Linkuri accesibilitate

Ministerul Economiei anunță finalizarea lucrărilor de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău


La Chișinău, Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat, într-un comunicat de presă, că lucrările de construcție a conductei de gaze Ungheni-Chișinău au fost finalizate. Conducta, cu o lungime de 120 de km, urmează să asigure transportul gazelor în volum de 1,5 miliarde mc/an, iar după finalizarea, în anul 2021, a investițiilor pe teritoriul României în construcția a circa 165 km de conductă pe tronsonul Onești-Gherăești-Lețcani și a două stații de comprimare la Onești și Gherăești, capacitatea de transport a acesteia va crește până la 2,2 miliarde mc/an, se spune în comunicatul citat. Potrivit ministerului economiei de la Chișinău, conducta va putea asigura aproximativ 75% din consumul mediu al Republicii Moldova (inclusiv regiunea transnistreană) sau circa 60% din consumul mediu al țării în perioada rece a anului (inclusiv regiunea transnistreană). Potrivit investitorului, la prima etapă după darea în exploatare, prin gazoduct vor putea fi livrate 1,5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, iar către 1 decembrie 2020 vor putea fi transportate până la 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi. După instalarea stației de comprimare şi reglare de la Gherăeşti, către 1 ianuarie 2021 vor putea fi transportate în Republica Moldova 4 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău au început pe 18 februarie 2019, iar valoarea estimată a proiectului este de circa 80 de milioane de euro, conform devizelor de cheltuieli din cadrul documentației de proiect elaborate de Transgaz, România.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG