Linkuri accesibilitate

Prognoze economice


Mesajul Fondului Monetar Internațional, în contextul pandemiei COVID-19, este unul de unitate și colaborare globală, contravenind tendințelor din ultima vreme de decuplare și regionalismelor de tot felul.

Prognoza Fondului pentru 2020 este mai optimista, in principal pentru ca asteptarile de crestere economica in China sint mai mari decit cele initiale, dar pe termen ceva mai lung, lucrurile nu arata bine. Lidera FMI, Kristalina Georgieva se teme ca retragerea prematura a sprijinului guvernamental pentru firme si lucratori poate antrena falimente si cresterea accentuata a somajului.

Banca Mondiala apreciaza ca pandemia coronavirus poate impinge in saracie extrema un numar suplimentar de intre 88 si 115 milioane de persoane, la scara globala, numarul total putind ajunge la 150 de milioane pina in 2021.

Din martie incoace, Fondul a acordat de 10 ori mai mult ajutor economic tarilor in curs de dezvoltare decit intr-un an normal. Institutia financiara internationala solicita eforturi multilaterale vizind reducerea datoriilor acestor tari, apel care insa pina acum nu s-a materializat in rezultate suficiente, in relatia cu China ori cu institutii financiare din Europa Occidentala sau Statele Unite.

Fondul Monetar International apreciaza ca ceea ce s-a intimplat pina acum – pe fondul pandemiei – in economie este partea mai usor de tratat si ca greul de-abia acum incepe, tinind cont de faptul ca se anticipeaza – la nivel global – o criza care se poate prelungi inca 18 luni.

Aici, in America, statul a intervenit masiv in faza intiala, ajutind persoane afectate si firme care nu-si puteau mentine salariatii. Acum, in conditiile campaniei electorale, Congresul are dificultati sa aprobe un nou program de ajutoare, de o asemenea anvergura.

Redresarea economica este in anumite privinte peste asteptari, dar exista riscul ca acesta sa fie un miraj, efectul ajutorului initial, care s-ar putea risipi daca un nou program guvernamental nu e aprobat de indata.

XS
SM
MD
LG