Linkuri accesibilitate

„Necunoașterea interiorizează, îți lasă umerii în jos și-ți îndreaptă privirea în podea”


Nicolae Pojoga în studioul Europei Libere

Jurnal săptămânal cu Nicolae Pojoga.

Născut la 17 aprilie 1950, în satul Ciuciuleni, raionul Hâncești. Nu a absolvit Facultatea de Fizică și Matematică la Universitatea de Stat din Chișinău. După ce a fost prins și dus la oaste, nu a mai absolvit Cinematografia și Literatura la Moscova, Fotografia la Praga și Antropologia oriunde. A produs jurnalism de toate genurile, a supraviețuit două divorțuri, a pierdut două locuințe. Ușor sub șaptezeci, conduce o structură preocupată de subiectul infinit al arhivelor, oferă, mai pe nimic, prețioase cursuri de fotografie, se bucură nespus de o pensie nemeritată.

Luni

Cuvânt înainte

Acum 60 de ani scrisesem primul meu jurnal. Ce-i drept, aventura durase o singură zi. Ieșise, nu știu cum, o astfel de modă și la noi la școală. Fetele le numeau „Amintiri”. Curat Facebook-ul actual! În amintiri intrau poezii, cărți poștale, texte din cântece auzite la radio sau duminica la iarbă verde, precum și disperate declarații de dragoste cu „mi-ai rupt inima!” sau atacuri la persoană, notate cu inițiale, deși se vedea clar cine, ce și cui... Nu pot uita o misterioasă postare dintr-un jurnal anonim: „Iubirea este o lăcată, care se deschide cu aceste trei cuvinte:” În continuare - foaie ruptă de jurnal! Titlu de roman nu alta!

Primul (și ultimul) meu jurnal se intitula: 1 Mai. Tocmai îmi veni rândul să mă duc cu oile și-mi luai și un caiet gros cu mine. În taina și tihna unei minunate zile de primăvară mi-am pus pe hârtie tot adevărul cosmic al unui prezent, vizibil - veșnic, și anume: „Azi e ziua de 1 Mai. Am ieșit cu școala la demonstrație. Coloana clasei noastre (a 3-a/A) a trecut prin fața tribunelor împodobite cu flori și drapele roșii. Eu și V. A. am purtat o pancartă având inscripția „Trăiască 1 Mai!”. Etc., etc.

Toate astea au fost scrise pentru urmași și pentru urmașii urmașilor noștri într-o zi binecuvântată în care fătase o oaie întârziată. Împreună cu echipa am făcut tot ce se cuvine în asemenea situație: Am îngropat „locul” (placenta), i-am dat lăhuzei apă din sticlele noastre, i-am arătat mielului de unde să sugă laptele mamei, i-am pus și un nume pe potrivă. Până spre seară aproape că zburda ca toți fârtați mai mari. Între timp plouase scurt și convingător, dar nu am îndrăznit să pun evenimentul în Jurnal. Ar fi „deranjat”, în opinia mea de scriitor, vraja specifică zilei. Seara, având deja înfipt bine un ghimpe „boieresc” în călcâi, purcedem spre casă cu mielul, caietul și resturile de bucate în traistă. Oaia – după mine la distanța de două degete vorbind duios cu fi-su. Mă simțeam împlinit și mare, aidoma unui misionar al unei credințe salvatoare pentru întreaga omenire.

A doua zi, cetind scripta din ajun am simțit, în felul meu, desigur, ceea ce psihologul Leon Festinger a definit-o drept „Cognitive Dissonance”. Durează încă, precum se vede. Vedem ce-o fi mâine, având convingerea fermă că întotdeauna există o „A doua Zi”, vorba poetului: Cu mâine zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi. Și ai cu toate astea-n față. De-a pururi ziua cea de azi...

Marți

Gargara verbală și vizuală eclipsează rutina alarmantă a pandemiei...

Zilele calde și fierbinți se dilată și se fac mari cât una, cu-adevărat, de vară. Sublimul „statului pe loc” al timpului mă zăpăcește și ies tacticos din vizuina vremilor de carantină, în memoria verilor de altă dată. De fapt mă dau afară din casă știrile cu elicopterele fabricate pentru spațiul CSI (!?), trădarea (?!) lui Gațcan și fotografiile în lanuri de levănțică cu flori de culoarea inexistentă - magenta. Gargara verbală și vizuală eclipsează rutina alarmantă a pandemiei, a radiației sporite în nordul continentului și enigma profilului școlilor pentru anul ce vine după vacanță.

Ies în cele din urmă apucând o știre minunată, tocmai bună de savurat la o plimbare în locuri mai ferite de oameni cu măști învechite pe bărbie. Încerc să învăț pe dinafară textul: președintele României, Klaus Iohannis, a semnat azi, 30 iunie 2020, decretul de decorare a pictoriței Valentina Rusu Ciobanu cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, categoria C -„Artele plastice”. Astfel, cu prilejul aniversării a unui secol de viață, în semn de apreciere pentru măiestria artistică, talentul, dăruirea și profesionalismul prin care a contribuit la îmbogățirea culturii și a spiritualității universale, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria C - „Artele plastice”, doamnei Rusu Ciobanu Valentina, artist plastic, Republica Moldova. Știrea zilei! Nu! Știrea secolului 1920 - 2020 pentru moldoveni. Da, Pământul este rotund și există dreptate!

Miercuri

Zi de post, cică. De mână cu cea de Vineri. Nu se mănâncă de frupt, nu se înjură și nu se botează după ziua în care au venit pe lume, vițele fătate ca azi. În rest: tot Lunaia, Marțolea, Joiana, Sâmbotica și Dumana. Lume blândă și pe cale de dispariție de pe locuri cu iarbă și apă curată. S-au mutat pe tejghelele grele de lactate și în sufocanta hală de carne. Săracele vacile!

Nicolae Pojoga
Nicolae Pojoga

Încerc, fără prea mult succes, să mă sustrag de la o simplă procedură pentru testul sanguin. Dacă-i bun, adică, potrivit, pentru nu știu care anume logică a medicinii, mâine trecem la chemoterapie, procedură devenită rutină pentru mine. La Policlinica Oncologică din str. Grenoble lume multă, foarte multă! Pentru ei, interiorizați la limită, dar și pentru bolile lor disperate, somațiile de genul „respectați distanța socială, oameni buni!” sună ca un text din altă piesă și de un alt autor.

Coridoare lungi cu bolnavi vârstnici însoțiți în cea mai mare parte de fiice și nurori. Urechile devin hiperacustice și vederea se polarizează brusc. O fată vorbește în italiană la mobil cu cineva („caro”), parte bărbătească, probabil. Mai mult despre banii de trebuință, decât despre cancer. Un grup mic deslușește în găgăuză ermetice scripte medicale și pronunță des cuvântul românesc „programare”. Dincolo, două femei în vârstă fac un schimb de opinii asupra fenomenului numit cancer. „Dacă-i rac (cancer, adică) e mai calea-valea, dar dacă-i É (cancer – „răcoiaica”, de genul feminin, adică) – scăpare nu există, doar dacă...”

Conspirație la toate nivelurile dintre viață și moarte...

Îmi vine rândul la test și pierd, astfel, ceva de vârf. Atâta pagubă! Necunoașterea interiorizează, îți lasă umerii în jos și-ți îndreaptă privirea în podea. De fapt nici nu poți să cunoști cine știe ce despre. Așa e stilul în zonă. Conspirație la toate nivelurile dintre viață și moarte. Deși ca nicăieri, altundeva, omul știe că va muri, cu siguranță. Halal, descoperire!

Seara simt că tot nu-mi iese din cap tertipul cu feminizarea „de-a-ndoaselea”. Îmi amintesc de accesul meu de furie blândă care m-a copleșit cândva la o tarabă cu harbuji: „I-al pe aista că-i é, harbuzoaică!” („Lubeniță”, în mintea mea de om cu armata făcută și umblat prin Piața Obor). Seara caut, într-o doară, pe DEX , Britanica și pe aiurea. Aflu că există un procedeu agricol numit „feminizare”, care se aplică în cultura cânepei. Ah, ce planetă frumoasă moștenirăm noi, oamenii, fără prea mare efort!

Joi

Bag seama, că acest jurnal este cumva diferit de marea Orchestră a celor implicați în aventură. Se poate întâmpla să-mi regăsesc cumva o bună parte din cititori/ascultători, strict interesați de trăirile mele, să zicem – „speciale”. De dimineață sunt prins în inevitabilele cozi la Staționarul de Zi, profilul chemo și radioterapie. Sunt, în cele din urmă, plasat într-o rezervă cu trei dame (fă-mă Doamne val de tei,...) e din altă poveste.

Pe pervaz trei peruci, una mai cochetă decât alta...

Cu femeile e mai simplu: nu fac gargară politică și se bucură de un nesperat prilej de-a mai și dormi. Eu citesc în voie și fără dopuri în urechi. Pe pervaz trei peruci, una mai cochetă decât alta. Acum realizez de ce-s atât de multe și agresive posterele de culoarea indicatoarelor rutiere: „Cumpăr Păr! Scump!”. Personalul, redus la limită, se compune din fete-infirmiere conduse în maniera serialului „Star Trek” de către Ionela Clipca, o tânără absolut competentă și dedicată! Unde se nasc și cresc asemenea minunate ființe rămâne o enigmă a vieții mele.

După o sesiune de cca patru litri administrate cu câte un pic în vene, ies să mai văd și lumea. Pe colț un cireș uriaș doldora de fructe, amare, foc! Țin minte că la noi acasă anume cele amare și cât bobul de mazăre erau prețuite pentru plăcinte cu aluat nedospit. „Hai la vărzare de la Vărzărești!” precum le botezarăm. Terapie culinară, nu altceva. Pe jos un strat solid de sâmburi (au grijă graurii și ciorile!) tocmai buni de măturat și de sădit la toamnă pe întregul Plai. Pentru terapie!

Mai cunosc un cireș tot atât de falnic și amar. Locuiește în apropierea sediului Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) din str. Șciusev. „Dar despre asta vom vorbi data viitoare”, precum zicea, spre disperarea copiilor cu ochii țintiți pe ecranul televizorului, inegalabilul Florian Pittiş.

Vineri

Azi e „Mâine” a tot ce-am scris până mai ieri.

Facem curat.

Toată ziulica în casă – un fel de convalescență de scurtă durată, dar strict necesară. Împreună cu trei prieteni:

1. Margareta Magnusson, autoarea bestseller-ului „Arta suedeză de a ușura viața celor din jur înainte să treci dincolo” (Lifestyle Publishing, traducere de Simona Mihai). Suedezii sunt poporul frate cu moldovenii noștri, stratul solid populat încă de oameni simpli. Părinții noștri vorbeau fără sfială despre locul de veci, priveghi, cetitul psaltirilor, sicriu, pomeni, praznice, curățenie, cheltuială, etc. În aceeași manieră despre boli și agonie. Azi lumea mai nouă evită, tabuizează și face noua istorie ieroglifică din te miri ce! Cu riscul se a fi ridicol sau obsedat (de fapt, tot una e!), trecem la:

2. Oblomov”, de Ivan Aleksandrovici Goncharov. Redau în traducere liberă convorbirea dintre Ilya Ilici Oblomov si Zahar, șerbul său fidel.

Oblomov: Mai bine fă curat!

Zahar: Altădată aș fi făcut curat, dar dumneavoastră nu mă lăsați... Uite, măcar azi să plecați, aș face ordine peste tot împreună cu Anisia.

O: Ah, Doamne-dumnezeule, pleacă să nu te văd și aud …

Și, în sfârșit:

3. Sf. Augustin.

(Augustin (de Hippona), născut Aurelius Augustinus (13.11.354, Tagasta, Numidia, azi Souk Ahras, Algeria – 28.08.430, Hippo Regius, azi Annaba, Algeria; sărbătorit pe 28 august de Biserica Romano-Catolică şi pe 15 iunie de Biserica Ortodoxă).

Lui i se atribuie un citat care mă urmărește de multă vreme: "...da mihi castitatem et continentiam, sed noli modo." (Bunule Dumnezeu, dă-mi castitate și cumpătare, dar nu acum!).

Câtă lumină în atât de contestatul Ev Mediu!

Nu azi! Acesta-i legământul.

XS
SM
MD
LG