Parlamentul din Sofia a decis vineri naționalizarea loteriilor private, ce rulează anual între 1 și 2 miliarde de leva (0,5-1 miliard de euro). Piața jocurilor de noroc e dominată de Vasil Bojkov, considerat cel mai bogat om de afaceri din Bulgaria, care a părăsit țara și e dat în urmărire prin Interpol.
Fără dezbateri, parlamentul a adoptat în regim de urgență amendamente la Legea jocurilor de noroc prin care sunt interzise loteriile private. Licențele acestora vor fi retrase după publicarea textelor în Monitorul Oficial. Nu este prevăzută o perioadă de tranziție. Premiile mai mari care se plătesc în rate nu vor fi garantate și câștigatorii vor fi nevoiți să-și apere drepturile în justiție.
Prin „Loto-ul sportiv” statul va avea monopol în organizarea de loterii. Nu vor fi afectate însă cazinourile și celelalte forme de jocuri de noroc.
Amendamentele au fost adoptate la numai 22 de zile după ce au fost depuse în parlament de către inițiatorul – liderul FSN Valerii Simeonov.
Au fost retrase licențele „Loteriei naționale” și „Loteriei Bulgaria” în care capitalul majoritar este deținut de omul de afaceri Vasil Bojkov. El a fugit, în avionul privat, la Dubai cu numai o zi înainte ca procuratura să formuleze 7 capete de acuzație împotriva lui, între care organizarea unui grup criminal, fraude fiscale, spălare de bani și corupție.
Procurorul șef Ivan Gheșev a anunțat că fraudele numai din taxe neplătite se cifrează la 250 de milioane de euro.
Oligarhul Bojkov a declarat că a plătit toate taxele aprobate de Comisia de stat pentru jocuri de noroc. Comisia europeană a fost sesizată pentru naționalizarea loteriilor și confiscarea, fără o sentință judecătorească, a unei colecții de artă și artefacte istorice evaluată la 250 de milioane de euro.
Inițiatorul amendamentelor a anunțat că anual cetățenii cumpără bilete în valoare de peste 1 miliard de euro. Biletele se vând practic peste tot – în magazine, la benzinării, chioșcuri, în bănci. Spre deosebire de celelalte jocuri de noroc, clienții loteriilor nu sunt oameni bogați.
Simeonov a dezmințit informațiile apărute în presa că prin atacul împotriva lui Bojkov se urmărește preluarea afacerilor sale de către un concurent apropiat puterii.
Parlamentul a respins propunerea opoziției privind limitarea publicității pentru jocurile de noroc care asigură acum o mare parte din veniturile televiziunilor.
Au rămas însă fără reacție din partea procuraturii cererile unor organizații neguvernamentale de a fi trași la răspundere miniștrii și politicienii care au făcut posibilă funcționarea timp de 10 ani în detrimentul bugetului național, a loteriilor private.