Din cauza pandemiei de COVID-19 și instituirii stării de urgență, persoanele cu dizabilități din Republica Moldova au devenit mai vulnerabile și a crescut riscul de încălcare a drepturilor lor. Concluzia aparține organizației Keystone Moldova, care din 2004 oferă sprijin persoanelor cu nevoi speciale. Invitata emisiunii din această dimineață este directoarea executivă a organizației Keystone Moldova, Ludmila Malcoci.
Ludmila Malcoci: „În ultimele săptămâni, noi am început o cercetare a calității vieții persoanelor cu dizabilități în perioada de pandemie și facem o paralelă cu alte cercetări ale populației generale din Republica Moldova ca să vedem ce schimbări au survenit în viața persoanelor cu dizabilități comparativ cu populația generală în această perioadă de timp. Cercetarea am făcut-o online și telefonic. Încă nu avem ultimele rezultate, dar, oricum, vreau să menționez că viața persoanelor cu dizabilități în această perioadă a devenit mai complicată din considerentul că persoanele cu dizabilități evident că tot timpul au avut probleme cu singurătatea și izolarea.
Noi avem o infrastructură destul de inaccesibilă în Republica Moldova, dacă vorbim de persoanele cu dizabilități fizice. Plus la aceasta, persoanele cu dizabilități fizice au un acces mai limitat la serviciile medicale, fiindcă există frica aceasta de a nu fi infectat cumva cu COVID, frica aceasta de a apela la serviciile medicale de urgență. Noi nu avem sau avem prea puține servicii de telemedicină, de exemplu. De asemenea vorbim despre accesul la educație, persoanele cu dizabilități și în timpurile când nu este pandemie au un acces mai limitat la educație din cauză că au nevoie de mai mult suport.”
Europa Liberă: Știm că organizația Dvs. pune umărul la sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale în Republica Moldova. În această situație, cum ați putut să-i ajutați?
Ludmila Malcoci: „Noi, practic, ne-am reorientat de asemenea pe activitatea online foarte mult, am încercat să identificăm, în special pentru serviciile pe care noi le sprijinim, niște echipamente de protecție cât de cât. Evident, nici noi nu am fost pregătiți, nu am avut bani special pentru aceasta rezervați. Planurile centrate pe persoane le facem online sau monitorizarea progresului, sau îndrumarea în ceea ce privește anumite servicii medicale, pentru că noi avem un medic care de fiecare dată încearcă să facă intermedierea aceasta dintre persoanele cu dizabilități și serviciile medicale din țară. Din considerentul că chiar și în condițiile obișnuite serviciile medicale nu întotdeauna sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilități, în special mintale sau intelectuale, pentru că în cazul de față este nevoie de o comunicare într-un limbaj mai accesibil.
Deci, noi suntem cei care într-un fel traducem nevoile persoanelor cu dizabilități pentru medici și încercăm să traducem ceea ce spun medicii persoanelor cu dizabilități. Plus la aceasta, sunt foarte mult sprijinite de oamenii din comunitățile lor care încearcă să le vină în ajutor ș.a.m.d. Acum avem un telefon, un serviciu de linie telefonică de urgență și acest serviciu a fost creat iarăși printr-un proiect european, în 2017. Din 2019, noi prestăm acest serviciu din bani de la buget, mai bine zis, am fost subcontractați de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Practic, serviciul este prestat șapte zile, 24 din 24 de ore.
Numărul apelurilor la acest serviciu s-a mărit foarte mult, prestăm servicii de consiliere psihologică, de referință la alte servicii, avem foarte multe cazuri când oamenii se adresează din considerentul că, de exemplu, nu au produse alimentare sau nu au pachete igienice necesare, pentru că acestea sunt niște necesități de zi cu zi a persoanelor cu dizabilități. Și în cazul dat, noi avem patru consilieri și cei patru consilieri online încearcă să direcționeze problema respectivă la administrația publică locală, să angajeze alte persoane din comunitate, care sunt mai aproape de aceste persoane pentru a le acorda ajutor. Pe zi noi avem în jur de 10-15 apeluri acum, iar asta nu înseamnă că ai un apel și ai vorbit pur și simplu cu persoana respectivă, un apel uneori durează și două ore pentru ca să te descurci cu ea.”
Europa Liberă: Dar cum a schimbat asta mentalul colectiv într-un sat, într-o localitate, într-un raion?
Ludmila Malcoci: „Dvs. știți că persoanele cu dizabilități intelectuale, în principiu, erau un grup dintre persoanele care erau foarte mult discriminate din simplul motiv că acestea erau persoanele de care oamenii se temeau. În foarte multe cazuri, persoanele cu dizabilități intelectuale erau instituționalizate. Aceasta vine din cultura noastră din fosta Uniune Sovietică. Și atunci, oamenii nu-i cunoșteau, nu intrau cu ei în relații. În cazul în care erau persoane cu dizabilități în localități, în familii, deci de multe ori chiar și celor din familie le era rușine cu ele, le stigmatizau, ele nu ieșeau deloc în comunitate ș.a.m.d. Odată cu dezvoltarea acestor servicii, s-a schimbat foarte mult mentalitatea oamenilor.
Practic, dacă vorbim de planurile centrate pe persoană, inițial la ședințele acestea de planificare invitam vecinii, invitam rudele, invitam administrația publică locală sau chiar pe cineva din școală, dacă copilul acesta trebuia să fie încadrat în procesul de învățământ. Și atunci, oamenii se pătrundeau de nevoile acestui grup de persoane și veneau foarte mult în ajutor. Multe cercetări au demonstrat, cu cât oamenii sunt mai aproape de persoanele cu dizabilități, au vecini, au nemijlocit în familie persoane cu dizabilități, cu atât mai mult ei sunt mai toleranți față de aceste persoane și se implică, le ajută.”
Europa Liberă: Un sondaj realizat de Keystone Moldova printre persoanele cu nevoi speciale arăta că două treimi din intervievați ar simți că drepturile le sunt respectate puțin sau deloc, iar cel mai des au probleme cu accesul la educație și justiție și discriminare la angajare. Cum vă așteptați să evolueze lucrurile după pandemie?
Ludmila Malcoci: „Eu mă gândesc că, după pandemie, oamenii vor deveni mai buni. Oricum pandemia aceasta, probabil, ne-a pus într-o situație pe toți – nu putem merge la lucru, ne simțim izolați. Din perspectiva toleranței, nondiscriminării etc., eu cred că lucrurile se vor schimba spre bine; din perspectiva angajării în câmpul muncii, nu știu, pentru că eu presupun, nu am la acest moment date sociologice pe care mă pot baza, dar ipotetic presupun că numărul șomerilor va spori. Și în condițiile acestea, evident că o persoană cu dizabilități nu prea poate concura cu o persoană care nu are dizabilități. Statul acum are o legislație îmbunătățită în ceea ce privește angajarea în câmpul muncii și acolo chiar statul a venit cu un pachet foarte bun de servicii de suport pentru persoanele cu dizabilități care vor să se angajeze în câmpul muncii.
Și, de asemenea, o parte din bani, din salarii sunt plătite de către stat, dacă o companie angajează persoane cu dizabilități, inclusiv pentru accesibilizarea locului de muncă. Deocamdată, noi suntem în criză și nu pot să spun în ce măsură statul va avea bani suficienți pentru a susține în continuare aceste măsuri.”
Europa Liberă: Dar vă închipuiți, de exemplu, în toți acești ani ONG-urile sau persoanele vulnerabile din Moldova să se fi descurcat sau, cum menționați, să se fi schimbat mentalități fără sprijinul donatorilor?
Ludmila Malcoci: „Nu-mi închipui, pentru că, de fapt, mentalitatea s-a schimbat nu numai în ceea ce privește atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Acestea sunt niște programe noi, niște viziuni noi pe care noi în trecut nu le-am cunoscut și nu le-am avut, pentru că eram un stat așa, mai mult dictatorial, dacă vorbim de perioada în care făceam parte din Uniunea Sovietică și ne gândeam că cei de sus au grijă de toți. Acum, practic, trebuia de schimbat mentalitatea nu numai a oamenilor de rând față de persoanele cu dizabilități, dar trebuia de schimbat foarte mult și mentalitatea în ceea ce privește inclusiv programele și politicile de stat. Și eu cred că noi, cu suportul donatorilor, am reușit să facem foarte mult, pentru că nu este suficient numai să acorzi suport acolo, la nivel local, pentru dezvoltarea unor servicii. Pentru ca aceste servicii să fie durabile, este necesar să acorzi suport și la nivel național pentru dezvoltarea politicilor.
Și, iată, ceea ce am făcut noi, Keystone Moldova, și alte organizații din acest domeniu, deci, de rând cu dezvoltarea serviciilor sociale de tip nou, cu dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități, nouă ne-a reușit să convingem guvernele, pentru că au fost mai multe guverne, să schimbe și politicile și noi acum avem politici incluzive foarte bune. Și vreau să menționez în acest context ratificarea Convenției ONU privind persoanelor cu dizabilități. Asta tot a fost posibil în mare parte datorită sprijinului donatorilor. Și acum guvernul o dată la doi ani trebuie să facă raport către ONU referitor la cum se implementează această convenție în Republica Moldova sau cum sunt susținute drepturile persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova. Plus la aceasta, serviciile care au fost dezvoltate – „Casă comunitară”, „Locuință protejată”, echipe mobile, asistență personală –, acestea sunt servicii care au fost dezvoltate de către Keystone Moldova, dar cu banii donatorilor. Și toate aceste servicii, practic, au fost preluate de către stat datorită faptului că am reușit să-i convingem că au nevoie de aceste servicii și am reușit într-un fel să-i ajutăm să dezvolte regulamente și standarde pe aceste servicii, pentru că de altfel n-am fi putut dezvolta serviciile acestea care funcționau strict cât dura proiectul.”
Europa Liberă: Ce are de câștigat o societate care este tolerantă, care este sensibilă la nevoile celor din jur, la nevoile persoanelor cu dizabilități?
Ludmila Malcoci: „Eu cred că are de câștigat foarte mult. Și noi aici am pornit de la teoria valorizării rolului social, fiecare persoană are anumite roluri sociale și aici persoanele cu dizabilități ca și celelalte persoane din societatea noastră au anumite roluri sociale. Și iată valorizarea acestor roluri sociale ale tuturor oamenilor va conduce la dezvoltarea socială și dezvoltarea economică a țării. Deci, într-o societate incluzivă toată lumea se simte bine. Oricare dintre noi ar putea nimeri într-o situație când ar avea o dizabilitate sau oricare dintre noi va fi un om în vârstă, așa-i? Iar dacă fi un om în vârstă, va avea nevoie de mai mult suport.
Vorbind despre incluziunea vârstnicilor, ei de asemenea sunt un grup foarte discriminat în societatea noastră. Incluziunea socială trebuie implementată în practică, dacă vrem să vedem o societate tolerantă, o societate bine dezvoltată, bine pusă la punct, unde fiecare om să se simtă bine în această societate.”
