Linkuri accesibilitate

Renato Usatîi spune că a discutat cu Maia Sandu despre turul doi al prezidențialelor


Renato Usatîi
Renato Usatîi

Renato Usatîi spune că a discutat cu Maia Sandu despre sprijinul pe care i l-ar putea acorda în turul doi al alegerilor prezidențiale, dar că acesta depinde de faptul dacă ea va promite să dizolve parlamentul și să anunțe alegeri anticipate în cazul în care este aleasă președintă pe 15 noiembrie. Vorbind luni seara pe rețelele de socializare, în prima sa declarație de la aflarea rezultatelor primului tur, Usatîi a spus că a fost sunat de Sandu în cursul zilei și că se va întâlni cu ea marți, urmând să ia o decizie în funcție de această discuție dacă o sprijină în turul doi împotriva președintelui Igor Dodon.

Usatîi a mulțumit celor aproape 230 de mii de alegători care și-au dat votul pentru el în primul tur de scrutin, sau aproape 17%, și le-a promis să le apere interesele. Primar la Bălți și lider al formațiunii Partidul Nostru, Usatîi l-a criticat aspru pe președintele Dodon pentru atacul de luni al acestuia împotriva alegătorilor din diaspora. Șeful statului a spus despre acești alegători care au votat masiv cu Maia Sandu, dar și cu Usatîi, că ar reprezinta un „electorat paralel” aflat în „disonanță” cu majoritatea alegătorilor de acasă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG