Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: Mașina propagandistică a puterii are o motivație în plus să atace liderii Blocului ACUM


Premierul Ion Chicu în Parlament
Premierul Ion Chicu în Parlament

Un punct de vedere săptămânal în dialog.

Vasile Botnaru discută cu istoricul și publicistul Gheorghe Cojocaru.

Gh. Cojocaru: Mașina propagandistică a puterii are o motivație în plus să atace liderii Blocului ACUM
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:33 0:00
Link direct

Gheorghe Cojocaru: „Eșecul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu pare să aducă, cel puțin până în toamnă, un plus relativ de stabilitate și calmitate, necesare oricărei guvernări, dar mai ales pe timp de pandemie. De regulă, în situațiile de forță majoră, o clasă politică matură lasă la o parte interesele de grup și dă prioritate intereselor naționale, nu se aventurează în întreprinderi care riscă să antagonizeze și mai mult societatea.

În situațiile de forță majoră, o clasă politică matură lasă la o parte interesele de grup...

Or, actualmente asemenea reguli par să nu mai funcționeze nici în democrațiile avansate, nu doar în societatea din Republica Moldova, traumatizată și afectată de tarele trecutului și de neîncrederea în ziua de mâine.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să facem abstracție de finețurile oratorice și niște episoade mai deocheate, moțiunea de cenzură sau încercarea de a o vota a fost un exercițiu democratic, o probă a forțelor care există actualmente în legislativ. Unii lideri politici zic că, deși au pierdut o bătălie, nu au pierdut și războiul. Dvs. cum credeți, cine și ce a pierdut și a câștigat în urma căderii moțiunii?

Gheorghe Cojocaru: „La acest moment, a câștigat actuala guvernare a celor două partide - cel Democrat și cel al Socialiștilor -, care nu s-a fisurat, ci pare să se fi întărit sub presiunea din partea opoziției, a câștigat Guvernul în frunte cu Ion Chicu, care se menține la putere și, bineînțeles, președintele Dodon, care își vede, astfel, asigurat spatele din perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale.

Opoziția a pierdut la scor onorabil, totuși această înfrângere neavantajând-o înaintea campaniei electorale din toamnă. În schimb, opoziția a acumulat o experiență necesară și utilă, mai ales că nu pare să renunțe la ideea de a-și lua revanșa într-o ulterioară confruntare parlamentară. Omul simplu a rămas cu satisfacția sau insatisfacția unui spectacol pe viu în Parlament, la care a beneficiat de un bilet gratuit.”

Europa Liberă: Votul solidar pentru demiterea Guvernului Chicu, pe care l-a dat opoziția parlamentară, nu a distrus baricadele care stau între diferitele segmente ale acestei opoziții. Președintele Dodon nu ezită să speculeze această solidaritate a Blocului ACUM și a Partidului „Șor” cu „Pro Moldova” pentru a o compromite pe cea mai importantă rivală din viitoarea campanie, așa se pare, cel puțin așa spun mulți analiști. Și democrații aplaudă asocierea dușmanilor de odinioară, dușmanilor politici. Cum credeți, a nimerit astfel opoziția într-o capcană, despre care spun democrații și șeful statului?

Gheorghe Cojocaru: „Da, această capcană putea fi evitată, dacă Blocul ACUM, după eroarea de a părăsi puterea anul trecut, și-ar fi propus . Urmărind prin moțiunea de cenzură înlăturarea Guvernului Chicu și o revanșă în fața lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale, asocierea Blocului ACUM cu Partidul „Șor” și grupul parlamentar „Pro Moldova” se putea justifica, mai mult sau mai puțin, doar în cazul unui deznodământ fericit, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Să stea pe băncile opoziției și să valorice toate oportunitățile de afirmare exclusiv din această postură...

Odată cu respingerea moțiunii de cenzură în Parlament, mașina propagandistică a puterii, după ce a identificat o nouă vulnerabilitate a opoziției proeuropene, are o motivație în plus să atace liderii Blocului ACUM, care, deși și-au luat rezervele de rigoare în raport cu acești condrumeți ocazionali, n-au dat totuși încă o ripostă convingătoare în acest sens.”

Europa Liberă: Apropo de liderii Blocului ACUM, ambii - Andrei Năstase și Maia Sandu - sunt în afara Parlamentului, spre deosebire de liderii partidelor de la putere, care au o tribună garantată și cu orice ocazie își fac apariția în fața presei. Cum credeți, au de suferit și fracțiunile parlamentare din această cauză?

Gheorghe Cojocaru: „Da, bineînțeles. Această problemă este una mai veche și este nedrept ca celor care duc greul campaniilor electorale să li se retragă, în anumite circumstanțe, mandatul de deputat, lipsindu-i de dreptul legitim de a reprezenta formațiunile lor politice în instituția legislativă.

Actualmente, cadrul legislativ în privința deputaților numiți membri ai Guvernului este unul restrictiv, ei pierzând dreptul de a redobândi calitatea de membri ai Parlamentului după părăsirea Cabinetului de miniștri. Asupra acestei inechități ar trebui să se reflecteze și să se găsească o soluție în conformitate cu bunele practici în materie, mai ales că o normă permisivă ar fi în egală măsură convenabilă și opoziției, și puterii.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG