Linkuri accesibilitate

Iolanta Mura: „Pe timp de criză, ca niciodată, fac totul posibilul ca să nu mă distanțezi social de oamenii din viața mea”


Iolanda Mura, avocat, business consultant, mentor

Jurnal săptămânal cu Iolanta Mura, avocat, business consultant, mentor.

Născută în 19.09.1976 în Ceadîr-Lunga. Licențiată a Facultății de Drept, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, România. Expertă în drept, management și comunicare. În douăzeci de ani de experiență profesională a predat la trei universități din România și Moldova, a lucrat ca avocat, consultant al proiectului Băncii Mondiale, top manager la companii din țară și străinătate. Este bine cunoscută ca autoarea a proiectului televizat BUSINESS INSiDER și a multor articole pe tematica afacerilor. Timp de șase ani a făcut parte din Consiliul Directorilor al Camerei Americane de Comerț în Moldova, contribuind la îmbunătățirea mediului de afaceri din țară. Este membră a Uniunii Avocaților din România. Vorbește cinci limbi.

Luni – Paștele Blajinilor

Ziua 85 de izolare

Azi ca niciodată, mă gândesc la bunica mea Olga, originară din Oseția de Nord. A murit la 83 de ani – tânără, după părerea mea subiectivă. Când era în viața am petrecut mult timp cu ea, o iubeam la nebunie. Și acum îmi aduc aminte cum în situații grele îmi spunea zâmbind: “Подойди к аксакалу, вытри ему сопли и попроси совета”, ce în traducerea mea aproximativă înseamnă “Du-te la un bătrân înțelept, șterge-i nasul și cere-i un sfat”.

Întotdeauna mă întrebam, de ce înțelepciunea vine la o vârstă înaintată? Și, ce este de fapt înțelepciunea? Oare este experiența de viață adunată peste ani, „cucuie în frunte” de la așa numitele greble, logica de fier, aptitudinea de a pune bucățelele într-un întreg și a vedea puzzel-ul rezultat, capacitatea de a anticipa mersul lucrurilor?

Cred că da, toate astea vin cu vârsta, dar cu o singură condiție: eliberarea minții de acele cătușe materiale după o totală reîncărcare a conștientului. Principala precondiție a înțelepciunii este starea când omul este dominat de esența spirituală, abstrăgând-se de cele materiale, dorințe, aspirații. E un fel de curățenie generală, când arunci naibii tot gunoiul de care nu ai nevoie, chiar și acumulat peste ani, și începi cu începutul: un suflet curat, fără egoism, vanitate, dorință de a profita. Și câți dintre noi, nu intrăm de multe ori în viața într-un așa zis cerc vicios, deoarece la tinerețe nu știm, iar la bătrânețe nu putem!

Toate acestea te duc la gândul că a fi înțelept și a acționa înțelept când ești în apogeul puterilor este aproape imposibil! Asta poate explica și faptul că și civilizațiile, formate din oameni dispar periodic pentru a apărea ceva mai târziu altele, care la rândul lor se vor auto distruge. Știu că sună trist, dar și Paștele Blajinilor e o zi tristă pentru mine. E o zi când, gândindu-mă la toți cei pe care îi pomenim, realizez că noi într-un fel nu justificăm existența noastră. Și, totuși, pe undeva știu, fără a putea explica, că trebuie să fie altceva la mijloc, ceva ce deocamdată nu ne e dat să înțelegem, dar ce vom afla odată. Până atunci, conform credințelor populare, ne vom “sprijini” pe rugăciunile „Blajinilor” care sunt blânzi, înțelepți şi pururi fericiți, nu cunosc războiul, răul, ura și minciuna. Sunt exact așa cum mi-ași dori să fim noi oamenii.
Marți

Ziua 86 de izolare

Diseară ies live pe Facebook cu Maia Sandu. Este parte unui proiect apărut spontan în aprilie, pe timp de carantină. Văzând atunci multă panică, disperare și frică printre concetățenii mei, am hotărât să port discuții on-line cu oamenii interesanți din Moldova, care să împărtășească public experiența lor de trecere prin criză, probleme și soluții adoptate, lecții învățate și planuri de viitor, pentru așa numită epocă post-COVID-19. Mă bucur că putem păstra astfel conexiunea socială, chiar în pofida distanțării fizice și că reușesc să ajut pe cei, care au nevoie de un sfat, să răspund împreuna cu invitații meu la întrebările ce îi frământă, sau cel puțin să fac pe cei care ne urmăresc să se detașeze puțin de la ”realitatea celor patru pereți”.

În astfel de zile, majoritatea gândurilor mele sunt despre invitații mei și azi nu e o excepție. Gândindu-mă la Maia Sandu și întrebările ce îi voi pune, apoi la alți politicieni, și la toată istoria Moldovei de la independență încoace, am ajuns la o concluzie interesantă: „Noi nu cunoaștem cu adevărat pe politicienii pe care îi alegem, și decizia pe cine votăm este luată irațional”. Sigur, deja este bine cunoscut că noi, oamenii doar pretindem că suntem ființe raționale, pe când de fapt, suntem victime a sumedeniei de factori ce denaturează procesul de luare a deciziilor, cum ar fi emoțiile, prejudecățile, discriminare, părtinire, impuls, manipulare, frică, etc.. Totuși, dacă post-factum vom fi rugați să argumentăm decizia luată, majoritatea dintre noi vor găsi explicații cât mai logic posibile.

Eu, singură m-am prins la gândul că având o poziție civică activă și cunoscând mulți politicieni chiar personal, nu sunt în stare, fiind luată prin surprindere, să pun pe hârtie calitățile și datele lor personale, realizările și eșecurile, principiile și valorile (expresie din păcate compromisă în Moldova). Ciudat, da? Noi ar trebui să fim în stare să facem asta cel puțin cu privire la politicienii preferați sau cei pentru care am votat. Doar când ne căsătorim vrem să știm cât mai mult despre persoana aleasă, când deschidem o afacere facem business plan, calcule și ne documentăm, când alegem o carieră acordăm atenție școlilor în care să mergem, profesorilor, tendințelor pieței de muncă și toate astea pe lângă sentimentele de dragoste, entuziasm, vocație pe care le avem deja.

De ce nu facem tema pe acasă cu privire la politicieni? Mai ales, că studiile empirice ne arată o puternică corelație dintre personalitatea unui politician și eficiența acestuia ca lider. Sunt sigură, că mulți dintre noi sunt convinși că își dau preferințele fiind pregătiți: ascultând promisiunile politicianului la televizor, citind comentarii în rețele de socializare, auzind părerile altor persoane “atotștiutoare”, adică lăsându-ne a fi manipulați. Și câte metode sunt pentru asta: declanșatorul ascuns, generarea repulsiei, provocare de frică puternică, inclinația spre negativ (majoritate acestora fiind folosite împotriva contra-candidatului) precum și momeala de leadership, carisma falsă și PR ieftin, folosite pentru promovare. Nu degeaba, studiile arată că noi deseori confundăm semnalele potențialului de lider cu trăsături ca grandomanie, aroganță, egoism, respect de sine fragil și chiar ostilitate.

Atunci, cum să deosebim un lider adevărat? Părerea mea, un lider competent este emoțional stabil, rezilient, modest, cu mintea deschisă, deseori având rezultate academice bune, inclinat spre luarea deciziilor bazate pe date și nu emoții, altruist, care preferă să nu fie în centrul atenției. Și, probabil cel mai important - liderilor le pasă cu adevărat ce impact vor avea deciziile lor asupra altor persoane, pentru că ei sunt concentrați pe bunăstare colectivă și nu pe succes personal. Din păcate politica moldovenească descurajează toate acestea, iar nouă ne rămâne să ne întrebăm dacă suntem de acord cu această tendință, și să acționăm în consecință.

Miercuri

Ziua 87 de izolare

Astăzi, făcând abstracție de pandemie, sunt copleșită de un sentiment de bucurie sufletească. Mi se întâmplă foarte des să trăiesc asemenea stări. Este o simțire ce vine de dincolo de mine. Unii ar numi-o gândire pozitivă, alții – o bună dispoziție, eu- o implozie divină, care te face părtaș la trăirea atotprezenței lui Dumnezeu.

Nimeni nu poate nega – credința este singurul fenomen care permite omului să se alăture Puterii Superioare și să o folosească. Cum? Credința dă putere de viață, hrănește gândurile și le transformă în capital spiritual, explică lucrurile neexplicabile, aduce emoții puternice. Nu putem trăi fără credință, putem doar să credem diferit.

Eu am o închipuire personală despre Creator. Probabil că ar fi mai simplu să ader la una dintre concepțiile religioase și să îndeplinesc strict una dintre multiplele reguli bisericești. Dar pentru mine e mult mai important să-l cunosc pe Dumnezeu nu canonic, ci în profunzimea propriei mele ființe, să mă apropii de El când sufletul meu o cere, sincer până la lacrimi. Și cum mai sunt și rebelă, vreau să o fac asta nu pentru că asta este scris, dar pentru că așa simt!

Înțeleg că oamenii pot alege calea lor spre credință: să urmeze o religie, să mediteze, să facă yoga, să se transforme în versiune mai bună a lor, etc. Nu contează cum, contează să iasă peste granițele banalului „EU” sau chiar granițele timpului și spațiului.

Această transformare a unei persoane a fost descrisă pentru prima dată de către psihologul William James încă în 1902, în cadrul lecțiilor sale pentru studenții din universitatea Harvard. Williams a efectuat un studiu al unui număr impresionant de oameni care aveau reputația de mistic, om sfânt sau blajin, încercând statistic să găsească similarități dintre aceste persoane. Și a găsit cinci asemănări. Prima este "empatia”, adică simțul unei legături strânse cu alte persoane, ceea ce noi numim scurt – "îmi pasă”. Apoi, “dragostea atotcuprinzătoare” - un simț de conectare la întregul univers cu percepția diferită a spațiului și locului tău în acest spațiu. A treia este “unitatea cu lumea ce te înconjoară”, când ești parte a lumii, iar lumea e parte din tine. “Ieșire după granițele personale” – numărul patru, vine cu percepția realității la un nou nivel, simțul eternității și a relativității timpului. “Simțul acut al frumuseții”, ar fi al cincilea element al transformării. Mie îmi sunt aproape aceste concluzii pentru că elemente deja încep să le simt și eu, dar mai e o cale lungă spre o transformare totală. Apropo, acest studiu și urmașii lui Williams au pus bazele psihologiei transpersonale, care, din păcate, nu se bucură de mare succes datorită caracterului neștiințific al acesteia. Amuzant, cum noi nu vrem să credem în lucruri nepalpabile, adică în minuni.

În ce mă privește, eu cred în minuni! În fiecare dimineața noi ne trezim ca și cum nu s-a întâmplat nimic, cu conștiința noastră fără devieri, întocmai cum eram, și o astfel de acuratețe a unui proces atât de complex și sofisticat este o minune, precum și multe altele pe care le luăm ca și ceva cuvenit. În fiecare dimineața în mine sălășluiește credința și imensa recunoștință față de Creator, pe care îl rog să nu ne pedepsească, căci singuri ne pedepsim, când încălcăm armonia universului, dar mai bine să ne lumineze cu credință pentru a dobândi un suflet pe cât se poate de perfect, adică a ne transforma.

Joi.

Ziua 88 de izolare.

Azi dimineața nu am somn. E ora cinci și deja o mie de gânduri îmi penetrează creierul. Un gând practic: ”Unde să mai stochez gunoiul spre reciclare? În garaj nu mai este loc deja”. Reciclarea s-a stopat când a început carantina și în fiecare zi îmi vine să mă las de această cauză nobilă. Totuși, aducându-mi aminte de oamenii care aruncă gunoiul unde le poftește, nu curăță după animalele sale de companie, traumează copacii, dar și cei ce trec indiferent pe lângă asta, continui să separ și adun plastic, hârtie, sticlă, plastic, hârtie, sticlă...

Ce se întâmplă cu oamenii? De ce taie de bună voie craca de sub picioare? Oare de ce suntem lipsiți de simțuri elementare: responsabilitate fața de generațiile următoare, dorința de a admira frumusețea naturii care ne înconjoară sau ca minimum instinctul de autoconservare? Natura omenească, – ar spune cineva, lipsa celor șapte ani de acasă – altcineva, obicei prost – ar concluziona al treilea.

Consuetudo est altera natura! Obiceiul, chiar și prost este a două natura a unui om, având la bază educație, cultură, exemplu altora, mod de viața și multe alte aspecte sociale. Cum să scăpăm de obiceiuri proaste? Cum să ne abținem de la acest parazitism, atât de caracteristic multora din noi?

Soluția de la suprafața ar fi și cea mai veche – metoda ”Aprecierii și pedepsei”. Ea a funcționat încă din lumea antică, și foarte eficient mai ales cu acei oameni care au doar necesități de bază, cum ar fi securitatea proprie și cea de a mânca. Cu cât necesitățile noastre evoluează spre mai sofisticate, cu atât metoda asta e mai ineficientă. În același timp, dacă vom deveni mai ”sofisticați” ca și personalitate, va dispărea necesitatea de a ne impune ceva. Iată, așa un paradox.

Pe de altă parte, noi toți, fiind parte a societății împărtășim așa zisă conștiința colectivă, anume ea, cred este cheia îmbunătățirii noastre ca grup de persoane. Dacă vom reuși să cizelăm conștiința colectivă, adică valorile, ideile, atitudini morale și înțelegerea normelor colective de către noi toți, sau marea majoritate, vom soluționa multe probleme, inclusiv cele ecologice.

Până atunci, natura ia repaos ca să își revină de la influența noastră nocivă folosind COVID-19, care sistează afacerile, producerea, prelucrarea, oprește zborurile, călătoriile, turismul, ne ține în casele noastre, aceasta fiind la moment unica soluție de respectare de către noi a regulii “no harm” (nu fă rău). Uitați-vă la rezultat după două luni de carantină: ape mai curate, aer nepoluat, fauna și flora în deplină renaștere. Dacă nu oferim soluții, natura oricum își va lua ce e a ei, cu sau fără participarea noastră.

Vineri.

Ziua 89 de izolare.

De 89 de zile sunt în autoizolare și chiar dacă rar, dar ies în lume, o fac cu mare precauție și respectând distanța fizică fața de alte persoane. Da, da, distanța fizică, anume această denumire pentru măsură de combatere a răspândirii bolilor contagioase are mai mult sens pentru mine fața de cea intens folosită acum - distanța socială. Pe timp de criză, ca niciodată, fac totul posibilul ca să nu mă distanțezi social de oamenii din viața mea, și pentru asta folosesc toate metodele disponibile: telefon, internet, rețele de socializare, inclusiv scrisul acestui jurnal săptămânal.

Puținii dintre noi s-au gândit vreo dată la posibilitatea și probabilitatea venirii vremurilor când izolarea va fi pe agenda fiecăruia dintre noi. Nici eu nu credeam că voi ajunge să fac o astfel de alegere, dar cum se spune ,,niciodată să nu spui niciodată”. Știu că pentru mulți timpul în izolare trece greu și monoton, zilele își pierd denumirea, iar vinerea nu mai este așa de mult așteptată precum era pe timpuri. Suntem ființe sociale și asta explică de ce mulți dintre noi aleg să riște infectarea, dar să se întoarcă la viața de altă dată. Totuși, chiar dacă am dori să negăm, aceste timpuri vor lăsa o amprentă semnificativă asupra fiecăruia dintre noi, așa cum au făcut-o alte crize de proporții și întrucât noi nu putem anticipa viitorul, eu admit că aceste transformări pot fi utile, pozitive sau chiar indispensabile nouă.

Pandemia pe deplin poate fi considerată o „situație de frontieră” de care vorbea în secolul trecut filozoful Karl Jaspers. El considera, că odată nimerit în astfel de situații, omul vede diferit atât personalitatea proprie cât și rolul său pe acest pământ, revizuind valorile sale morale și trăgând concluzii corespunzătoare. Astfel, COVID-19 are potențialul de a schimba pe noi oamenii înspre bine, după lungi cugetări despre viață și moarte (mai iminentă acum ca înainte), menirea noastră pe pământ, sensul vieții, ș.a.m.d. Eu sper că virusul va realiza la maxim acest potențial!

Pentru cei pragmatici, putem vorbi și despre valoarea palpabilă adusă de criza COVID-19, cum ar fi deprinderi igienice îmbunătățite, realizarea importanței unor măsuri minime anti-criză la nivel de persoană, companie, stat, managementul finanțelor, modele de business și viață flexibile și anti fragile, importanța modului sănătos de viață și multe altele. Și la capitolul acesta putem să ne referim la un alt filozof existențialist, Friedrich Nietzsche cu faimoasa expresie "ce nu mă omoară, mă face mai puternic”.

Totuși cea mai discutabilă tema pe timp de pandemie este „libertatea alegerii”. După cum am scris, sunt în autoizolare și benevol respect distanța fizică, adică pe timp când măsurile impuse sunt relaxate, eu fac alegere personală mai strictă. Alte persoane, chiar și pe timp de restricții dure făceau alegeri mai relaxate. Ei, fiecare are libertatea de a alege. Doar că, școala de drept, pe care am absolvit-o peste 20 de ani în urmă m-a învățat că alegerea mea nu trebuie să încalce drepturile subiective ale altor persoane. Așa și trăiesc, cu respect fața de alții.

O altă latură interesantă a libertății alegerii, este că deseori noi nu știm ce să facem cu ea, preferând să aleagă alții pentru noi. În primul rând, această abordare ne conservă dreptul de a învinui pe altcineva în caz de nereușită (guvern, părinții, educatorii, etc), adică ne scutește oarecum de responsabilitate. În al doilea rând, studiile arată că cei care au libertatea de a alege simt comparativ cu cei care nu o au, o mai mare satisfacție în caz de reușită, dar și insatisfacție în caz de eșec, urmare a deciziei luate. Aceste stări sunt direct legate de starea de fericire sau, respectiv, de nefericire. Astfel, noi suntem în mediu mai fericiți dacă în situații dificile altcineva ia o decizie pentru noi, chiar dacă această este mai proastă decât ar fi decizia noastră proprie (Hazel Rose Markus & Barry Schwartz. 2010). Cred că merită să mai cuget la această temă.

Dar până ce, vine sfârșitul de săptămână, iar eu tot mă gândesc la bunica mea Olga, care m-a învățat cum să îmi trăiesc viața, turnându-mi apa în palmă. Dacă palma e desfăcută, apa nu va rămâne pe ea, la fel și dacă palma e strânsă. Doar dacă îndoi palma în forma de vas, vei putea opri apa și chiar să o bei. „Să știi măsura și să ai atitudine grijulie față de viață”, - spunea bunica și eu am făcut alegerea mea liberă față de viață.

XS
SM
MD
LG