Linkuri accesibilitate

România: premierul desemnat Ludovic Orban și-a depus mandatul


Klaus Iohannis și Ludovic Orban
Klaus Iohannis și Ludovic Orban

La București, președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți seara, că premierul desemnat Ludovic Orban și-a depus mandatul. Iohannis a explicat că termenul regulamentar de 15 zile pentru numirea unui nou guvern a expirat, fără ca un nou cabinet de miniștri să fie supus votului. Potrivit președintelui, situația s-ar datora fostului partid de guvernământ – PSD -, acum în opoziție. „​Din cauza PSD-ului, care a boicotat ședința (Parlamentului – n.r.), nu s-a putut da un vot. În acest mod, riscăm să intrăm într-un blocaj, or un blocaj este ultimul lucru pe care ni-l dorim în această situație”, a spus președintele. Klaus Iohannis a precizat că miercuri va avea consultări cu partidele parlamentare și că, cel mai probabil, la finalul zilei va anunța propunerea sa de prim-ministru.

XS
SM
MD
LG