Linkuri accesibilitate

De miercuri la prânz, România intră în carantină generală


București, poliția verifică persoanele care se află pe stradă în pofida interdicției de a ieși în timpul nopții, 24 martie 2020
București, poliția verifică persoanele care se află pe stradă în pofida interdicției de a ieși în timpul nopții, 24 martie 2020

Președintele român Klaus Iohannis a anunțat înăsprirea măsurilor luate pentru a încetini răspândirea infecției de COVID-19 în România. De miercuri, cetățenii nu mai au voie să iasă din case decât pentru urgențe, aprovizionare curentă, sau pentru a merge la serviciu, a spus Iohannis într-un mesaj video, după discuții cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri. Este vorba de o carantină generală.

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, va fi permisă numai între orele 11.00 – 13.00, dar și în afara acestui interval, pentru deplasări de strictă necesitate.

Președintele român a mai anunțat marți că se va apela la Armată pentru a suplimenta forțele Jandarmeriei și Poliției.

Se suspendă toate zborurile din și spre Germania și Franșa, după ce măsuri similare fuseseră luate pentru Italia și Spania. Exceptate: zborurile umanitare, de mărfuri sau tehnice. Interdicția se aplică pentru 15 zile.

Totodată, persoanele care vin din țările cu o incidență ridicată de contaminări cu coronavirus, din așa-numitele zone roșii, vor intra automat în carantină instituționalizată două săptămâni. Aceste sunt: Italia, Spania, Franța, Germania și Iran. Restul românilor reveniți din străinătate, vor intra în izolare la domiciliu, tot pentru 14 zile.

În România erau înregistrate marți, 24 martie, 794 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus și 13 decese.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG