Banii, banii, banii... Toată lumea vorbește despre bani. Se vorbește și despre altele (virus, școală, bullying sau traseism), dar cumva și subiectele acestea sunt pavate cu teancuri de bani. Toate drumurile pleacă de la și ajung la buget. Și la fondurile speciale din care se pun cireșe pe pomenile electorale. Banii sunt panaceul unei țări care are probleme de circulație: sunt vasodilatatori, anticoagulanți, energizanți, euforizanți. Banii, banii, banii...
Cine spunea că banii n-aduc fericirea? Versul cântecului la modă acum 50 de ani este tradus azi, după mai multe rectificări de buget, „Banii ne-aduc fericirea”. Ăsta e refrenul de pe buzele tuturor celor din industria de făcut și de cheltuit generos bani: politicieni, polițiști, magistrați, demnitari și funcționari din guvern plus clienții lor din diverse clanuri și grupuri de interese. De ce ar avea ei alt imn național? Cum ar putea fi altfel mai ales acum, când unii scriu nota de plată pentru ultimii ani de mandat, alții - fără șanse de supraviețuire politică - cheltuiesc pe ultima sută de metri ce mai găsesc prin buzunarele noastre ca să-și bucure familia și tribul, iar alții pregătesc devizul pentru viitorii ani. O să facem atacuri de card când vom vedea noile taxe și impozite care se pregătesc acum, sub pretextul pandemiei și oportunei crize economice care o însoțește. Campania electorală și-a făcut tichie din registrele contabile și ștatele de plată și cântă doar refrenul despre bani ca Liza Minnelli într-o secvență halucinantă de film.
Banii fac lumea să funcționeze. Dacă ai probleme și te roade sufletul (nu pentru că ai avea mustrări de conștiință, ci pentru că, de pildă, te-a părăsit iubita aproximativ majoră), te poți duce „pe yachtul tău de 14 karate”. Nu știu dacă milionarii noștri bugetari au văzut filmul lui Bob Fosse, dar cu certitudine aceasta e și povestea lor de succes.
„Nota de plată a fost supradimensionată,” spun cei din PSD, criticând noua rectificare bugetară. Copiii, pensionarii și democrația sunt scuturile în spatele cărora se spală bani la nivel înalt. Pe spinarea lor se fac marile cheltuieli deși ei nu simt mai nimic. „Așa erau socotelile moștenite de la voi, falsificate și desfigurate”, le spun cei din PNL. Avem acum altele mai urgente decât să creștem nu știu ce salarii și să dăm pensii mai mare. Promisele majorări pot să aștepte vremuri mai aseptice. Cine trebuie are și salariile și pensiile pe care le merită! În spatele acestor perdele sulfuroase de fum electoral se fac și desfac socoteli. Ca dovadă a concordiei și unității naționale, toți cei care au fost la guvernare se învinovățesc reciproc de demagogie și corupție. O fac privind cochet în oglinda unor sondaje electorale comandate, probabil și ele măsluite, ca și registrele contabile.
Dar dacă sunt atâția bani de furat, unde se duc când dispar? În general, se pierd în atmosferă, lărgind gaura de ozon și producând efectul de seră propice atâtor cimpanzei. Alteori, deși simți gura de aspirator golindu-ți buzunarele, nu vezi nimic. Sunt infinitezimalele găuri negre care, cu lăcomia lor, surpă realitatea, cu tot cu speranțele ei.
Dar chiar și găurile negre lasă ceva radiații de fond după care pot fi depistate. Primarul sectorului 1 este întrebat tot mai insistent cum se face de a dat vreo 75 de milioane de lei pe vreo patruzeci de mii de tablete cu care e gata să-i cadorisească pe copiii sectorului. A făcut-o fără să publice anunțul pe site-ul primăriei și ocolind cu grijă orice ofertă care ar fi putut fi mai bună decât oferta de nerefuzat a prietenilor. Așadar nu a organizat licitație și s-a mulțumit să publice doar un anunț într-o gazetă publicitară. Această glumă contabilă a început din luna martie, dar se materializează abia acum, în ajunul începutului de an școlar. Probabil că primarul își va ambala cadoul în pungi imprimate cu sigla partidului și cu fața zâmbăreață a candidatului la următoarele alegeri, care e, desigur, tot primarul. Să-l țină minte toată familia. Doar e generos cu ei! Cum ar veni, le dă o plasă de un leu în care a pus o tabletă de 1600. Îți vine să iei o tabletă de Nurofen! Primarul se justifică spunând că tabletele cumpărate de la o firmă secretă ar avea asigurat internet pentru doi ani. Cum ar veni, să vedem și partea plină de virus a paharului! E drept că sunt scumpe, dar sunt pentru doi ani. Mai bine cumperi scump, că durează. Așa spunea și cu bordurile. La urma urmei, cumva are dreptate: nu se tot spune că pandemia ar putea ține doi ani? Doi ani de vacanță pentru copii într-o lume a birocraților și a lăcomiei instituționalizate înseamnă multă pâine albă pe masa celor care decid ce fac cu banii, banii, banii...
Primărița Capitalei a devenit și ea brusc interesată de educație. E prima dată, după ce a promis degeaba acum patru ani că va construi multe creșe, spitale, grădinițe și școli. A învățat această importantă lecție politică: dacă rezolvi o problemă, nu mai ai subiect de campanie. Iar lista de promisiuni electorale devine mai mică. Cu cât mai multe probleme, cu atât mai vast programul de guvernare. Astfel că primărița a inaugurat vreo două creșe mai vechi, apoi a vizitat o sală de clasă în care locurile din bănci sunt izolate cu glasvand. Un glasvand asigurat de primăriță „pentru că-i pasă!” Copiii nu vor mai putea transmite virusul lateral, ci doar în față și în spate, când se întorc să copieze la lucrări sau își trag scatoalce. Mă rog, asta s-ar putea să nu mai poată s-o facă pentru că s-au adoptat niște norme metodologice antibullying. S-a înființat Direcția pentru siguranță școlară care va păzi școlile ca să nu se mai apară filme cu copii maltratați pe rețelele de socializare. Vor fi în total 270 de polițiști care să ne ferească odraslele de bullying, așadar o școală va fi păzită de 0,045 polițiști. Un polițist va veghea 25 de școli să nu se mai încaiere copiii și în niciun caz să nu mai fie hărțuiți cei mici de cei mari. Ar fi fost mai bine să dea o lege antibullying care să se aplice la nivelul societății în general: să nu-i mai hărțuiască cei mari pe cei mici. De pildă, polițiștii să nu-i mai hărțuiască pe micii producători care-și vând verdețurile la colț de stradă, ci doar pe cei mai buni prieteni ai polițistului – interlopii. Pe ăia să-i poată hărțui cât vor. Noile norme antibullying prevăd ca școala să fie proactivă, să facă ea pe polițista, să intervină direct sau prin intermediul copiilor de bine, încurajați, de altfel, să vină să-i toarne pe colegii mai mari și mai tari. Să cultive o rețea de informatori care să construiască România de mâine.
Dar de atâta corectitudine politică ți se strepezesc normele morale și probabil mulți dintre cei care s-au săturat de „cea mai bună dintre lumile posibile” vor să trăiască în lumea lor, așa cum o fi ea, cu provocări, eșecuri, iubiri și trădări. Să facă homeschooling. Și, ca să revenim cu picioarele în vulcanii noroioși ai realității, e greu de crezut că se mai gândește cineva la măsuri de protecție a elevilor (și, cu atât mai puțin, a profesorilor) acum când poate băga mâna fără mari probleme în borcanul cu miere să se servească invocând binele public și interesul național. Să se protejeze pe el și ai lui.
Acum e un moment bun, de generozități maxime. Guvernul tocmai ce a scos din buzunarul de la piept niște bani, să cumpere tablete pentru începutul școlii. Prea târziu și prea puțin? Se prea poate. La începutul lui august, guvernul spunea că, până la jumătatea lunii, va decide care sunt procedurile conform cărora va începe școala. Cum se știe, a urmat o încâlceală de decizii, declarații contradictorii și retractări care a început să tragă în jos speranțele de viață postelectorală ale multora. Mai avem câteva zile până la începutul școlii și lucrurile par și mai de neînțeles. Unii încep fără să știe, alții nu știu cum să înceapă, unii știu cum, dar nu vor, alții vor, știu, dar nu pot. O harababură care a primit numele de școală hibrid. Pare că, deși nu a început, deja s-a sfârșit. Guvernul nu a reușit să achiziționeze cele 250 de mii de tablete și nici cele 75 de mii de laptopuri despre care spunea că sunt prioritatea zero a guvernării. Chiar că zero! Pe de-o parte, se spune că banii vor fi dați primăriilor sau consiliilor locale, să se joace cum vor cu ei. Pe de altă parte, ministrul Finanțelor a ajuns la concluzia că, de fapt, guvernul nu are bani pentru a se ține de promisiuni și că tabletele vor ajunge probabil pe la sfârșitul lui noiembrie la destinație. S-au făcut niște cumpărături, dar încă mai durează, mai ales că unele licitații au fost contramandate. „Anul trecut, au fost cumpărate 200 000 de tablete tot anul. Guvernul cumpără pentru acest început de an 200 000 de tablete dintr-o dată,” așa sună explicația. Dacă le va mai cumpăra, că nu e clar.
Nu e mai puțin adevărat că guvernul a avut câteva luni la dispoziție pentru această „școală altfel”. De fapt, mai bine de jumătate de an, de când s-a declarat pandemia și au început marile jonglerii cu credite, bani și promisiuni. Acum, ca să compenseze promisiunile neonorate, guvernul face altele. Prim ministrul promite ca fiecare sală de clasă să aibă o cameră web. Măcar atât dacă n-au closet, canalizare, apă curentă, legătură la internet și, uneori, toamna, când vin ploile, nici măcar curent electric, dar apă prin tavan. Deci ar trebui bani, dar de unde? Poate din locul de unde a scos guvernul un miliard și șase sute de milioane de lei pentru a da administrației locale să aibă de cheltuială. Bani cu dedicație? Vom vedea cine îi folosește deși, cu dezertările în masă la care asistăm, e posibil ca un primar să se culce seara pesedist și să se trezească dimineața mare progresist, în consiliul local de conducere al PNL. Așadar poate primi azi banii cu stânga și să-i cheltuiască mâine cu dreapta.
Dacă banii pentru tabletele școlare sunt greu de găsit și ușor de cheltuit (unii i-au cheltuit în avans), cei pentru alegeri au fost stabiliți dintr-o singură strigare. Guvernul a alocat 625 de milioane de lei pentru alegerile parlamentare care vor fi nesmintit pe data de 6 decembrie „pentru că mandatul actualului Parlament se încheie pe 21 decembrie”, după cum explică Ludovic Orban. Asta după ce stabilise că alegerile locale vor costa aproape un miliard de lei. Bani, bani, bani... Dacă nu-i dăm pe democrație, pe ce să-i dăm? Pe traseism? Pe mită electorală? Un miliard... Cât zece spitale. De aproape trei ori mai mult ca alegerile locale din 2016. De asemenea, e de neînțeles cum de, să zicem, europarlamentarele de anul trecut (când a avut loc și referendumul pe justiție) au costat de vreo cinci ori mai puțin! Totuși, inflația și criza economică nu explică aceste prețuri umflate. Păi costă: dezinfectantul ne costă, doar ați văzut la Colectiv ce a fost. Ne costă și cabinele sau urnele de vot că doar sunt pentru un singur tur, un tur important care presupune anduranță politică. Ne costă și hârtia de vot că de aceea nu s-a mai editat niciun manual școlar. Noul manual de limba română pentru a VIII-a (manualul pentru evaluarea națională, adică) nu e nici măcar online. Întrebat cum se face că programa și, în consecință, manualul, nu au fost revizuite și publicate, președintele Iohannis a răspuns ca un inspector județean, dând vina pe sistem: „Evident că sunt nemulțumit, însă nemulțumirea mea nu se îndreaptă doar punctual asupra cuiva care nu a reușit să contracteze manualul, ci întregul sistem pare că nu funcționează” El spune că problema nu e de azi de ieri și vrea să se pună pe treabă după alegerile parlamentare ca România educată să nu mai fie doar un șir de fraze sforăitoare. Că de vină e PSD. Și România needucată.
Așadar, până să se educe România, școala ignoră discursurile sforăitoare și statisticile pandemiei și începe așa cum poate: sute de școli în Botoșani nu au apă curentă potabilă și nici autorizație sanitară; un sfert din școlile din Bistrița (adică vreo 60) sunt în aceeași situație; la fel și în Olt unde 122 de școli sunt neautorizate. Și așa mai departe. Nu e nevoie ca școala să fie în zona roșie ca să fie închisă. Ar fi suficientă o inspecție sanitară. Firește, catastrofa s-a acumulat din mandatele trecute, sărăcia și mizeria sistemului a metastazat, lipsa investițiilor, nepăsarea, deturnarea banilor, corupția și-au dat mâna peste țară. Astfel că, la fel ca în Finlanda, școala românească constă în activități libere la clasă și acasă.
Toate discuțiile despre modul în care vor funcționa școlile s-au învârtit în jurul banilor: s-a parlamentat cine le dă bani și câți profesorilor să vină la ore în regim de pandemie, cine plătește pentru măști și protecție, ce compensații primesc medicii de familie dacă-i primesc pe copii pentru avize medicale (școlile pot fi mizerabile, cu igrasie și conducte sparte, sau fără; copiilor, în schimb, li se cer avize medicale că nu sunt bolnavi; pe de altă parte, medicii dau aceste avize, de multe ori, fără să-i consulte pe copii, chiar fără să-i vadă la față, în vreme ce părinții sau aparținătorii trebuie să plătească o taxă), cine plătește personalul TESA, când se dau banii, banii, banii pentru reparații, pentru securizarea antiepidemică a claselor (până la alegeri, când vor cădea pereții de plexiglas și se vor împinge băncile deoparte pentru a face loc secțiilor de vor. După aceea, alți bani, aceeași distracție). Desigur, în felul acesta, vorbind doar despre bani, nu s-a mai suflat o vorbă despre calitatea actului de educație, dacă este eficient, ce vor, de fapt copiii etc. La ce nivel de analfabetism se află România educată a președintelui Iohannis? Cum spunea președintele, întreg sistemul pare să nu funcționeze. Iar dacă funcționează, o face aberant, fără spor, în direcție greșită. Nu trebuie să ne descurajăm. Monica Anisie, ministrul educației, este la cârmă și e pregătită pentru orice: „O să fie bine, dacă va fi. Probabil că vom deschide, dacă se va putea. Dacă nu, nu.”
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
