Linkuri accesibilitate

Primele cazuri de coronavirus în Elveția, Austria și Spania continentală


În cantonul elvețian Ticino de la granița cu Italia a fost înregistrat primul caz de infectare cu noul coronavirus. Pacientul este un bărbat de 70 de ani, care a vizitat câteva evenimente publice în apropiere de Milano, acum două săptămâni. Toate persoanele cu care a contactat elvețianul după revenirea acasă au fost plasate în carantină, medicii prelevând peste 70 de probe. În Italia se află acum cel mai mare focar de coronavirus din Europa - peste 320 îmbolnăviri și 11 cazuri letale. Răspândirea infecției a început cu o săptămână în urmă în regiunile nordice Lombardia și Veneto, de unde a trecut spre centru, în Toscana, și apoi la sud, în Sicilia. Noul coronavirus a făcut până acum peste 2600 de victime, marea majoritate în China, dar cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate în peste 80 de țări, potrivit Reuters. Tot marți, 25 februarie, au apărut și primele cazuri de infecție în Spania continentală, Croația și Austria, dar și în Algeria.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG