Linkuri accesibilitate

Un parlamentar de la București cere să i se retragă cetățenia română premierului Ion Chicu


Deputatul Constantin Codreanu, septembrie 2018

Un parlamentar român a cerut autorităților de la București să-i retragă cetățenia română premierului R. Moldova, Ion Chicu, în legătură cu afirmații „denigratoare” făcute la adresa României. Demersul aparține lui Constantin Codreanu, din Partidul Mișcarea Populară, președintele Comisiei parlamentare pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. În „Plângerea” adresată Autorității Naționale pentru Cetățenie, Codreanu invocă o prevedere a legii cetățeniei care spune că aceasta poate fi retrasă dacă deținătorul săvârșește în străinătate „fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României”. Plângerea deputatului român se referă la recentele declarații ale lui Chicu că românii cu funcții în structurile Uniunii Europene nu ar trebui să dea lecții R. Moldova nici despre lupta cu corupția, nici despre cea cu COVID-19.

XS
SM
MD
LG