Linkuri accesibilitate

UE își închide granițele timp de 30 de zile


Ursula von der Leyen și Charles Michel, făcând declarații după videoconferința cu liderii UE

Liderii celor 27 de țări ale Uniunii Europene au convenit să interzică intrarea cetățenilor străini din afara blocului comunitar, pentru 30 de zile, ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, într-o conferință de presă, marți, 17 martie, că este de competența țărilor membre să pună în aplicare închiderea frontierelor pentru cetățeni din state terțe. Interdicția nu va afecta rezidenții cu ședere pe termen lung, familiile diplomaților, lucrătorii medicali, cei transfrontalieri și transportatorii de mărfuri. Cancelarul german Angela Merkel a declarat că cetățenii din Marea Britanie, Liechtenstein, Norvegia și Elveția vor fi, de asemenea, scutiți. Zilele trecute, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că Europa a devenit regiunea cea mai afectată de virus, care la nivel global a făcut, oficial, potrivit datelor de marți seara, peste 7.900 de victime și a îmbolnăvit mai mult de 197.000 de persoane, dintre care peste de 81.000 s-au vindecat.

XS
SM
MD
LG