Linkuri accesibilitate

A treia zi de lupte la granița între Armenia și Azerbaidjan face noi victime


Șapte militari azeri, inclusiv un general, și patru militari armeni au fost uciși marți, în a treia zi de lupte la graniță, potrivit declarațiilor făcute de cele două părți. Armenia și Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc în legătură cu provocarea luptelor, în care s-ar fi recurs la artilerie și tancuri, în timp ce actori internaționali au cerut oprirea violențelor.

Ministerul azer al apărării a spus, marți, că printre cei uciși în lupte proaspete s-ar număra general-maiorul Polad Hasimov și colonelul Ilqar Mirzayev.

La Erevan, o purtătoare de cuvânt a ministerului de externe armean a spus că orașul Berd din apropierea graniței ar fi bombardat de forțele azere, dar trupele armene au ripostat, distrugând punctele azere de tragere, pierzând însă patru militari.

Bilanțul de astăzi ridică la 16 numărul victimelor de la izbucnirea violențelor, pe 12 iulie. Uniunea Europeană, Statele Unite și Rusia au chemat la calm. Armenia și Azerbaidjanul se află în conflict de peste trei decenii, dar ciocnirile directe între militarii lor sunt rare.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG