Linkuri accesibilitate

O lume fragmentată: 1918–1945


A existat (și există încă) în Europa Centrală și de Est o anumită nostalgie pentru vremurile când Praga, Budapesta, Bucureștiul și Varșovia erau adevărate capitale europene, leagănul unor îndrăznețe experimente culturale situate în avangarda modernității artistice.

Pentru a oferi câteva exemple: în timpul primelor decenii ale secolului XX, Franz Kafka și-a scris povestirile și romanele la Praga, iar Budapesta a fost „cartierul general” al unui febril mediu intelectual, ilustrat de nume precum Georg Lukács, Arthur Koestler sau Béla Bartók. În ceea ce privește Bucureștiul, aici și-au făcut debutul literar, în perioada interbelică, autori precum Eugen Ionescu, Mircea Eliade sau Emil Cioran.

În această parte a lumii, fantomele trecutului continuă să bântuie imaginația colectivă. Uneori, ele contribuie la pace și reconciliere; alteori, ele inspiră și mobilizează resentimente și animozități. Pentru a fi capabili să înțelegem actualul mozaic etnic, politic și cultural, precum și implicațiile pentru viitor, este vital să revizităm experiența istorică a țărilor est-europene în perioada 1918–1945, deci înainte de ascensiunea regimurilor comuniste după a doua conflagrație mondială.

Ar putea părea un clișeu, însă pentru națiunile Europei de Est, trecutul precomunist este un adevărat prolog. Aceste națiuni, ale căror cetățeni au intrat în comunism cu o experiență limitată a valorilor democratice (de pildă, libertatea de exprimare), ar putea astfel să organizeze mai bine sisteme politice tolerante și non-autoritare. În același timp, reconstrucția democratică din toate aceste țări a depins și depinde de capacitatea lor de a face față moștenirii multor chestiuni etnice, sociale și politice nerezolvate.

Ieșirea din comunism a generat erupția unor mult timp refulate forțe explozive, însă, așa cum spunea filosoful politic francez Jean-François Revel, vechile probleme sunt deopotrivă noi probleme, caracteristice secolului XXI—adică insolubile în absența democrației și statului de drept.

Pe parcursul secolului al XIX-lea, Europa de Est a făcut pur și simplu parte din Răsărit. Să fim înțeleși, Occidentul știa de existența ungurilor, românilor și polonezilor, însă atitudinea larg răspândită a fost aceea a unei benigne negări. Cele mai multe din țările pe care le discut aici au apărut ca state-națiune independente în urma prăbușirii marilor imperii europene în 1917–1918.

Anterior Primului Război Mondial, existența dominației imperiale austro-ungare a ținut în frâu multe din conflictele religioase, culturale și etnice care au asediat Europa de Est după 1918. Cu ale ei tensiuni nerezolvate, lumea care a reieșit din cenușa defunctelor imperii și visul wilsonian al democrației universale părea croită pentru sângeroase explozii de intoleranță și exclusivism. Statele-națiune create pe baza unor asemenea nobile principii precum dreptul la autodeterminare au asigurat prea puțină protecție pentru minorități.

Noile granițe au fost desenate spre a-i împăca pe învingători și protejații acestora. Ele au ignorat adesea condiția unor largi minorități, ale căror apeluri la autonomie culturală au fost considerate adevărate acte de insubordonare de către grupurile etnice dominante. Germanii și maghiarii din Cehoslovacia, ucrainenii și evreii din Polonia, maghiarii, evreii și ucrainenii din România au fost cu toții printre cei care au simțit pe propria lor piele consecințele hărțuirilor etnice și chiar persecuțiilor...

Vezi comentarii (1)

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG