Linkuri accesibilitate

Pfizer spune că vaccinul său anti-COVID trecut o fază a finală a testării


Compania farmaceutică americană Pfizer spune că rezultatele complete în urma testării într-o fază finală a vaccinul său contra noului coronavirus arată că acesta are o eficiență de 95%. Producătorul spune că a adunat date ale siguranței vaccinului pe parcursul a două luni așa încât poate cere, în zilele următoare, aprobarea lui de urgență de către autoritățile medicale din Statele Unite. Publicate pe 18 noiembrie, la numai o săptămână după cele parțiale, rezultatele finale mai arată că vaccinul Pfizer protejează de infectarea cu COVID-19 și oamenii în etate, categoria cea mai vulnerabilă. Pe 16 noiembrie, o altă companie americană, Moderna, a spus că datele preliminare au arătat o eficiență similară a propriului vaccin. Știrea survine în urma anunțului Organizației Mondiale a Sănătății că, în urma unor ample restricții impuse de țările europene, numărul de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în Europa a descrescut săptămâna trecută pentru prima dată în ultimele trei luni. Totuși, numărul deceselor zilnice noi în regiune și-a continuat ascensiunea. În anticiparea unei ierni complicate, guvernele europene nu relaxează restricțiile, în ciuda unor proteste, cele mai stridente înregistrându-se în Germania.

XS
SM
MD
LG