Linkuri accesibilitate

Ştiri

Președintele Igor Dodon le-a urat „drum bun” militarilor din Garda de Onoare care au plecat la Moscova

Imagine de arhivă

Președintele moldovean Igor Dodon le-a urat „drum bun” militarilor din „Garda de Onoare” care au plecat duminică, 14 iunie, la Moscova, în vederea pregătirilor către parada militară din 24 iunie cu ocazia Zilei Victoriei, paradă ce urma să aibă loc pe 9 mai, dar a fost amânată din cauza crizei pandemice.

Într-o postare pe Facebook, președintele Igor Dodon a scris că un contingent din 75 de militari ai acestei subdiviziuni de elită a Armatei Naționale a Republicii Moldova va participa la parada organizată de autoritățile ruse și la care șeful statului a anunțat anterior că intenționează să asiste. Rusia rămâne pe locul trei (după SUA și Brazilia) în clasamentul țărilor celor mai afectate de COVID-19.

„În calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate, l-am împuternicit pe generalul de divizie Victor Gaiciuc, consilierul prezidențial pe probleme de apărare și securitate națională, secretarul Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova, să le transmită militarilor noștri un mesaj de drum bun și un îndemn să prezinte cu demnitate țara noastră la Parada Victoriei, unde vor fi multe alte țări”, a adăugat președintele Igor Dodon în mesajul său.

Vezi ultimele știri ale zilei

Președintele Rusiei a avut discuții telefonice separate cu liderii de la Baku și Erevan

Președintele rus Vladimir Putin, la reședința sa din Novo-Ogariovo, purtând discuții despre situația din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, 20 noiembrie 2020

Președintele Vladimir Putin a avut discuții telefonice separate cu omologul său azer, Ilham Aliev, și cu premierul armean Nikol Pașinian despre implementarea acordului din 9 noiemrbie, mediat de Rusia, care a oprit războiul în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, a anunțat Kremlinul, marți, 24 noiembrie. Cei trei au discutat de asemenea despre activitatea pacificatorilor ruși, asistența umanitară pentru populația din Nagorno-Karabah, chestiuni economice și despre deblocarea căilor de transport în regiune, se mai spune în comunicatul Kremlinului, care nu oferă însă alte detalii. Discuțiile celor trei lideri au urmat vizitei întreprinse la weekend de o delegație a unor înalte oficialități ruse, între care ministrul apărării, Serghei Șoigu, și cel de externe, Serghei Lavrov, care a vizitat Erevanul și Baku. Agenția rusă de știri TASS a relatat că forțele militare armene au părăsit, marți, districtul Karvaciar (în azeră Kelbacar). Ministerul apărării de la Baku a anunțat că trupele azere au preluat controlul asupra districtului pe 25 noiembrie, conform înțelegerilor dintre părți, dar cu 10 zile mai târziu decât ar fi prevăzut inițial acordul de armistițiu.

Joe Biden și-a prezentat primii membri ai viitoarei administrații de la Washington

Joe Biden speaks

Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, și-a prezentat primii membri ai viitoarei sale administrații, despre care a spus că va ajuta la „însănătoșirea și unificarea Americii”, care „este pregătită să conducă lumea, nu să se retragă din ea”. Adresându-se națiunii marți, 24 noiembrie, alături de vicepreședinta aleasă Kamala Harris, Biden a anunțat nominalizările şi personalul esenţial pentru politica externă şi în domeniul securităţii naţionale, conform viziunii sale că Statele Unite trebuie să-și restabilească rolul de lider la nivel global. „America revine” pe scena lumii, a declarat Biden, sugerând schimbarea abordării „America mai întâi” a președintelui care își încheie mandatul, Donald Trump. Biden a mai spus că administrația sa va fi gata „să-și confrunte adversarii, fără să-și respingă aliații”. La evenimentul politic organizat în orașul Wilmington, statul Delaware, Biden a anunțat că nominalizarea sa pentru funcția de secretat de stat este vechiul său consilier, un veteran al diplomației, Antony Blinken, care „va reclădi moralul și încrederea în Departamentul de Stat al Statelor Unite”. Blinken a promis apoi că va continua cooperarea internațională în calitate de viitor șef al diplomației americane, spunând că „trebuie să acționăm cu măsuri egale de umilință și încredere”. Președintele ales Joe Biden i-a prezentat, între alții, și pe Alejandro Mayorkas, ministru desemnat pentru securitate națională, născut la Havana, în Cuba, și pe Avril Haines, director desemnat al agențiilor de informații, prima femeie care poate ocupa acest post.

Comunitatea internațională și-a reînnoit promisiunile de a acorda ajutoare Afganistanului

Atentat în orașul Bamiyan din Afganistan, 24 noiembrie 2020

Comunitatea internațională și-a reînnoit, marți, promisiunile de a acorda Afganistanului ajutoare de miliarde de dolari timp de încă patru ani, dar a spus că fondurile depind de respectarea drepturilor omului în țara afectată de război. Promisiunile au fost făcute la o conferință a donatorilor, la Geneva, care a coincis cu un dublu atac soldat cu cel puțin 14 morți în provincia Bamiyan din centrul Afganistanului, pe fundalul impasului din negocierile de pace purtate de guvernul afgan cu talibanii. Donatorii și-au exprimat îngrijorarea că progresele obținute în ultimii ani, în special în domeniul drepturilor femeilor, pot fi reduse la zero de consolidarea talibanilor, corupția endemică și retragerea iminentă a forțelor americane. La peste 19 ani de la invadarea Afganistanului de către o coaliție internațională condusă de Statele Unite, care a răsturnat guvernul talibanilor și a alungat militanții Al-Qaeda, președintele american Donald Trump a dispus o nouă reducere de trupe, săptămâna trecută.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului spune că Vladimir Putin nu poate lua parte în campania de vaccinare cu Spuntink-V

Președintelui rus Vladimir Putin nu i-a fost administrat vaccinul anticoronavirus Sputnik-V dezvoltat de stat pentru că acesta încă se mai află în faza testărilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Șeful statului nu poate lua parte în campania de vaccinare ca voluntar”, a declarat Dmitri Peskov citat de agenția de stat TASS. Declarația survine în aceeași zi în care dezvoltatorii vaccinului, Fondul Rus de Investiții Directe și Institutul Gamaleya, au spus că Sputnik-V are o eficiență de 95%, potrivit unor noi date interimare.

Aflată în competiție cu mari companii farmaceutice internaționale, Rusia a înregistrat vaccinul în luna august, chiar înainte de a începe testările clinice la scară largă, care se mai află în curs de desfășurare pe un eșantion de 40 de mii de oameni. Putin a lăudat vaccinul și a spus că i-a fost administrat fiicei sale fără efecte adverse, cu excepția unei febre ușoare.

COVID-19 în R. Moldova: 1215 de noi cazuri

Încă 1 215 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 19 decese printre persoanele bolnave au fost confirmate în R. Moldova, marți, spune ministerul Sănătății. A fost confirmată pozitiv aproape fiecare a doua persoană testată. Numărul total al cazurilor de infectare confirmate a ajuns la 99 633, inclusiv peste 15 mii de cazuri active. Numărul deceselor confirmate este de 2188.

Vaccinul Sputnik-V împotriva COVID-19 va fi oferit gratis cetățenilor ruși

Sponsorii și autorii vaccinului rusesc Sputnik-V împotriva COVID-19 au anunțat, marți, că cele două doze necesare pentru vaccinarea unei persoane vor fi oferite gratis cetățenilor ruși iar pe piețele internaționale vor costa „sub 20 de dolari”. Astfel, Sputnik-V va fi mai ieftin piețele internaționale decât unele vaccinuri occidentale, ca cel de 18 dolari doza dezvoltat de compania americană Pfizer, dar va fi mai scump decât vaccinul AstraZeneca, firma britanică intenționând să-l vândă în Europa cu aproximativ 3 dolari doza.

Producătorii ruși și partenerii lor străini vor putea fabrica un miliard de doze, anul viitor, a mai spus fondul rus de stat RDIF, care a sponsorizat dezvoltarea vaccinului. Într-o altă declarație, sponsorul împreună cu Institutul Gamaleya, care a elaborat vaccinul și ministerul rus al sănătății au spus că Sputnik-V a demonstrat o eficacitate de 95%, potrivit unor noi rezultate ale testelor clinice. Rusia a înregistrat vaccinul încă în luna august, înainte de începerea testării clinice la scară mare. O serie de vaccinuri occidentale promițătoare urmează a fi aprobate începând cu luna decembrie.

Mai mulți deputați PSRM, criticați pentru o inițiativă prin care se vrea întărirea statutului limbii ruse

Câțiva deputați socialiști au propus o inițiativă legislativă pentru a întări statutul limbii ruse, dar activiști pro-ruși spun că este o manevră populistă pentru că survine după ce socialiștii au „au pierdut puterea”. „Legea privind statutul limbii ruse” propusă de Bogdan Țîrdea, Vasile Bolea și Adrian Lebedinschi a fost înregistrată la parlament, luni, și distribuită comisiilor parlamentare pentru avizare.

Ea prevede că angajații instituțiilor publice, inclusiv ai întreprinderilor de stat, vor fi obligați să răspundă, să ofere informații și să asigure traducerea certificatelor și altor documente în limba rusă atunci când primesc asemenea solicitări din partea cetățenilor.

„Atunci când aveau puterea reală, se ocupau strict de propriile lor probleme economice, dar acum vom auzi și despre limba rusă, și despre canalele rusești ...”, a comentat pe Facebook Igor Tuleanțev, liderul Mișcării social-politice „Patria – Uniunea Eurasiatică”, citat de Ziarul de Gardă. Liderul informal al socialiștilor, Igor Dodon, a pierdut, luna acesta, alegerile prezidențiale la care spera să obțină un al doilea mandat de președinte, iar majoritatea parlamentară dominată de socialiști s-a destrămat.

China a lansat o navă fără pilot înspre Lună

China a lansat, marți, o navă fără pilot înspre Lună pentru a colecta și aduce pe Pământ roci selenare într-o misiune complicată care subliniază ambițiile Beijingului în domeniul explorărilor spațiale.

Potrivit agenției, Xinhua, racheta Long March 5 transportând nava Chang'e-5 a decolat de la centrul spațial Wenchang, în provincia sudică Hainan, la 4:30 ora locală.

Dacă misiunea reușește, va fi pentru prima dată în ultimele patru decenii când o țară a colectat roci de pe Lună, după ce Statele Unite și Uniunea Sovietică au făcut acest lucru în anii 1960 și 1970. Programul spațial chinez gestionat de armată are ambiții mari, inclusiv trimiterea oamenilor pe Lună și construcția unei stații spațiale cu echipaj la bord.

Președintele Afganistanului spune că o reducere a ajutoarelor externe va duce la „regrese majore” a nivelului de trai

Mai mulți bărbați așteaptă să treacă granița dintre Iran și Afganistan, 2020

Președintele afgan Ashraf Ghani a avertizat că o reducere a ajutoarelor externe pentru Afganistan va duce la „regrese majore” în serviciile publice, economie și nivelul de trai, iar sprijinul internațional este important „nu doar pentru dezvoltare, dar și pentru pace”.

Ghani a transmis acest mesajul participanților la o conferință a donatorilor organizată, marți, la Geneva de Națiunile Unite, într-o perioadă în care țările donatoare se concentrează pe propriile probleme cauzate de criza de coronavirus. Conferința mai are loc pe fundalul impasului în negocierile de pace purtate de guvernul afgan cu militanții taliban, în Qatar și al deciziei președintelui american Donald Trump de a reduce drastic prezența militară a Statelor Unite în Afganistan.

„O reglementare politică cu talibanii este tangibilă, dar este greu de imaginat cum poate fi menținută pacea pe fundalul scăderii veniturilor, degradării serviciilor și creșterii șomajului”, se mai spune în declarația lui Ghani. Economia afgană se poate contracta cu 5,5% în anul curent, potrivit prognozei Băncii Mondiale. Afganistanul riscă însă să obțină acum mai puține ajutoare decât la precedenta conferință a donatorilor din 2016, când i-au fost promise în total ajutoare 15,2 miliarde de dolari, sau 3,8 miliarde pe an.

PD acuză guvernul Chicu că ar fi renunțat să lupte contra răspândirii COVID-19

La câteva săptămâni de la retragerea sa de la guvernare, Partidul Democrat a acuzat, marți, Guvernul Chicu că ar fi renunțat să mai lupte contra răspândirii infecției de coronavirus și să asigure îndeplinirea normelor antiepidemice.

„Am sperat că după alegeri executivul se va lăsa de politică și va trece la decizie și măsuri urgente, dar nu a fost să fie”, a spus liderul PD, Pavel Filip, într-o declarație de presă. Partidul său care are 13 deputați s-a retras din coaliția de guvernare cu Partidul Socialiștilor înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, lipsind guvernul Chicu de o majoritate stabilă, după ce l-a sprijinit timp de un an.

Filip a mai spus că, la o rată de pozitivare de 40-50%, aproape jumătate din persoanele testate la prezența COVID-19 fiind confirmate pozitiv, R. Moldova a ajuns într-o „criză fără precedent”. PD spune că autoritățile care are fi „lăsat mâinile în jos” în lupta cu infecția, ar trebui să facă eforturi noi pentru a stabili restricții „clare pentru toți”, a asigura respectarea acestora și a trece la testarea în masă a populației cu ajutorul unor teste rapide.

O companie aeriană din Australia ar putea cere obligativitatea vaccinării anti-COVID

Șeful celei mai mari companii aeriene din Australia a sugerat că transportatorii globali ar putea solicita călătorilor internaționali să fie vaccinați împotriva COVID-19, odată ce vaccinul va fi disponibil la scară largă. Directorul executiv al Qantas, Alan Joyce, a declarat luni, 23 noiembrie, că transportatorul de pavilion australian intenționează să pună în aplicare această politică, care probabil va deveni „comună” pentru întreaga industrie. „Intenționăm să modificăm termenii și condițiile pentru a le spune călătorilor că le vom cere să fie vaccinați înainte să urce în avion”, a declarat Joyce pentru televiziunea australiană Network Nine. Joyce a spus că un astfel de „pașaport de vaccinare” va deveni probabil o practică standard, întrucât guvernele și companiile aeriene vor căuta să revină la călătoriile internaționale normale după lansarea unui vaccin împotriva coronavirusului. Mai multe companii farmaceutice au spus deja că au obținut rezultate încurajatoare în elaborarea vaccinului anti-COVID.

În Nagorno-Karabah, un ofițer rus a fost rănit, în urma exploziei unei mine

În Nagorno-Karabah, în urma exploziei unei mine de teren, un ofițer azer a fost ucis, iar câțiva etnici armeni - reprezentanți ai administrației separatiste - și un ofițer rus din contingentul de menținere a păcii au fost răniți. Potrivit ministerului rus al apărării, incidentul s-a produs luni, 23 noiembrie, în timp ce grupul comun de pacificatori ruși, militari azeri, salvatori din Nagorno-Karabah și reprezentanți ai Crucii Roșii se afla într-o misiune de căutare a victimelor conflictului militar, încheiat acum două săptămâni cu un armistițiu între Armenia și Azerbaidjan, mediat de Rusia. Potrivit acordului, circa 2 000 de militari ruși au intrat în Nagorno-Karabah cu misiunea de pacificare, după șase săptămâni de ostilități militare, într-un conflict ce durează de mai bine de 30 de ani și în care și-au pierdut viața mii de oameni.

Administrația Trump a aprobat începerea tranziției către echipa lui Biden

Casa Albă de la Washington, 8 noiembrie 2020

Administrația președintelui american Donald Trump a aprobat luni, 23 noiembrie, începerea tranziției către echipa președintelui ales Joe Biden, la aproape trei săptămâni după scrutin. Trump nu și-a recunoscut înfrângerea, dar a spus că este de acord cu decizia unei agenții federale de a începe tranziția. Anterior, șefa Serviciilor Generale ale Administraţiei americane (GSA), Emily Murphy, l-a înștiințat pe Biden că aceasta ar putea începe oficial înainte de învestirea sa pe 20 ianuarie. „În interesul țări noastre, recomand ca Emily și echipa sa să facă ceea ce este necesar în privința inițierii protocoalelor și i-am spus echipei mele să facă același lucru”, a scris Trump pe Twitter.

Acțiunea GSA presupune că echipa lui Biden poate avea în sfârșit acces la agențiile federale, la oficialități și la fondurile necesare pentru asigurarea unui transfer lin al puterii. Totodată, aceasta mai înseamnă că Biden și vicepreședinta aleasă Kamala Harris vor putea primi informații privind securitatea națională, pe care le primește și Trump. Decizia survine după ce democrații și mai mulți republicani au făcut presiuni asupra administrației Trump în legătură cu întârzierea tranziției, care ar fi putut îngreuna răspunsul la pandemia de coronavirus și crea amenințări la adresa securității naționale. Echipa lui Biden a salutat mult întârziatul sprijin al guvernului, măsură apreciată drept crucială pentru „transferul lin și pașnic al puterii”.

Stoltenberg: NATO va decide în februarie dacă își va retrage trupele din Afganistan

Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că Alianța va decide soarta de mai departe a misiunii sale de instruire în Afganistan la următoarea reuniune a miniștrilor apărării, din februarie anul viitor. „Vom avea de făcut o alegere dificilă”, a spus Stoltenberg la un eveniment NATO, luni, 23 noiembrie, potrivit unei transcrieri a discursului său citat de agenția DPA. „Fie rămânem și plătim prețul pentru continuarea angajamentului militar, fie plecăm și riscăm să pierdem câștigurile pe care le-am obținut, în timp ce procesul de pace ar putea eșua”, a spus Stoltenberg. El a făcut remarcile după ce administrația de la Washington a anunțat săptămâna trecută că Statele Unite vor reduce efectivul trupelor sale din Afganistan de la 4.500 de militari, în prezent, la circa 2.500.

„Misiunea NATO va rămâne”, a spus Stoltenberg, după ce administrația Donald Trump și-a anunțat decizia, „și noi vom continua să oferim sprijin forțelor de securitate afgane”, a adăugat secretarul general al Alianței. Trump, care a devenit președinte cu lozinca „America mai întâi”, promițând să scoată Statele Unite din „războaiele nesfârșite”, a anunțat și o reducere similară a trupelor militare americane din Irak.

Joe Biden îl va numi pe Anthony Blinken în postul de secretar de stat

Anthony Blinken, diplomat, fost adjunct al secretarului de stat în ultimul mandat al lui Barack Obama și consilier al lui Joe Biden

Președintele-ales al Statelor Unite, Joe Biden, îl va numi pe consilierul său cu vechi state de plată și diplomat cu experiență Anthony Blinken în postul de secretar de stat, a anunțat echipa de tranziție a lui Biden luni, alături de alte numiri.

Presa deja anticipase numirile, pe care Biden ar urma să le anunțe oficial marți. Dacă va fi confirmat de Senat, Blinken va avea printre altele, sarcina de a reînnoi implicarea americană în alianțe și organizații internaționale părăsite sau dezavuate din cauza politicii „America mai întâi” a președintelui în exercițiu Donald Trump. Jake Sullivan, consilier al lui Biden și al fostului secretar de stat Hillary Clinton, va deveni consilier al Casei Albe pentru securitatea națională. Fostul secretar de stat John Kerry urmează să devină emisar special prezidențial în chestiuni climaterice, cu un loc în Consiliul de Securitate Națională.

Agenție UE: Poluarea rămâne una dintre cauzele majore ale deceselor premature pe continent

Poluarea la Uzice, Serbia

O agenție a Uniunii Europene spune că în ultimul deceniu în Europa s-a îmbunătățit mult calitatea aerului, dar poluarea rămâne una din cauzele majore ale deceselor premature pe continent. Cam 417.000 de decese premature din 2018 au fost puse în legătură cu concentrația mare de particule fine în aer, potrivit estimării anuale publicate luni, 23 noiembrie, de Agenția Europeană a Mediului (EEA), cu sediul la Copenhaga. Agenția spune că bilanțul morților pe 2018 a fost cu 60.000 mai mic decât în anul precedent, grație eforturilor europene, naționale și locale de îmbunătățire a calității aerului și reducere a emisiilor. Principalele surse de poluare rămân transportul rutier, agricultura, sectorul energetic industria și gospodăriile. Raportul mai arată că șase state membre în UE au depășit în 2018 concentrația de particule fine admisă în blocul comunitar: Bulgaria, Croația, Cehia, Italia, Polonia și România. La polul opus – al curățeniei aerului, s-au aflat Estonia, Finlanda, Islanda (ne-membră în UE) și Irlanda.

Două membre Pussy Riot amendate pentru participarea la o acțiune pro-LGBT

Două membre ale grupului protestatar rusesc Pussy Riot au fost amendate pentru participarea la o acțiune în sprijinul persoanelor LGBT. Două tribunale din Moscova le-au amendat pe Veronika Nikulșina și Maria Aliohina cu 10.000, respectiv 15.000 de ruble pentru că ar fi încălcat legea adunărilor publice, au informat luni, 23 noiembrie, avocații lor. Acțiunea de proteste împotriva „politicilor homofobe de stat” a fost ținută la 7 octombrie, când președintele rus Vladimir Putin, cunoscut pentru pozițiile sale social-conservatoare, a împlinit 68 de ani.

Grupul a arborat drapele LGBT în culorile curcubeului pe clădirile FSB, administrației prezidențiale, Curții Supreme, pe o secție de poliție dintr-un sector al Moscovei și pe Ministerul Culturii.

Protestatarii au cerut investigarea răpirii și torturării bărbaților gay în Cecenia, oprirea persecutării activiștilor pentru drepturi LGBT, legalizarea parteneriatelor persoanelor de același sex, și anularea controversatei legi a „propagandei homosexuale”. În acțiune au fost deținuți mai mulți membri ai grupării Pussy Riot. Unul din ei, Alexandr Sofeyev, a fost condamnat la 30 de zile de închisoare pe 9 octombrie.

R. Moldova: Au fost confirmate încă 477 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 20 de decese

Premierul Ion Chicu a făcut apel la moldoveni să poarte măști ca să combată răspândirea pandemiei de COVID-19 și să nu mai politizeze acest efort. „Trebuie să ne unim eforturile”, a insistat Chicu, după ședința săptămânală cu șeful statului și cu președinta parlamentului, luni. Apelul vine după ce în capitală a devenit obligatoriu portului măștii și pe stradă, apărând și prima contestare în instanță a acestei măsuri. Autorii ei, niște avocați, susțin că măsura încalcă dreptul cetățenilor la liberă circulație și la viața privată, și nici nu ar fi eficientă din punct de vedere sanitar. Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău a emis pe 20 noiembrie o hotărâre prin care purtarea măștilor de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile publice deschise, pe întreg teritoriul municipiului, pentru toate categoriile de persoane. De asemenea, măsura de protecție prin acoperirea nasului și gurii rămâne valabilă pentru spațiile închise, inclusiv în transportul public. Masca trebuie să acopere gura și nasul. Luni, 23 noiembrie, în R. Moldova au fost confirmate încă 477 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, și 20 de noi decese.

Benjamin Netanyahu l-a întâlnit în Arabia Saudită pe secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo

Mike Pompeo (stânga) și Benjamin Netanyahu

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat Arabia Saudită la 22 noiembrie, întâlnindu-se cu secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo. O știre că s-ar fi întâlnit și cu Prințul de coroană saudit, Mohammed bin Salman, a fost infirmată luni de ministrul de externe saudit, Faisal bin Farhan. Potrivit presei israeliene, Netanyahu și șeful serviciului de informații israelian Mossad, Yossi Cohen, au avut discuții cu Prințul saudit și cu Pompeo la Neom, pe litoralul saudit al Mării Roșii. Știrea primei vizite a unui premier israelian în Arabia Saudită a fost confirmată luni de ministrul luni al educației, Yoav Gallant, care a numit călătoria făcută în secret „o mare realizare”. Știrea vine după ce Israelul a acceptat acorduri istorice pentru normalizarea legăturilor cu doi aliați ai saudiților din regiunea Golfului Persic: Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Apropierea, bazată în mare măsură pe temeri comune față de Iran, a fost mediată de administrația președintelui american în exercițiu, Donald Trump. În trecut, Arabia Saudită a spus mereu că va respecta poziția oficială de decenii a Ligii Arabe de a nu stabili relații cu Israelul până la rezolvarea conflictului cu palestinienii. În ultima vreme, saudiții au permis totuși Israelului să-i folosească spațiul aerian pentru zboruri comerciale spre noi destinații din zona Golfului și spre Asia.

În R. Moldova a început campania „Săptămâna națională de prevenire a risipei de alimente”

În R. Moldova a început campania „Săptămâna națională de prevenire a risipei de alimente”, organizată de Banca de Alimente Moldova. Coordonatorul de proiect Oleg Paraschiv a spus potrivit IPN că această campanie își propune să contribuie la schimbarea obișnuințelor cotidiene ale oamenilor, atât la nivel de familie, cât și la nivelul mediului de afaceri, unde există cantități mari de produse (alimentare) care devin deșeuri. În penultima zi a campaniei, pe 28 noiembrie, va avea loc un eveniment de colectare a produselor alimentare în rețelele de magazine Metro și Kaufland, iar produsele donate vor fi distribuite oamenilor aflați la limita existenței din cadrul mai multor organizații asistate de Banca de Alimente. Echipa Băncii de Alimente încurajează agenții economici, distribuitorii, importatorii de produse, producătorii agro-alimentari să devină partenerii Băncii de Alimente, iar organizația își asumă logistica: transport, colectare, siguranța distribuției în teren, facturarea și distribuția în termen a produselor către proiectele sociale. Agenții economici pot contacta Banca de Alimente dacă au un stoc de produse cu ambalaj deteriorat sau la limita scadenței la: info@bancadealimente.md, https://bancadealimente.md/ sau la 0607 33 300.

Miniștrii de externe din Franța, Germania și Marea Britanie au discutat acordul nuclear cu Iranul

Centrala nucleară de îmbogățire a uraniului de la Natanz, 4 noiembrie 2019

Guvernul Germaniei spune că miniștrii de externe din Franța, Germania și Marea Britanie s-au întâlnit luni la Berlin ca să discute despre acordul nuclear cu Iranul din 2015, la o zi după ce agenția ONU pentru energie atomică a spus că Teheranul a încălcat din nou înțelegerea. „Împreună cu partenerii noștri, cerem cu fermitate Iranului să nu mai violeze acordul și să revină la îndeplinirea completă a obligațiilor nucleare”, a declarat luni un purtător de cuvânt guvernamental german. Statele Unite s-au retras din acordul cu Iranul în 2018, reimpunând sancțiuni economice cu efecte grave Teheranului. În replică, Iranul a pus sub semnul întrebării valabilitatea acordului, violând mai multe restricții. Ceilalți semnatari ai acordului – Rusia, Franța, Marea Britanie, China și Uniunea Europeană – insistă că acordul este valabil și au îndemnat Teheranul să-l respecte. La 17 noiembrie, ministrul de externe iranian Javad Zarif a spus că Teheranul va respecta din nou pe deplin înțelegerea dacă președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, anulează sancțiunile economice americane împotriva Iranului.

Trei reclamanți au renunțat la compensațiile financiare cerute de la actorul rus Mihail Efremov

Mihail Efremov adus la audieri

Trei reclamanți și-au retras plângerile în care cereau compensații financiare actorului rus Mihail Efremov, întemnițat din cauza unui accident rutier mortal la Mosova, care le-a satisfăcut cererile în particular. Un avocat a spus luni că Efremov, un critic cunoscut al Kremlinului, a plătit reclamanților 3 milioane de ruble. Avocatul a mai spus că judecătoria sectorului Hamovniki din Moscova a acceptat cererea reclamanților de retragere a plângerilor penale. Poliția spune că Efremov era beat la volan când a provocat accidentul din seara zilei de 8 iunie, lovind mașina lui Serghei Zaharov, de 57 de ani, care a murit. Mai târziu, autoritățile au spus că actorului i s-au găsit în sânge și urme de cocaină. Efremov a fost condamnat în septembrie la opt ani de închisoare, iar în urmă cu o lună sentința i-a fost redusă cu o jumătate de an. Spectacolele în care Efremov îl satirizează pe președintele rus Vladimir Putin se bucură de mare popularitate în ultimii ani.

Premierul Ion Chicu îndeamnă oamenii să poarte măști

Premierul Ion Chicu

Premierul Ion Chicu a făcut apel la moldoveni să poarte măști ca să combată răspândirea pandemiei de COVID-19 și să nu mai politizeze acest efort. „Trebuie să ne unim eforturile”, a insistat Chicu, după ședința săptămânală cu șeful statului și cu președinta parlamentului, luni.

Apelul vine după ce în capitală a devenit obligatoriu portului măștii și pe stradă, apărând și prima contestare în instanță a acestei măsuri. Autorii ei, niște avocați, susțin că măsura încalcă dreptul cetățenilor la liberă circulație și la viața privată, și nici nu ar fi eficientă din punct de vedere sanitar.

Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău a emis pe 20 noiembrie o hotărâre prin care purtarea măștilor de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile publice deschise, pe întreg teritoriul municipiului, pentru toate categoriile de persoane. De asemenea, măsura de protecție prin acoperirea nasului și gurii rămâne valabilă pentru spațiile închise, inclusiv în transportul public. Masca trebuie să acopere gura și nasul.

CEC propune majorarea numărului de buletine pentru secțiile din străinătate

Comisia Electorală Centrală propune mărirea numărului de buletine de vot pentru secțiile din străinătate de la 5.000 de buletine pe secție la 10.000. Ideea este cuprinsă în Raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte, aprobat luni, 23 noiembrie. Documentul propune de asemenea simplificarea și clarificarea regulilor în ce privește depunerea cererilor pentru votarea la locul aflării, ca și participarea la vot a studenților.

În Raportul citat de IPN se mai propune ca până la restabilirea controlului asupra regiunii transnistrene, locuitorii ei înregistrați electoral să poată vota în oricare din secțiile de votare distincte. Raportul urmează să fie înmânat Curții Constituționale împreună cu procesul-verbal de totalizare a rezultatelor prezidențiale. Acel document a fost finalizat și prezentat de CEC la sfârșitul săptămânii trecute, confirmând victoria Maiei Sandu asupra lui Igor Dodon, în turul al doilea, din 15 noiembrie.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, într-o primă vizită în Arabia Saudită

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat Arabia Saudită la 22 noiembrie, întâlnindu-se cu liderul ei de fapt, ca și cu secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo. Potrivit presei israeliene, Netanyahu și șeful serviciului de informații israelian Mossad, Yossi Cohen, au avut discuții cu Prințul de coroană saudit Mohammed bin Salman și cu Pompeo la Neom, pe litoralul saudit al Mării Roșii. Știrea primei vizite a unui premier israelian în Arabia Saudită a fost confirmată luni de ministrul luni al educației, Yoav Gallant, care a numit călătoria făcută în secret „o mare realizare”.

Știrea vine după ce Israelul a acceptat acorduri istorice pentru normalizarea legăturilor cu doi aliați ai saudiților din regiunea Golfului Persic: Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Apropierea, bazată în mare măsură pe temeri comune față de Iran, a fost mediată de administrația președintelui american în exercițiu, Donald Trump. În trecut, Arabia Saudită a spus mereu că va respecta poziția oficială de decenii a Ligii Arabe de a nu stabili relații cu Israelul până la rezolvarea conflictului cu palestinienii. În ultima vreme, saudiții au permis totuși Israelului să-i folosească spațiul aerian pentru zboruri comerciale spre noi destinații din zona Golfului și spre Asia.

Încarcă mai mult

Mai mult
XS
SM
MD
LG