Linkuri accesibilitate

Guvernul de la București urmează să anunțe prelungirea stării de alertă


Protest împotriva legii carantinei la București

La București, Guvernul urmează să anunțe, miercuri, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, pe motivul numărului mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Actuala perioadă decretată expiră pe 17 iulie.

Despre prelungirea stării de alertă a anunțat, marți, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, la dezbaterile din comisia juridică a Senatului asupra modificărilor la legea carantinei, criticate de PSD și amânate de câteva ori pe motivul că ar încălca drepturi și libertăți ale cetățenilor.

Prelungirea stării de alertă nu ar urma să aducă noi restricții, dar nici noi relaxări nu sunt așteptate, a spus ministrul.

Conform deciziei Curții Constituționale, de la sfârșitul lunii iunie, Guvernul nu are nevoie de acordul parlamentului pentru extinderea stării de alertă.

Dacă guvernul va prelungi starea de alertă, România va intra în cea de-a treia lună cu o astfel de măsură, după alte două petrecute în stare de urgență.

Marți, autoritățile au anunțat 637 de noi îmbolnăviri și 30 de decese, după un vârf atins sâmbătă când au fost 698 de cazuri noi confirmate în 24 de ore.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG