Linkuri accesibilitate

La Minsk, câteva mii de oameni au participat la mitingul candidatei independente Svetlana Țihanouskaia


La Minsk, peste șapte mii de oameni au participat, duminică, la o manifestație electorală a candidatei independente la președinția belarusă, Svetlana Țihanouskaia, potrivit centrului pentru drepturile omului Vesna. Alături de ea au luat cuvântul Veronica Țapkala și Maria Kalesnikava, reprezentantele potențialilor candidați, respinși de CEC, Valer Țapkala și Viktar Babarika.

De la stânga la dreapta: Veronica Țapkala, Svetlana Țihanouskaia, Maria Kalesnikava
De la stânga la dreapta: Veronica Țapkala, Svetlana Țihanouskaia, Maria Kalesnikava

Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, de la începutul campaniei electorale pentru alegerile din 9 august, în Belarus au fost arestate 25 de persoane pe motive politice, între care principalii oponenți ai actualului președinte Aleksandr Lukașenka, după cum arătau unele sondaje de opinie, fostul bancher Viktar Babarika și fostul ambasador belarus în Statele Unite, Valer Țapkala. La acțiunile de protest împotriva excluderii opozanților din cursa electorală au fost reținute peste o mie de persoane. Echipele electorale ale celor doi opozanți și candidatei independente Țihanouskaia au decis să facă front comun în alegeri, promițând ca, în cazul victoriei, să-i elibereze pe toți deținuții politici și să organizeze noi alegeri, libere și corecte.

XS
SM
MD
LG