Linkuri accesibilitate

Atac asupra universității din Kabul: 19 morți și 22 răniți


Bărbați înarmați au atacat campusul universității din Kabul, ucigând 19 oameni, în timpul unui târg de carte afgano-iranian. Confruntările de luni cu forțele de securitate afgane au durat câteva ore. Un purtător de cuvânt al talibanilor a dezmințit implicarea grupării în atac și niciun alt grup nu și-a revendicat responsabilitatea. Potrivit ministerului afgan de interne, trei bărbați înarmați au pătruns în campus și au deschis focul, fiind uciși și ei în timpul luptelor care au urmat. 22 de oameni au fost răniți. Într-un incident separat, un vehicul a fost aruncat în aer de explozia unei mine în provincia sudică Helmand, cel puțin șapte civili fiind uciși, majoritatea femei și copii. Violențele din Afganistan continuă în ciuda faptului că talibanii și reprezentanții guvernului poartă negocieri de pace, în Qatar.

XS
SM
MD
LG