doar în plasa autorităților. Evident, autoritățile sunt cele responsabile de verificarea și controlul calității oricărui produs alimentar, vorbim de lactate sau de alcool. Și așa cum se verifică ipotetic calitatea la niveluri la lactate, la fel se face și în domeniul alcoolului. Există un centru național destul de mare care verifică orice lot și pe care ar trebui să-l inspecteze mai departe. Se întâmplă, probabil, ca și în cazul lactatelor sau al mezelurilor, că se mai fac și abateri. Putem să facem tratate științifice de ce se întâmplă lucrul acesta, că funcționarii mai iau mită, că funcționarii nu reușesc, funcționarii probabil nu au laboratoare corespunzătoare. Dar pe de altă parte este și responsabilitatea consumatorului să semnaleze, să se documenteze mai mult ce consumă el, să citească cel puțin eticheta la ceea ce consumă. Acum suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, toți vorbesc despre șampanie, dar, în primul rând, noi în general nu avem șampanie sau aproape că nu avem șampanie în R. Moldova. Șampania se produce doar în regiunea cu această denumire din Franța, mai departe vinurile de calitatea sau de metodologia după care se face șampania, noi le spunem Spumant Champenoise sau Spumant Tradițional, care este și mai scump. După care vine spumantul făcut după Metoda Charmat, corespunzătoare Prosecco-ului din Italia, care este și mai ieftin, dar avem o calitate și mai joasă, care se numește nu vin spumant, dar vin spumos, în care gazele acestea nu sunt rezultatul fermentării, dar s-au introdus prin injectare, în momentul vinificării și acea este de cea mai joasă calitate.”
Europa Liberă: Ca la apa minerală?
Andrei Cibotaru: „Ca la apa minerală și este cea mai joasă calitate și, din păcate, ce observ eu cu ochiul liber, nu am statistici la dispoziție, dar ce observ cu ochiul liber în magazin, că predomină anume vinurile astea spumante pe care…”
Europa Liberă: Din cauza capacității de cumpărare?
Andrei Cibotaru: „Și a capacității de cumpărare, dar producătorul face tot posibilul să câștige bani și în acest moment el respectă legea când scrie foarte mărunțel pe etichetă: vin spumos. În principiu, nu induce în eroare, el nu explică și consumatorul ar trebui să cunoască, să facă cel puțin o minimă diferență, iată, ce înseamnă spumant, spumos, champagne, prosecco ș.a.m.d. Și atunci, uneori trebuie să fii și conștient că nu poți cu 20 sau 30 de euro să cumperi un vin de calitatea a ceea ce costă corespunzător 100 sau 200 de euro.”
Europa Liberă: Cât costă un vin bun pe care poți să-l servești la o masă, la o petrecere festivă fără ca să te... nestudențesc, așa?
Andrei Cibotaru: „Iarăși e o chestie foarte ingrată să spui că atâta costă, pentru că toți producătorii în economia liberă asta și fac, se luptă după un raport preț-calitate.”
Europa Liberă: Eu, de exemplu, când merg la Paris în rețeaua Nicolas, copiii mei îmi spun așa, de la cinci euro în sus, mai jos nu te cobori, pentru că riști. De la cinci euro sigur iei un vin comestibil.
Andrei Cibotaru: „Da, dar exact cu același argument poți să spui că un vin de 30 de euro nu poate fi neapărat bun deci…”
Europa Liberă: Deci, prețul nu spune mare lucru?
Andrei Cibotaru: „…uneori Château-ul este atât de renumit că nu-i nevoie să faci un vin wow. Da, probabil este un vin corect, care însă nu este un vin de clasă mare, care să coste atâția bani. De asta noi la concursuri când degustăm întotdeauna vinurile sunt servite în orb, fără a cunoaște eticheta, fără a cunoaște producătorul, uneori și fără a cunoaște țara.”
Europa Liberă: Să nu se lase influențați?
Andrei Cibotaru: „Da.”
Europa Liberă: Am înțeles.
Andrei Cibotaru: „Să nu te lași influențat de prețuri.”
Europa Liberă: Dar totuși, dacă mergem acum împreună la un supermarché, cât ar fi normal să coste un vin, făcând abstracție de titluri și château-uri?
Andrei Cibotaru: „Eu cred că, pentru mine, cel puțin, este un indicator de bază undeva nivelul între 50-60 de lei și 100 de lei pentru baza entry-level, pentru vinurile de bază în care poți să ai vin calitativ, poți să primești o plăcere de la dânsul. Probabil sunt și cazuri de 40-50 de lei, dar acolo cred că deja trebuie să studieze un specialist, să cunoști data, să cunoști anul, să cunoști roada, să cunoști soiul, din ce cauză el a fost livrat vinul acesta anume la prețul acesta, probabil un producător vrea să scape de vinuri, că are stocuri mari. În general, eu mă tem să cumpăr vinuri de 30 sau 40 de lei. Rar se întâmplă așa ceva. Uneori avem și o tendință inversă, ca să facă o inflație nejustificată în materie de vinuri, există un producător sau altul care au obținut doi-trei ani la rând medalii pentru cupajul respectiv. Ei bine, la momentul inițierii, la momentul primei medalii el producea 2000-3000 de sticle, o ediție foarte limitată, foarte strict monitorizată, fiecare butoi urmărit zilnic ca la a treia sau a patra roadă să fie deja 10-20 de mii de sticle și, evident, cu cât crește volumul vinurilor, cu atât producătorul are mai puțină grijă sau suficient timp să îngrijească aceste vinuri și uneori crește prețul, dar nu în corelație cu calitatea acestui vin.”
Europa Liberă: Adineauri spuneai dumneata că există stocuri de care să scape și în anul acesta 2019 am auzit despre problema producătorilor de struguri, cultivatorilor de vii care au rămas cu producția în fața porții. De ce s-a întâmplat asta? În două cuvinte, cum poți să ne explici?
Andrei Cibotaru: „Da, este o problemă care trenează deja de câțiva ani și probabil o să mai auzim și la anul și peste un an, și autoritățile mai speculează, și producătorii speculează, și crescătorii câteodată speculează. Avem o producție relativ mare de struguri, avem și o cantitate mare de stocuri la întreprinderile vinicole, nu reușesc să scape de toate stocurile, deci ideal ar fi ca atunci când apar strugurii noi toată roada precedentă să fie vândută și, respectiv, procesatorii să aibă vase libere, să aibă fonduri financiare disponibile pentru a cumpăra, a prelucra, a stoca, pentru că strugurele nu este atât de simplu, nu l-ai cumpărat, l-ai prelucrat și peste o săptămână l-ai vândut – comportă costuri. Tu trebuie să-l prelucrezi, uneori durează însuși procesul câte o lună, după care trebuie să cumperi sticlă, să investești în dopuri, să investești în cutii, în stocare, în depozite, toate astea înseamnă cheltuieli. Și atunci când ai stocurile deja pline, evident că nu-ți mai poți permite uneori să te încarci foarte mult cu datorii. În afară de aceasta, și crescătorii de struguri din Moldova au în mare parte o problemă, pentru că nu au reușit să se replieze trendurilor din piață. Cândva soiurile Aligoté și soiurile hibride, chiar într-o mare parte, soiurile de masă, producătorii cresc Moldova și se indignează de faptul că de ce nu se cumpără. Păi, acesta în general nu e un soi pentru făcut vin, e un soi de masă. Mă rog, poate de făcut vin în condiții de casă e OK, dar nimeni nu o să-ți cumpere sticle cu vin Moldova îmbuteliat. Și atunci evident că producătorul nu a vrut să cumpere strugurii, a scăzut prețurile, deși am văzut anul acest printre vinificatori și niște minți limpezi, să le spun așa, care spun că trebuie cumva să preia problema viticultorilor, pentru că ceea ce deja se observă în acest moment – se defrișează viile masiv, se deziluzionează crescătorii de struguri, pentru că un an, doi, trei el a îngrijit în măsura în care cunoaște el bine de strugurii Aligoté, strugurii Aligoté au fost copți, au fost corespunzător recoltați, au fost livrați, dar, iată, producătorul n-are nevoie de ei și nu are ce face, și atunci defrișează via. Combinatele nu sunt în stare acum să-și planteze propriile suprafețe și o să ajungă probabil peste câțiva ani într-o altă extremă.”
Europa Liberă: Pendulul se urcă înapoi, da?
Andrei Cibotaru: „Da, o să se ducă înapoi, în care deja vinificatorii vor trebui să caute, nu dă Doamne, în exteriorul țării. Eu hiperbolizez acum situația. Să caute în altă parte strugurii și oricând le stau la dispoziție de-a gata Spania, Italia, Franța să-ți livreze nu întotdeauna cea mai bună calitate, să-ți livreze struguri sau cel mai bine vin în vrac. Noi asta facem acum, avem strugurii, livrăm, exporturile de vin în vrac sunt mari, dar iată dacă problemele nu se rezolvă sau nu sunt tratate corespunzător – pendulul, cum spuneți Dvs., se duce în altă parte și poate crește cu timpul.”
Europa Liberă: Mai am două întrebări legate iarăși de anul 2019. Consumul de vin de casă a scăzut sau nu, pentru că înțeleg că vinificatorii adevărați industriali, chiar și ăștia mici încearcă să dezvețe lumea de vinul de casă? Pe de altă parte, există concursul „Polobocul de aur” pentru producătorii aceștia domestici, artizanali și exporturile în exterior, dacă s-au cucerit piețe noi, mai exotice, mai scumpe?
Andrei Cibotaru: „Dacă vorbim de vinuri de casă, uneori la noi se exagerează și se antagonizează vinul de fabrică cu vinul de casă, deși asta n-ar trebui să existe. Problema noastră numărul unu în acest moment este consumul foarte mare de băuturi spirtoase și bere, este în volum mai mare, potrivit statisticilor oficiale, decât consumul de vin și asta este problema numărul unu, nu vinul de casă sau vinul îmbuteliat.”
Europa Liberă: Și produsele astea urcă Moldova în sus, acolo, la consumul de alcool?
Andrei Cibotaru: „Da, și acolo consumul este iarăși în creștere. Este și o parte a culturii, este și o parte a trendului general în lume, produsele ca berea sau produsele slab alcoolice, care nu sunt din vin, tot felul de sticle din astea colorate cu verde, cu albastru sunt în creștere și la noi ele tot apar. Acolo probabil este o problemă mai mare, pentru că vinul în sine nu este ceva nou, vinul este prezent pe aceste meleaguri de șase mii de ani. Civilizația Cucuteni, și sunt dovezi științifice: semința de viță-de-vie de la Ruseștii Noii care-i vitis vinifera, anume pentru producerea vinului se folosea, nu era din viță-de-vie sălbatică (vitis sylvestris), vasele în care se ținea erau din lut și erau pictate, toate ne vorbesc despre un consum rațional de vinuri.”
Europa Liberă: Care se făcea în condiții casnice?
Andrei Cibotaru: „Da, care se făcea în condiții casnice și vin în condiții casnice se mai face și astăzi în Italia, în Spania și în Portugalia și nimeni nu spune că asta e o problemă. Când ești un producător de la țară mic, care-ți faci pentru tine, consumul pentru vânzare este foarte OK, dar, probabil trebuie să cunoști că vinul de casă nu va fi întotdeauna la etalonul vinurilor de clasă internațională din concursuri, dar nu este nimic rău aici. Sunt unele momente că ar trebui să ne învățăm un pic să-l păstrăm mai bine, să-l igienizăm, să-l îngrijim, asta da, dar eu le spun prietenilor mei că servesc cu plăcere vin de casă cel puțin până la Anul Nou când mă duc în sat, cu plăcere, pentru că uneori este un produs făcut mai cu suflet, mai cu grijă.”
Europa Liberă: De ce până la Anul Nou? După Anul Nou își pierde calitatea?
Andrei Cibotaru: „Așa îmi spune statistica mea, dușmanul numărul unu al vinului este oxigenul și atunci când vinul nu este corect, corespunzător păstrat…”
Europa Liberă: Când se dă cep și intră aer…
Andrei Cibotaru: „Când se dă cep și începe a nimeri aerul acolo și cu cât mai mult aer este, cu atât mai rău. Rareori, din păcate, producătorii de vin de casă nu bagă sulf, ca să inhibe reacția, pentru că vinul este un produs chimic la fel ca și laptele, sucul din poamă în momentul fermentării se transformă în vin și dacă nu se intervine în următoarea reacție firească, naturală, vinul se transformă în oțet la fel cum laptele, de exemplu, se transformă în chișleag și așa mai departe, după care se strică dacă nu este păstrat corespunzător sau nu este transformat în brânză, la fel și vinul se transformă în oțet. Din păcate, mult timp s-a consumat și gustul omului din sat este, probabil, mai predispus vinului ușor oxidat, ușor oțetit. Ei îi spun oțet deja la vinul care nici oțet nu mai este. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar avem o mare problemă aici în momentul în care trebuie să ne edificăm un pic gusturile și consumul. Dar vă spuneam că la prima etapă vinurile de casă îmi plac foarte mult și, mă rog, chiar și ușor oxidate, și vinuri îmbuteliate avem oxidate, trebuie să recunoaștem și asta nu-i o problemă, dar, iată, cu cât mai mult trebuie să ne documentăm, să aflăm, să comparăm. Le spun întotdeauna prietenilor care mă întreabă care este cel mai bun vin și le spun că nu există cel mai bun vin ori eu încă nu l-am găsit și degustătorii asta caută toată viața lor, sunt în căutarea celui mai bun vin. Și fac o paralelă cu mâncarea. Poate să-ți placă zeama, sarmalele, friptura la nesfârșit, dar când o să încerci să le consumi în fiecare zi, zi de zi, vă garantez că peste o săptămână o să începi a urî zeama sau orice îți place ție. Așa și la vinuri, trebuie să înțelegem că ele trebuie comparate, degustate, discutate, schimbate, pentru că oricâte vinuri aș avea și oricât ar fi de scumpe, eu din practica mea spun că mai mult de câteva zile nu le pot servi la rând. Deja e plictisitor, trebuie să cauți ceva nou tot timpul și cultura degustării, cultura gustului în general, trebuie să o edificăm în Moldova, pentru că chiar și în mediul urban, intelectual observ anumite decalaje. Ne place să vorbim despre o cultură vizuală în urbe, să avem arhitectură, să nu avem anexele la blocuri, să nu avem publicitate, ne place să privim filme bune, toate astea sunt simțuri. Ne place să ascultăm muzică bună sau, mă rog, cineva iubește un stil, cineva muzică populară, cineva clasică, dar încercăm să pretindem că avem niște gusturi, ori atunci când înghițim sau punem ceva în gură asta este tot o parte a gusturilor și a informațiilor pe care noi le asimilăm zilnic, ba mai mult, ceea ce punem în gură este ceea ce ne hrănește, dăm lemne, nu dăm pur și simplu combustibil acolo și e păcat că așa ne place să ne considerăm isteți, dar ceea ce punem în gură uneori nu ne interesează deloc. Și avem o problemă care, din păcate, este speculată de producători, de oamenii care se ocupă de publicitate. Cu venirea marilor rețele problema asta încă și mai mare și, iată, trebuie să ne luptăm, să ne edificăm cultura gustului. Nu doar la vinuri spun aici, și la brânzeturi, pentru că acum pe lângă publicistica, să-i spun așa, în domeniul vinurilor, mai administrez o vinotecă și vă spun sincer din interiorul bucătăriei mi-e foarte dificil mi-a fost foarte dificil să găsesc cașcavaluri potrivite. Deci, am cutreierat toate magazinele, toate depozitele, distribuitorii, producătorii mici din țară și e dificil să găsești cașcavaluri calitative, corecte, păstrate, conservate corespunzător și la prețuri corespunzătoare. Mă bucur că apar câțiva producători. La fel la mezeluri, spunem noi că avem mezeluri foarte bune, dar nu este chiar așa. Când începi să faci o comparație dintre carnea de porc autohtonă cu un prosciutto italian sau un jamon spaniol, cum sunt păstrate și conservate gusturile acolo și proprietățile lor, noi avem, din păcate, probleme. Și iată trebuie să încercăm și nu doar. Vă spuneam, nu doar la discreția autorităților, pentru că, da, ei vor verifica potrivit analizelor de la laborator, ea conține sare, conține asta și conține X, este legală, nu este, este inofensivă. Dar este oare benefică sau poate nu?”
Europa Liberă: Nu știu dacă se potrivește o comparație, dar e ca și la televizor, dacă nu te uiți și închizi televizorul – producătorul de emisiuni simte asta și știe, mai devreme sau mai târziu află că are popularitate sau nu. Și întrebarea cu piețe noi pentru vinificatori, tot auzim că au ajuns peste tot vinurile, și în China, și în Australia și nu numai acolo.
Andrei Cibotaru: „Da, R. Moldova a făcut un lucru foarte mare, în opinia mea, cu cinci ani în urmă, când în domeniul vinurilor s-au unit producătorii, au făcut un parteneriat public-privat cu statul - Oficiul Național al Viei și Vinului, Wine of Moldova, un brand unic de țară și jumătate din buget îl asigură vinificatorii și altă jumătate o plătește statul. Și cu toții împreună participă la expoziții cu un stand unic, mare, pentru că noi, uneori, în Moldova avem…”
Europa Liberă: Ultima a fost în Germania, nu?
Andrei Cibotaru: „Da, an de an la ProWein în România, pe piețe noi în Polonia, în Cehia, Canada și în Asia, în Coreea, în Japonia, în China. Deci, crește numărul țărilor în care ne reprezentăm și, respectiv, asta atrage după sine și creșterea exporturilor, nu este un efect de acesta imediat, dar cu timpul crește în proporții foarte mici, dar este o creștere calitativă a consumatorilor. În Coreea am fost vara asta, deci eu am fost pentru prima dată, dar deja distribuitorii, am comunicat cu câțiva distribuitori care spun că, uite, an de an tot vedem prezența Moldovei cum crește, cantitativ și calitativ, brandul este mai solid și, respectiv, asta inspiră o încredere partenerilor ca ei la urma urmei, la rândul lor să facă transferul de încredere pe umerii consumatorului. Și s-a făcut această uniune, dar ceea ce foarte mult ne lipsește în R. Moldova este unirea în interiorul țării, cel puțin a statului cu producătorii, a producătorilor între ei, chiar dacă ei sunt competitori, atunci când mergi peste hotare trebuie să înțelegem că noi nu suntem o țară atât de bogată și dezvoltată ca Franța, Italia ca să ne permitem pavilioane pentru propriile companii. Pentru mine a fost șoc mare în 2014 când am fost la ProWein, cea mai mare expoziție de vinuri din lume, eu eram convins că Moldova este buricul pământului în lume în materie de vinuri, că noi facem cel mai bun vin, că noi facem cel mai mult vin etc. și îl vindem scump ș.a.m.d., dar când ajungi acolo și vezi că, de fapt, țări care au pavilioane întregi, noi avem un stănduleț mic într-un pavilion acolo, dar este Franța care are un pavilion mare, este Italia care are un pavilion separat, este Germania, sunt țări din lumea nouă, Noua Zeelandă, Cipru…”
Europa Liberă: Eu am avut norocul să fiu la Milano la Expoziția mondială de produse alimentare, unde vinul era cumva secundar, dar atunci am pierdut și eu acest entuziasm legat de vinurile Moldovei.
Andrei Cibotaru: „Dar vreau să vă spun că a fost un șoc pentru mine care cumva ne pune cu picioarele pe pământ și trebuie să înțelegem că nu suntem buricul pământului, dar putem să fim și trebuie pur și simplu să lucrăm corespunzător și iată acest mic exemplu al Wine of Moldova, eu vă spun deja din perspectiva colegilor străini care spun că sunt ușor, nu deranjați, nu speriați, dar ușor iritați de faptul că o țară atât de mică și devastată, și în criză politică…”
Europa Liberă: Se ambiționează...
Andrei Cibotaru: „Se ambiționează și câte ceva îi reușește. În Coreea, pe piețele noi din Asia unde este un boom mare de creștere, Moldova este o voce acolo în China, în Coreea și vă spun că se vede deja o ușoară iritație la competitorii noștri, pentru că asta facem la nivel internațional - competiții cu țări mari, cu Franța, cu Noua Zeelandă, cu Italia. Și nu reprezentăm un risc, nici nu vrem să fim un risc pentru cineva, vrem pur și simplu să ne vindem stocurile pe care le avem la fabrică ca să putem cumpăra la toamna viitoare strugurii de la țăranii noștri.”
Europa Liberă: În Rusia s-a pierdut iremediabil piața sau se poate reveni?
Andrei Cibotaru: „Eu cred că se poate reveni, evident nu la cantitățile care au existat cândva și mă bucur să observ că și în Rusia deja se petrece ușor o schimbare calitativă în domeniul consumului vinului. Vorbim doar de Moscova sau Petersburg sau elită deocamdată unde consumatorii înțeleg că ar trebui totuși să consumăm vinuri de calitate, nu…”
Europa Liberă: Dar ei acolo au din ce alege.
Andrei Cibotaru: „Da, au din ce alege. Rusia este, în general, o piață foarte…”
Europa Liberă: Țâfnoasă.
Andrei Cibotaru: „Țâfnoasă și ușor sensibilă la..., cum să-i spun, maneta administrativă. Dacă a declarat Putin că nu mai avem nevoie de cașcavaluri italiene, care sunt bune sau franceze, care probabil sunt cele mai bune, piața ușor a acceptat că putem să mâncăm, să înlocuim și cașcavalurile...”
Europa Liberă: Da, și când ăștia care vor cașcaval italian au zis că bine, dacă nu am la Moscova, iau avionul și merg la Roma să mănânc acolo și pentru ei au găsit ac de cojoc, au spus că ia să ai tu mai puțini bani și mai puțin chef de plecare. În fine, eu vă mulțumesc, sunt convins că producătorii de vinuri au o miză serioasă și o provocare serioasă să-și facă loc pe piețele internaționale și profit de ocazie să subscriu la aserțiunea dumitale că trebuie să cunoaștem gama asta, cel puțin gama asta de 50, după aia ajungem la următoarele 100.
Andrei Cibotaru: „Da, sunt mai mult de 20 de producători. Eu le recomand cititorilor să ia să deguste, să compare vinul cu ceea ce am descris eu acolo, dacă găsesc sau nu arome sau gusturile similare și sunt sigur că un om care va parcurge teoretic și practic acest ghid cu 50 de vinuri – își va edifica într-un fel, cel puțin la un nivel elementar consumul și va putea să înțeleagă, măi, acesta este Sauvignon, acesta este Chardonnay și acesta este Cabernet.”
Europa Liberă: Asta e o sarcină pe jumătate de an, nu?
Andrei Cibotaru: „Probabil și pe un an, mă rog, în funcție de... Nu trebuie să vă ambiționați să degustați 2000 de vinuri ca mine, dar eu tot vă mulțumesc pentru invitație și vreau să îndemn ascultătorii, telespectatorii, spectatorii care văd această discuție – să consume vinuri autohtone, vinuri de calitate, foarte important, în cantități moderate. Și răspund la următoarea cea mai populară întrebare pe care o primesc: de ce ne doare capul a doua zi? Și noi spunem că atunci când te doare capul a doua zi, e de vină nu vinul, dar capul.”
Europa Liberă: Da, și ultimul îndemn: mai ales după ce consumați vinul să nu vă urcați la volan, asta-i absolut obligatoriu! A fost Andrei Cibotaru, jurnalist, fostul nostru coleg, acum ușor-ușor s-a reprofilat și e mai mult degustător profesionist decât jurnalist, dar tot rămâne jurnalist, pentru că își face meseria în acest domeniu.
