Linkuri accesibilitate

Deputații Platformei DA au semnat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu


Alexandru Slusari

Cei 11 deputați ai Platformei DA au anunțat că au semnat, marți, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu, îndemnându-și din nou aliații din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) să o semneze și ei, înainte de a fi depusă. „Ne pare rău că nu am pornit asta (moțiunea) cu două luni în urmă, a fost pierdut timpul”, a spus într-un briefing, la Parlament, vicepreședintele Platformei DA, Alexandr Slusari. El insistă ca și cei 15 deputați ai partidul Maiei Sandu să-și anunțe sprijinul pentru moțiune până joi, așa încât aceasta să fie depusă imediat și să poată fi supusă votului parlamentului săptămâna viitoare. PAS a spus că ar sprijini demiterea guvernului Chicu - pe care îl acuză de gestionare proastă a crizei de coronavirus, a economiei și a relației cu Uniunea Europeană -, dar că trebuie să fie sigur mai întâi că opoziția are destule voturi pentru a instala un guvern nou. Partidul Maiei Sandu și-a stabilit pentru 25 iulie o ședință pentru a examina ideea moțiunii de cenzură. „Nu ne jucăm de-a guvernarea. Vrem să putem numi alt Guvern și să nu repetăm cazul moțiunii Dumbrăveanu”, a declarat postului TV8 deputatul PAS, Sergiu Litvinenco. Săptămâna trecută, opoziția a cerut în parlament demisia ministrei sănătății, Viorica Dumbrăveanu, dar moțiunea simplă împotriva ministrei nu a acumulat numărul suficient de 51 de voturi.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG