Linkuri accesibilitate

La Chișinău a fost inaugurat un Centru operativ de coordonare în urgențe de sănătate publică


Proiectul face parte din inițiativa Uniunii Europene „Solidari pentru Sănătate”, și e pus în practică în țările din Parteneriatul Estic.
Proiectul face parte din inițiativa Uniunii Europene „Solidari pentru Sănătate”, și e pus în practică în țările din Parteneriatul Estic.

La Chișinău a fost inaugurat un Centru operativ de coordonare în urgențe de sănătate publică. Centrul funcționează în cadrul Agenției naționale pentru sănătate publică din Republșica Moldova, cu finanțare din partea Organizației Mondiale a Sănătății și Uniunii Europene.

Prezent la ceremonia de inaugurare, premierul moldovean Ion Chicu a afirmat că această unitate e încă un exemplu de sprijin și ajutor pe care pe care Uniunea Europeană le oferă Republicii Moldova în combaterea pandemiei de COVID-19. Șeful Delegației Europene la Chișinău Peter Michalko a făcut cunoscut că proiectul face parte din inițiativa Uniunii Europene „Solidari pentru Sănătate”, și e pus în practică în țările din Parteneriatul Estic.

Michalko a mai spus că obiectivul final e de a contribui la contracararea consecințelor acestei pandemii, la salvarea vieților și la protejarea sănătății oamenilor.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG