Linkuri accesibilitate

Hora cu cinci fete


Hora cu cinci fete
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:55 0:00

În Republica Moldova sunt circa 1200 de case de cultură, dintre care 900 au nevoie de reparaţii. Construite în perioada sovietică şi lăsate de izbelişte după Independenţă, multe au ajuns într-o stare de-a dreptul jalnică. E şi cazul celei din satul Măcăreşti, Ungheni, care are mozaicuri valoroase, despre care cercetătorul român Ştefan Susai scrie în cartea sa „Hora cu cinci fete”, intitulată ca şi una dintre lucrările de mozaic. Edilii din Măcăreşti spun că vor să salveze casa de cultură şi s-o transforme într-un centru multifuncţional regional, însă nu au bani. Acum cinci ani, costurile erau estimate la peste cinci milioane de lei. Un reportaj de Eugenia Creţu.

XS
SM
MD
LG