Linkuri accesibilitate

În România, pacienţii COVID-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă numai după 10 zile de spitalizare


Ministrul român al sănătății Nelu Tătaru

În România, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că va semna, marţi, un ordin prin care pacienţii infectaţi cu nou coronavirus, dar asimptomatici, vor fi izolaţi acasă numai după 10 zile de spitalizare, transmite Agerpres. Ministrul a explicat, într-o emisiune TV, că simptomele pot apărea şi după câteva zile de la infectare şi de aceea pacienţii ar trebui să fie supravegheaţi medical în spitale. „Pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile”, a spus ministrul. Dacă în a şaptea zi testul va fi negativ, pacientul va pleca în a 10-a zi acasă. Dacă testul va fi pozitiv, dar simptomele lipsesc de cel puţin trei zile, pacientul va pleca acasă, cu izolare la domiciliu până la 14 zile, sub supravegherea medicilor de familie. Ministrul Nelu Tătaru a spus că măsura va fi adoptată inclusiv pentru a descongestiona spitalele.

Mai multe, pe romania.europalibera.org

XS
SM
MD
LG