Linkuri accesibilitate

CE a aprobat eliberarea celei de a doua tranșe din ajutorul macro-financiar pentru R. Moldova


Comisia Europeană a aprobat eliberarea celei de a doua tranșe de 30 de milioane de euro din ajutorul macro-financiar pentru R. Moldova, dar un purtător de cuvânt a precizat că ultima tranșă de 40 de milioane dintr-o asistență ce urma să se ridice la 100 de milioane de euro nu va mai fi acordată, cel puțin în actualul cadru. Primele 30 de milioane intraseră în visteria Chișinăului anul trecut, în vremea guvernului Maiei Sandu.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a explicat vineri că asistența macro-financiară de 100 de milioane de euro putea fi accesată integral până la 18 iulie anul curent, dar Moldova a îndeplinit până în prezent doar 6 din cele 10 condiții pentru livrarea întregului împrumut.

În declarația oficială privind eliberarea noii tranșe de 30 de milioane, Paolo Gentiloni, comisarul UE pentru economie, a lăudat progresele făcute în unele domenii de conducerea de la Chișinău. Dar explicând de ce nu se eliberează și ultimele 40 de milioane de euro, purtătorul de cuvânt al CE a spus că nu au fost îndeplinite condiții ca investigarea fraudei bancare, reforma codului vamal, reforme în judiciar ș.a.

Aceeași sursă a spus că aceste condiții vor fi menționate în Memorandumul privind alte 100 de milioane de euro pe care Moldova le-ar putea primi de la Bruxelles în alt cadru – anume, ca parte din decizia de a acorda asistență macro-financiară la zece țări partenere pentru a le ajuta să reducă impactul economic al crizei de coronavirus.

XS
SM
MD
LG