Linkuri accesibilitate

Igor Dodon: R. Moldova va primi săptămâna aceasta din China și Rusia ajutoare pentru combaterea epidemiei


R. Moldova va primi săptămâna aceasta din China și Rusia ajutoare pentru combaterea epidemiei de coronavirus, a anunțat luni președintele Igor Dodon. Vorbind la Chișinău după ședința săptămânală a conducerii de vârf a țării, președintele a amintit că s-au primit deja ajutoare din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Potrivit IPN, Igor Dodon a mai spus că pe conturile deschise pentru combaterea COVID-19, Primăria Chișinău a strâns mai bine de un milion de lei, iar Ministerul Finanțelor – în jur de un milion și jumătate. Până luni, în Republica Moldova au fost confirmate 94 de cazuri de infecție cu noul tip de Coronavirus, dintre care 38 cazuri de import, 54 cazuri de transmitere locală. Două cazuri au fost confirmate în regiunea transnistreană. Din cele 94 cazuri confirmate, sunt 2 cazuri tratate și un caz de deces. 25 356 de persoane sunt monitorizate la domiciliu de medicii de familie.

XS
SM
MD
LG