Linkuri accesibilitate

COVID-19 a făcut peste 400 de mii de decese în toată lumea


Un cuplu de tineri în Piața Independenței de la Kiev, 24 mai, 2020

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus la scară globală a depășit, duminică, 400 de mii, iar cel al cazurilor de infectare - șapte milioane, arată datele actualizate ale universității americane Johns Hopkins. Infecția se răspândește acum cel mai mult în America Latină, Indonesia și India. Mutarea geografică a focarelor de infecție în lumea în curs de dezvoltare are loc pe fundalul scăderii în intensitate a pandemeiei în Europa și estul Asiei. Multe țări europene afectate grav la începutul primăverii continuă, de câteva săptămâni, să ridice treptat restricțiile antiepidemice pentru a permite economiei să respire. În China, unde virusul a fost depistat pentru prima dată, în decembrie trecut, autoritățile anunță puține cazuri noi înregistrate zilnic, dar există dubii în legătură cu veridicitatea acestor date. Duminică, oficiali chinezi au publicat un raport în apărarea acțiunilor guvernului, în care se spune că China a oferit comunității internaționale informația despre COVID-19 în mod transparent și la timp. Unii critici ai Beijing-ului susțin însă că, la începutul epidemeiei, oficiali chinezi ar fi ascuns informații cruciale, care puteau ajuta la prevenirea răspândirii virusului.

XS
SM
MD
LG